Lumina solară ar putea transforma deșeurile astronauților în combustibil pe Marte

30 03. 2022, 20:00

Supraviețuirea pe planeta Marte va însemna utilizarea la maximum a tuturor resurselor disponibile. Astfel, o echipă de la centrul tehnologic spaniol Tekniker lucrează deja la un sistem care folosește lumina solară pentru a produce combustibil din apele reziduale ale astronauților.

„Ne propunem să realizăm primul reactor care să producă propulsor spațial pe Planeta Roșie, totul cu ajutorul aerului existent pe planetă, care este format în proporție de 95% din dioxid de carbon. Astfel, reactorul ar urma să fie alimentat de lumina solară, iar apele gri ale astronauților vor fi folosite și ele, pentru a ajuta la producerea combustibilului”, a explicat Borja Pozo de la centrul tehnologic spaniol Tekniker.

Sistemul lor „fotoelectrochimic”, se bazează pe materiale catalitice de înaltă eficiență pentru a produce hidrocarburi, cum ar fi metanul, precum și monoxid de carbon sau alcooli, din dioxidul de carbon prezent în atmosfera Planetei Roșii, plus apele reziduale provenite de la astronauți. În acest proces, va detoxifica și apa utilizată, servind, în același timp, ca metodă de reciclare, potrivit SciTechDaily.

O metodă nouă de reciclare în spațiu

„În acest sens, oxidarea conținutului organic, inclusiv a agenților patogeni, al apelor uzate ar permite detoxifierea apei și ar face ca aceasta să fie reutilizabilă și în alte scopuri.

Electronii sustrași din acest proces ar reduce CO2, producând combustibili prin conversie directă folosind lumina solară ca sursă de energie”.

Propunerea vine în contextul în care una dintre cele mai mari bariere în calea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte este faptul că va costa 8 miliarde de dolari transportul a 30 de tone de metan și oxigen lichid pentru a alimenta rachetele de întoarcere.

Invenția ar putea fi utilă și pe Pământ

„Rezultatul acestei activități ar putea oferi Agenției Spațiale Europene, o contribuție valoroasă la producția de propulsoare pe planeta Marte sau la alimentarea cu energie a unor locații îndepărtate, cum ar fi stațiile terestre de pe Pământ. De asemenea, ar putea, eventual, să ofere informații despre cum să decarbonizăm propria noastră atmosferă, existentă pe Terra”, a adăugat Jean-Christophe Berton, ofițer tehnic al ESA în cadrul acestui proiect ingenios.

Sprijinit prin intermediul elementului „Discovery” al activităților de bază ale Agenției Spațiale Europene, proiectul în cauză a fost inițiat prin intermediul Platformei deschise de inovare spațială a ESA. Aceasta se află în căutarea unor noi idei promițătoare pentru explorarea noastră în spațiu.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cercetătorii au aflat care este viteza sunetului pe Marte. Ascultă AICI sunetele de pe Planeta Roșie!

Roverul Perseverance a pornit într-o nouă aventură pe Marte. Ce va explora de această dată?

Misiunea europeană pe Marte, suspendată din cauza războiului din Ucraina

Noi fotografii uluitoare cu suprafața lui Marte dezvăluie trecutul misterios al planetei