Prima pagină Cultura

10 răspunsuri la întrebări ciudate legate de Univers

12.25.2013 | ● Vizualizări: 38059

Universul este vast şi ciudat, asta ştim cu toţii. Deşi, uneori avem impresia că noi suntem centrul Universului, în realitate lucrurile nu stau nici pe departe aşa.

Tocmai de aceea, acum este un moment bun în care să ne rezervăm puţin timp în care să ne răspundem la unele dintre cele mai banale sau ciudate întrebări legate de Univers. 

1. Cât din Lună putem noi să observăm de pe Pământ?

Nu jumătate. Luna se roteşte în jurul axei sale într-o perioadă de timp egală cu cea în care orbitează Pământul.

Însă, mişcarea luni nu este tocmai regulată. În timp ce orbitează, ea se deplasează înainte şi înapoi, într-o parte şi-n alta, arătându-ne mai mult de jumătate din ea. Acest fenomen de uşoară balansare a Lunii faţă de poziţia sa poartă numele de libraţie.

Galileo Galilei a fost cel care a descoperit fenomenul în 1637, iar libraţia are trei forme.

Libraţia latitudinală este cauzată de faptul că Luna este uşor înclinată pe axa sa. Astfel, dintr-un punct fix de pe Pământ, Luna pare să se mişte, mai întâi spre noi, pentru ca apoi, pe măsură ce se deplasează, ea să dea impresia că se deplasează în direcţia opusă nouă. În urma acestui proces noi putem să vedem un pic mai mult din ea, mai întâi din partea de sus şi apoi din cea de jos. 

Libraţia longitudinală se referă la momentele în care Luna se roteşte în jurul Pământului cu viteze un pic inegale. Ea se roteşte întotdeauna cu acelaşi ritm, dar pentru că orbita ei este eliptică, Luna se va deplasa mai repede atunci când va fi mai aproape de noi şi mai încet, când se va afla la o distanţă mai mare de Pământ. Astfel, noi putem să zărim mai mult din unghiul de atac al Lunii atunci când ea se se îndepărtează de noi, pentru ca apoi să vedem mai mult din unghiul ei de fugă, atunci când satelitul se apropie de Terra. 

Şi apoi mai este şi libraţia diurnă. Din cauza faptului că Pământul se roteşte în jurul axei sale, în momente diferite ale zilei putem observa Luna din unghiuri diferite. Acest lucru ne permite să vedem un pic mai mult din partea de vest a Lunii atunci când ea răsare, pentru ca apoi să observăm ceva mai mult din partea de est a copului ceresc, când el apune. 

Ca urmare a libraţiei, de-a lungul unei luni, putem vedea 59% din suprafaţa Lunii. 

2. Ce putem auzi în spaţiu?

În spaţiu nu te poate auzi nimeni dacă ţipi, dar nu putem spune că nu există sunete. 

În spaţiu sunt gaze care le permit undelor sonore să călătorească, însă gazul interstelar este mai puţin dens decât atmosfera Terrei. În timp ce aerul are 30 miliarde de miliarde de atomi pe centimetru cub, spaţiul are mai puţin de doi pe centimetru cub. 

Astfel, dacă ai sta la marginea unui nor de gaz interstelar şi sunetul ar veni prin el spre tine, timpanul ţi-ar fi atins de un număr prea mic de atomi, motiv pentru care nu au auzi nimic. 

Mai mult, chiar dacă ai sta lână o supernovă care explodează, gazul produs în urma exploziei s-ar extinde atât de rapid încât densitatea sa ar scădea subit şi tu nu au auzi decât foarte puţin. 

Sunetul nu călătoreşte foarte bine nici pe Marte. Atmosfera de pe Marte are o densitate egală cu un procent din densitatea atmosferei noastre. Pe Terra, un strigăt poate să călătorească un kilometru înainte de a fi absorbit de aer, în schimb, pe Marte, sunetul nu ar ajunge nici măcar la 15 metri depărtare. 

