Persoanele analfabete prezintă un risc dublu de a dezvolta demenţă

23 11. 2019, 18:00

Cercetătorii au analizat 983 de adulţi, cu vârste de peste 65 de ani, care trăiau în zona Washington Heights, din vecinătatea New York City, şi care aveau cel mult patru ani de şcoală.

În timpul unor vizite efectuate la domiciliile acestora, oamenii de ştiinţă au supus voluntarii la teste de memorie, de limbă şi de abilităţi spaţiale şi vizuale. În timpul acestor vizite, au fost efectuate şi diagnoze de demenţă bazate pe criteriile standard, potrivit CNN.

Concluzia cercetătoriilor a fost că voluntarii analfabeţi au înregistrat cele mai proaste rezultate la aceste teste. Cei care nu învăţaseră să scrie şi să citească aveau de aproape trei ori un risc mai mare de a avea demenţă decât cei care puteau citi. Printre cei care nu aveau demenţă la începutul studiului, cei din categoria analfabetă aveau de două ori şanse să dezvolte această afecţiune.

Un motiv al declinului creierului este acela că cei care nu învaţă să citească şi să scrie au o „sferă inferioară a funcţiei cognitive” comparativ cu cei care ştiu să scrie şi să citească.

Jennifer Manly, profesoară de neuropsihologie la Universitateqa Columbia şi autoare principală a cercetării, a afirmat pentru CNN că oamenii de ştiinţă au monitorizat, începând din 1992, circa 6.500 de oameni cu vârste de peste 65 de ani din New York, mulţi dintre ei din zona Washington Heights. 

În timp ce este bine-cunoscut că nivelul de educaţie poate fi relaţionat cu o mai bună sănătate, scopul major al studiului a fost de a stabili cum alfabetizarea poate sau nu fi corelată cu capacitatea cuiva de a-şi menţine creierul sănătos la vârsta a treia. 

Multe dintre persoanele analfabete proveneau din Republica Dominicană şi, cel mai probabil, au întrerupt şcoala pentru a munci, afirmă Jennifer Manly, autoarea studiului. Aceasta a precizat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a corobora descoperirile făcute de echipa sa, dar a subliniat că ar putea fi un semnal de alarmă pentru cazurile celor care sunt nevoiţi să renunţe la şcoală, pentru care trebuie să existe cursuri de alfabetizare, chiar şi la vârsta adultă, pentru a-i proteja împotriva demenţei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dementa – cea mai costisitoare boala a secolului 

Factorii care favorizează apariţia demenţei. Cum poţi evita

”Teroristul” din creierul lui Robin Wiliams. Cum l-a făcut demenţa cu corpi Lewy să-şi piardă minţile

Numărul bolnavilor de Alzheimer, în continuă creştere