Home » Cultură » Actorul Sebastian Papaiani a murit la vârsta de 80 de ani

Actorul Sebastian Papaiani a murit la vârsta de 80 de ani

Actorul Sebastian Papaiani a murit la vârsta de 80 de ani
Publicat: 27.09.2016
Actorul Sebastian Papaiani a decedat marţi, 27 septembrie, la vârsta de 80 de ani.

Cunoscut pentru rolurile sale din filme de comedie, dar şi pentru roluri în teatru, actorul Sebastian Papaiani s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani, după o lungă suferinţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai UNITER (Uniunea Teatrală din România).

Sebastian Papaiani fusese internat de urgenţă, în luna mai, pe secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, întrucât actorul suferise un atac cerebral.

Sebastian Papaiani s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (Argeş). Copilăria şi-a petrecut-o, după cum declara actorul, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten…”. Tatăl sau, Alecu Papaiani, era grec de origine, Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determina să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

Acesta a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960 şi în 1963 debutează în filmul / comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un surâs în plină vara “, unde alături de tânăra şi frumoasă actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. Filmează an de an, atât în drame cât şi în comedii şi rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile :Plutonier Căpşună / “ B.D….”, Alecu / “ Asta seară dansăm în familie “, Păcală, Pompei / “ Toamna bobocilor “ şi mai ales Ieremia / “ Toate pânzele sus “.

Actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării