Stiinta de a rade

Umorul este un lucru serios

Umorul este singurul domeniu al creatiei in care o stimulare intelectuala complexa genereaza o reactie fiziologica inechivocabila: rasul. Cat despre efectele benefice ale rasului, acestea sunt in ultima vreme din ce in ce mai des utilizate si in scop terapeutic, in intreaga lume. Nu te costa nimic, n-ai nevoie de prescriptie medicala si, spun specialistii, ti-ar putea chiar prelungi viata. Efecte colaterale: niciunul.

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

Ideea de a angaja clovni in spitale si ospicii si de a utiliza terapia rasului in tratamentul sindromului de anxietate, al depresiilor si durerilor cronice este bineinteles americana, dar de ceva ani incoace, experimente de acest gen au inceput sa aiba loc si in Europa. 

Toti am vrea sa radem, nu exista dubiu; ce te faci insa cand nu-ti arde de asa ceva? Pentru ca, asigura oamenii de stiinta, tocmai in astfel de situatii ne-ar fi util s-o facem. Dar si pentru cei cu inclinatie catre seriozitate, stiinta are vesti bune; potrivit celor mai recente studii, pana si simtul umorului se poate invata.

La ora actuala exista seminarii, cursuri, programe pentru a administra si a rezolva probleme prin intermediul umorului. De altfel, in Statele Unite, patria acestui soi de training, sunt disponibile lectii si profesori pentru orice capacitate ti-ar putea trece prin cap sa-ti imbunatatesti. La Stanford University de pilda, exista cursuri de vara pentru manageri, in cadrul carora acestia invata cum sa se foloseasca de umor pentru a-si face mai incisive prezentarile in powerpoint (dupa ce a frecventat cele mai bune universitati americane, Daniel Farb a produs o serie de bestselleruri precum Business and Sales Humor Writing and Delivery Skills Guidebook si Laugh and Learn Pharmaceutical Sales Code, un soi de manuale menite a-i instrui pe agentii de vanzari si pe businessmani cum sa utilizeze instrumentul umorului pentru a-si imbunatati performantele). 

Oricine este capabil sa rada, unora le vine mai greu, dar pot invata s-o faca. Cum? Pai, de exemplu, in cadrul unor cursuri de yoga special create pentru deprinderea tehnicilor de facilitare a rasului. Secretul? Fa-ti mintea “sa taca”. Incearca adica, sa nu gandesti. Acest tip de lectii imbina pantomima cu exercitiile de respiratie si tehnici de ras voluntar. Adica, grimasa initiala, cea provocata cu intentie, cu de-a sila, se presupune ca se va tranforma treptat intr-un hohot de ras spontan. Hi, hi, ho, ho, ha, ha, ha. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, la fel ca in orice curs de yoga care se respecta, nu lipseste nici stimularea unor anumite puncte energetice situate la nivelul palmelor, bratelor, si chiar al sprancenelor (?!),  ceea ce ar trebui iarasi sa induca rasul. Nu-i de mirare ca, pana la urma, lucrurile chiar starnesc rasul.

Lantul rasului Skype – unul dintre cele mai de succes video virale ale anului trecut

Umorul ca un drog

Multe ipoteze au fost propuse de-a lungul timpul cu privire la efectele salutare ale umorului, si in mod deosebit cele ale rasului. In acest sens, studiile stiintifice au fost puternic impulsionate de scrierile jurnalistului american Norman Cousins (1915-1990) pe tema vindecarii sale cu adevarat miraculoase: diagnosticat cu o forma severa de spondiloartrita anchilozanta (o boala inflamatorie cronica autoimuna ce ataca articulatiile si antreneaza complicatii cardiace) si confruntat cu o prognoza cu minime probabilitati de supravietuire pe termen scurt, Cousins a decis sa urmeze un tratament bazat pe “biochimia emotiilor”. Nimic complicat, presupunea doar administrarea unor mega-doze de vitamina C, o atitudine mentala pozitiva si vizionarea de filme comice si emisiuni de televiziune de tip camera ascunsa.