3. Câţi sateliţi naturali are Pământul?

Cel puţin şapte. Desigur, Luna este singurul corp ceresc care respectă o orbită strictă în jurul Pământului. Însă acum există 6 asteroizi apropiaţi de Pământ care ne urmăresc în jurul Soarelui şi care sunt invizibili ochiului liber. 

Primul observat, dintre cei 6, a fost Cruithne, cu satelit cu un diametru de aproximativ 5 km, în anul 2007. De atunci, au mai fost identificaţi încă 5 numiţi 2000 PH5, 2000 WN10, 2002 AA29, 2003 YN107 and 2004 GU9. 

Dar putem să spunem cu adevărat că aceste corpuri chiar sunt sateliţi? Mulţi oameni de ştiinţă ar spune că nu, însă, pe de altă parte, ei sunt mai mult decât simpli sateliţi. La fel ca Pământului, şi lor le ia tot un an să orbiteze Soarele, iar ocazional, se aproprie suficient cât să exercite o influenţă gravitaţională uşoară. 

Aşa că, indiferent dacă îi numim pseudo-sateliţi, cvasi-sateliţi sau asteroizi care întovărăşesc Pământul, ei merită să fie observaţi, mai ales dacă ne gândim că, într-o bună zi, unul dintre ei s-ar putea să aleagă o orbită mai stabilă. 

4. Ce culoare are Universul?

Oficial, Universul este bej.

În 2002, după ce au analizat lumina provenită de la 200.000 de galaxii oamenii de ştiinţă din SUA, de la Universitatea  Johns Hopkins au ajuns la concluzia că universul are o nunaţă de verde pal. 

La câteva săptămâni după acest anunţ, specialiştii de la  American Astronomical Society au admis că au făcut câteva erori şi că, de fapt, Universul avea mai curând o nuanţă tristă de bej care bate un pic spre un roz pal. 

5. Câte galaxii sunt vizibile cu ochiul liber?

Răspunsul este: patru, deşi din locaţia în care te afli acum poţi să vezi doar două, dintre care una e chiar Calea Lactee. 

Având în vedere că estimările indică faptul că există mai bine de 100 de miliarde de galaxii în Univers, fiecare conţinând între 10 şi 100 de miliarde de stele, este o mare dezamăgire că noi putem observa atât de puţin cu ochiul liber. În total, doar 4 galaxii sunt vizibile cu ochiul liber de pe Pământ, ele putând fi observate câte două odată. În emisfera nordică putem vedea Calea Lactee şi Andromeda (M31), în timp ce din emisfera sudică putem observa Marele Nor al lui Magellan şi Micul Nor al lui Magellan. 

Unii oameni care susţin că au văzul extrem de dezvoltat spun că au reuşit să distingă mai mult, ca de exemplu M33 din Triangulum,  M81 din Ursa Mare şi M83 din Hydra. 

Numărul stelelor vizibile cu ochiul liber este destul de mare, dar mai toţi specialiştii sunt de acord că putem observa mai puţin de 10.000. 

Majoritatea software-urilor folosite de astronomii amatori au o bază de date de 9.600 de stele care s-ar vedea cu ochiul liber, însă nimeni nu crede cu adevărat că ele sunt chiar atât de multe.

Pe vremuri se spunea că existau mai multe cinematografe în Uniunea Sovietică (aproximativ 5.200) decât stele vizibile pe cerul nopţii. 

6. Cum miroase Luna?

Se pare că Luna miroase a praf de puşcă. 

Doar 12 oameni au ajuns pe Lună şi pentru că ei erau echipaţi cu costume speciale, evident că nu au putut să simtă vreun miros. Însă, atunci când s-au întors în cabină, astronauţii au adus cu ei o mulţime de praf de pe lună purtat pe costum. 

Ca urmare a acestei experienţe, ei au declarat că praful selenar se simte ca zăpada, nu are gust foarte rău şi miroase ca praful de puşcă. 

