Fructele de mare au jucat un rol important în răspândirea oamenilor

27 06. 2020, 16:00

Migrația oamenilor moderni din Africa a avut loc în urmă cu 50-70.000 de ani.

GALERIE FOTO

Una dintre teoriile pe care cercetătorii le-au propus de-a lungul timpului și care explică modul în care specia noastră a început să se extindă în întreaga planetă este cea a Dispersării Sudice. Oamenii de știință sunt de părere că strămoșii noștri au părăsit Africa prin Peninsula Arabică pentru a ajunge în sudul Asiei și Oceania.

Noile dovezi sugerează faptul că traversarea Peninsulei Arabiei nu a fost facilă și asta din cauza condițiilor de mediu care au dus la o vegetație mai rară și la mai puține mamifere terestre de vânat. Dat fiind faptul că hrana a reprezentat o problemă constantă pentru oamenii care au părăsit Africa, cercetătorii au încercat să determine ce au mâncat aceștia.

Dovezi ascunde de creșterea nivelului mării

De-a lungul timpului, cercetătorii au luat în calcul posibilitatea ca strămoșii noștri să fi consumat fructe de mare pentru a-și acoperi necesarul de energie, notează Science Alert. Această ipoteză nu a fost studiată în mod corespunzător și asta deoarece rutele folosite se află, în prezent, sub apele mărilor și oceanelor.

„Se știe puține despre cât de importante au fost resursele alimentare alimentare în trecut și, la fel de important, cât de viabilă a fost o subzistență costieră”, explică Niklas Hausmann, arheolog al Universității York.

„Este esențial să înțelegem utilitatea și limitele lor (n.r. a fructelor de mare) pentru o interpretare nuanțată a subzistenței umane trecute și mobilitatea pe termen lung a migrație umană”, mai adaugă cercetătorii. În cadrul acestui studiu au fost analizate scoicile a peste 15.000 de Conomurex fasciatus, un melc care trăiește în Marea Roșie. Aceste rămășițe au fost recuperate de pe Insulele Farsan și au o vechime de 5-7.000 de ani.

Deși aceste scoici nu provin din timpul Dispersării Sudice, cercetătorii explică faptul că condițiile de mediu din urmă cu 5-7.000 de ani erau similare cu cele din urmă cu 50-.70.000 de ani.

O sursă sigură de hrană

Cercetătorii și-au concentrat eforturile pe studierea mărimii melcilor și asta deoarece dacă oamenii ar fi consumat aceste animale există posibilitatea ca asta să se răsfrângă asupra numărului de iindivizi și asupra dezvoltării acestora.

Datele indică faptul că populațiile de melci nu au fost afectate de către oameni, chiar și în condițiile de ariditate excesivă și de consum de-a lungul întregului an. „Datele noastre arată că, într-o perioadă în care multe alte resurse de pe uscat erau rare, oamenii se puteau baza pe scoicile disponibile local”, explică Hausmann.

„Studii anterioare au arătat că oamenii din sudul Mării Roșii au mâncat crustacee pe tot parcursul anului de-a lungul a mii de ani. Știm și acum că această resursă nu a fost epuizată de ei, iar crustaceele au continuat să mențină o populație sănătoasă”, adaugă arheologul.

Cercetătorii explică faptul că acest studiu oferă dovezi indirecte ale comportamentului oameniilor care au părăsit Africa le-au adoptat de-a lungul Dispersării Sudice.

„Implicațiile existenței unei resurse pe coastă abundentă, previzibilă și ușor accesibilă la unul dintre nodurile importante ale mobilității umane, sudul Mării Roșii, adaugă o dimensiune suplimentară studiului părăsirii Africii”, concluzionează cercetătorii.

Studiul a fost publicat în Quaternary International.

Citește și:

Oasele celor mai vechi oameni moderni, descoperite în Bulgaria, oferă noi detalii despre Homo sapiens

Botwana, locul de origine al oamenilor moderni

Noi dovezi ale împerecherii oamenilor moderni cu neanderthalienii arată că de la ultimii am moştenit rezistenţa la infecţiile virale

Neandertalii şi oamenii moderni au evoluat în direcţii diferite în urmă cu 800.000 de ani în urmă