Progrese în tehnologia membrelor artificiale. Proteze conectate la nervi permit utilizatorilor să simtă senzaţii reale

09 10. 2019, 09:00

This browser does not support the video element.

Cercetătorii au amplasat un senzor în talpa protezei, acesta fiind conectat la sistemul nervos, notează Medicalxpress.

Persoanele care folosesc acest tip de proteze pentru picioare se pot deplasa şi efectua orice activităţi îşi doresc fără a fi nevoie să controleze dispozitivul în mod activ. Djurica Resanovic, unul dintre voluntarii testelor iniţiale a explicat că după câţiva ani de la amputarea piciorului a reuşit să îl simtă din nou. În timpul testelor, acesta a putut simţi atunci când piciorul artificial era atins în timp ce ochii şi urechile îi erau acoperite. „Am putut simţi atunci când mi-au atins degetele, călcâiul şi oriunde altundeva”, a explicat Djurica Resanovic.

Oamenii de ştiinţă care au proiectat şi construit acest tip de proteze explică că au amplasat un senzor pe talpă, acesta transmiţând informaţii către sistemul nervos. Acestea semnale sunt recepţionate de către creier care transmite semnale la rândul său către proteză pentru a adapta modul în care aceasta funcţionează.

„Am dezvoltat primul picior care permite experimentarea senzaţiilor de către persoanele ale căror picioare au fost amputate deasupra genunchiului, care le-a permis să depăşească obstacolele neaşteptate fără să cadă sau să urce scările mult mai repede. Aceste două sarcini sunt extrem de dificile pentru cei care poartă proteze comerciale”, a explicat profesorul Stanisa Raspopovic de la ETH Zurich.

Protezele actuale nu sunt conectate la creier şi, din această cauză, nu se simt ca făcând parte din corpul pacienţilor. De asemenea, din cauza faptului că cei care le folosesc tind să pună mai multă greutate pe piciorul sănătos, mobilitatea este redusă. Totuşi, testele desfăşurate de către oamenii de ştiinţă au arătat că aceste proteze sunt percepute de către creier ca fiind părţi integrate ale corpului.

„Piciorul bionic integrat cu nervul rezidual pentru persoanele care au un membru amputat permite creierului să îl accepte drept continuarea piciorului natural, iar acest lucru este esenţial pentru o încredere mai mare a utilizatorilor şi pentru o viitoare răspândire pe scară largă a unei astfel de tehnologii”, a declarat profesorul Raspopovic.

Citeşte şi:

O nouă proteză permite oamenilor să simtă atingerile şi înlătură durerea membrului fantomă (VIDEO)

Cea mai veche proteză din lume, în piciorul unei mumii egiptene

Protezele pot fi şi “cool”, nu doar utile (FOTO)

Viitorul arată bine. Persoanele cu picioare amputate pot controla protezele bionice cu creierul