Stresul ne îmbătrânește biologic, dar procesul ar putea fi inversat

27 04. 2023, 14:30

O echipă internațională de cercetători a descoperit markeri ai îmbătrânirii biologice care păreau să crească în urma unor evenimente stresante, cum ar fi o intervenție chirurgicală majoră, o sarcină sau o infecție gravă, revenind apoi la nivelurile inițiale după o perioadă de recuperare.

Încetinirea și mai ales inversarea efectelor îmbătrânirii sunt un vis pentru antreprenorii din domeniul medicinei și al sănătății.

Modificările epigenetice (care pot schimba modul în care corpul procesează secvențele ADN) marchează trecerea timpului și pot fi folosite ca un „ceas” molecular pentru a măsura vârsta biologică a țesuturilor și organelor în comparație cu vârsta cronologică a persoanei.

Studiul a fost publicat în Cell Metabolism.

Îmbătrânirea celulelor umane dincolo de vârsta lor

Oamenii de știință pot, de asemenea, să estimeze vârsta biologică prin măsurarea lungimii telomerilor – învelișurile protectoare de la capătul cromozomilor care se scurtează de fiecare dată când celulele se divid.

Studiile care au analizat telomerii au arătat cum stresul sau sarcinile multiple pot îmbătrâni celulele dincolo de vârsta lor, relatează Science Alert.

„În ciuda recunoașterii la scară largă a faptului că vârsta biologică este cel puțin maleabilă, măsura în care aceasta suferă modificări reversibile de-a lungul vieții și evenimentele care declanșează astfel de schimbări rămân necunoscute”, a explicat biologul molecular Vadim Gladyshev, de la Harvard Medical School, coautor al noului studiu.

Cercetările arată că celulele unei mame par mai „tinere” în timpul sarcinii decât sugerează vârsta ei cronologică.

„Un model clar care a apărut pe parcursul studiilor noastre este că expunerea la stres a crescut vârsta biologică. Atunci când stresul ar fi eliberat, vârsta biologică ar putea fi restabilită, complet sau parțial. Acest lucru este poate cel mai clar demonstrat de analiza noastră a modificărilor vârstei biologice ca răspuns la o intervenție chirurgicală majoră”, au scris cercetătorii în lucrarea publicată.

Organismul ar putea să inverseze procesele de îmbătrânire biologică

Probele de sânge de la pacienții vârstnici cu traumatisme, care au fost supuși unei intervenții chirurgicale de urgență au prezentat creșteri ale markerilor vârstei biologice, care au revenit la nivelul inițial la o săpămână după operație.

Găsirea unui semnal în zgomotul a milioane de celule în plină activitate este dificil de realizat, de aceea cercetătorii au comparat mai multe ceasuri epigenetice. În mod interesant, unele nu au detectat nicio schimbare.

Cercetătorii consideră că descoperirile lor sugerează că organismul este capabil să inverseze procesele de îmbătrânire biologică.

Vă mai recomandăm și:

Poate stresul să accelereze albirea părului? Iată ce spune știința

Un nou studiu arată că muzica are, într-adevăr, efect antistres

Poate gravitația să încetinească îmbătrânirea?

Organele noastre au „ceasuri” biologice diferite. Care este vârsta ta adevărată?