Praful selenar este creat, în mare parte, din dioxid de siliciu creat la impactul dintre lună şi meteori. De asemenea, el conţine şi minerale precum fier, calciu şi magneziu. 

7. Ce culoare ale Marte?

Una dintre cele mai familiare caracteristici ale planetei Marte este aspectul său roşiatic. Cu toate aceasta, roşeaţa este cauzată de praful din atmosfera planetei, suprafaţa sa spunând o cu totul altă poveste. 

Primele imagini care au surprins planeta Marte au fost trimise de Viking 1, la 7 ani după ce Neil Armstrong a ajuns pe Lună. Imaginile arătau un teren pustiu de culoare roşie, care era presărat cu pietre negre. Însă, adevărul este că roverele Viking nu erau dotate cu camere foto color. Imaginile digitale au fost realizate în alb-negru şi apoi trecute prin trei filtre de culoare.

În cele din urmă, specialiştii au ajuns totuşi la un numitor comun astfel încât, un articol din 2004 din New Tork Times indica faptul că Marte are culoarea caramelului. 

Abia la începutul acestui an, roverul Curiosity a lămurit problema. Mai exact, când Curiosity a folosit kit-ul de curăţare el a arătat lumii întregi că sub stratul de praf roşiatic, rocile de pe Marte au o culoare gălbuie.

8. Cine a fost primul care a spus că Pământul se învârte în jurul Soarelui?

Aristarh din Samosm, născut în 310 î.e.n. adică cu 1.800 de ani Înaintea lui Copernic. 

Pe lângă faptul că a sugerat că Pământul şi planetele se rostesc în jurul Soarelui, el a calculat distanţele aproximative dintre Pământ, Lună şi Soare, afirmând că cerul nu este o boltă ci un univers cu dimensiuni aproape infinite. În ciuda acestor mari descoperiri, nimeni nu i-a acordat prea multă atenţie astronomului grec. 

În timpul vieţii, Aristarh a fost cunoscut ca matematician şi nu ca astronom. De asemenea, nici nu se cunosc prea multe informaţii despre viaţa sau lucrările lui. Istoricii au aflat că el a studiat în Alexandria, iar singura sa operă care a supravieţuit timpului a fost  „Despre dimensiunile şi distanţele mutuale ale Soarelui şi Lunii”. 

9. De ce nu ar trebui să atingi un meteorit?

Un meteorit este un obiect careaa căzut pe Pământ din spaţiu. Meteoriţii sunt obiecte care trec prin atmosfera Terrei. Sute de tone de meteoriţi bombardează Pământul în fiecare zi, însă majoritatea sunt mai mici ca un fir de nisip şi ard până să ajungă pe Pământ. 

Meteoriţii sunt destul de greu de găsit. În Statele Unite, de exemplu, din 1807 şi până în 2009 au fost găsiţi doar 1,530 de exemplare. Aşadar, deşi este foarte puţin probabil să ai şansa de a da peste unul, oamenii de ştiinţă recomandă să nu-l atingi. Motivul, nu este acela că rişti să te arzi, pentru că, în realitate, atunci când el ajunge la sol este deja rece. Un meteorit nu trebuie atins pentru că prin atingere rişti să contaminezi orice fel de materie organică ar putea el să transporte. 

10. Cum ştim când apune Soarele?

„Când a dispărut din orizont” este răspunsul greşit. 

Soarele a apus deja atunci când partea sa inferioară a atins linia orizontului. Când Soarele se îndreaptă spre apus, lumina lui trece prin atmosferă formând un unghi din ce în ce mai mic şi se curbează din ce în ce mai mult, pe măsură ce are de străbătut din ce în ce mai mult aer. La finalul acestui proces, lumina este atât de curbată încât pare că noi încă vedem Soarele, chiar dacă, fizic, el a trecut deja de linia orizontului. Aşadar, când vedem marginea de jos a Soarelui că atinge orizontul, fizic, el a trecut deja de linia orizontului. Cu alte cuvinte, zilnic, suntem martorii unui miraj.