In prima faza, efectul a fost unul analgezic: i-a permis lui Cousins sa inlaturea durerea si sa reuseasca sa doarma, treptat insa starea de sanatate i s-a imbunatatit intr-atat incat a putut sa-si reia serviciul si a trait pana la 75 de ani. Depasind cu peste 16 ani pronosticul medicilor. 

Rasul este salutar pentru ca te elibereaza de tensiuni, intervenind ca atare in maniera pozitiva asupra stresului si a anxietatii, intrerupand cercul vicios ce alimenteaza frustrarea, sentimentul de inadecvare, agresivitatea si sentimentul de vinovatie. Toate acestea doar in plan psihic, fara a mai pune la socoteala faptul ca in conditii de stres organismul produce o cantitatea mai mare de cortizol (hormonul stresului), slabind sistemul imunitar si in consecinta facilitand aparitia bolilor; simtul umorului insa, intarind sistemul de aparare al organismului, anihileaza consecintele nefaste ale stresului.

Baza stiintifica ce ofera la ora actuala posibilitatea intelegerii relatiei dintre simtul umorului si sanatate face obiectul unei discipline cu un nume destul de greu de digerat: psiho-neuro-endocrino-imunologia; in sinteza, aceasta se bazeaza pe teoria ca emotiile si gandirea, prin intermediul cailor sistemului nervos, influenteaza secretia de hormoni si regleaza activitatea sistemului imunitar.

S-a demonstrat ca sa razi din toata inima are efecte fiziologice similare cu cele ale exercitiului fizic: creste productia de beta-endorfine (un grup de substante produse de celulele sistemului nervos) si reduce riscul de infarct cardiac si de depresie. Basca, exista posibilitatea ca beneficiile sa se extinda si asupra sistemului imunitar, rasul putand antrena modificari la nivelul imunoglobulinelor IgA (anticorpii ce se gasesc in lacrimi, saliva, secretii si joaca un rol important in lupta impotriva bacteriilor din mucoase).

Sir, Tamisa

Umorul este o chestiune de genetica. Mai ca pare o gluma. Anul trecut, dupa o gramada de analize de sange si complicate experimente genetice pe 2.000 de perechi de gemeni britanici si 500 “seturi” de nord-americani, cercetatorii canadieni de la University of Western Ontario au anuntat cu surle si trambite ca, la englezi, acel feroce, suprarealist, nemilos gust pentru glumele sarcastice si capacitatea de autoironie sunt caracteristici innascute si tin de ADN. 

Inutil sa incercam asadar sa imitam sarcasmul britanicilor: ei sunt asa prin natura lor. In vreme ce umorul pozitiv (capacitatea de a glumi si de a privi partea plina a paharului) a fost comentata drept o trasatura comuna locuitorilor de pe ambele maluri ale Atlanticului, doar in Marea Britanie, cercetatorii canadieni spun ca ar fi descoperit predispozitia genetica pentru asa-numitul “umor negativ”, asociat la randul lui cu personalitatile nevrotice. “Oamenii inclinati catre negativism, deprimare si anxietate tind sa se foloseasca de acest gen de umor”, a explicat Dr. Martin de la universitatea canadiana. 

Pe cei cu un simt ascutit al umorului, cu siguranta stirea i-a facut sa rada-n hohote.

Sa te uiti la un desen animat sau la benzi desenate activeaza aceeasi arie cerebrala stimulata si in cazul consumului de cocaina. Teoria a fost sustinuta intr-un studiu comentat in revista Neuron de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea Stanford, din California.  Prin intermediul rezonantei magnetice,  echipa condusa de Allan Reiss a analizat comportamentul creierului uman in timpul lecturarii unor publicatii umoristice. In acest mod s-a putut constata ca una dintre zonele cerebrale dedicate placerii, Nucleus accumbens, se activa dupa doar cateva secunde de la inceperea lecturii; euforia urmata fiind prin urmare nimic altceva decat reactia organismului la solicitarile nervoase produse de acest centru nervos, prin intermediul dopaminei, un neurotransmitator. 

Sexul umorului

Nici cand vine vorba de simtul umorului, barbatii si femeile nu sunt la fel, iar diferentele sunt de natura cerebrala. Aceasta este concluzia unui alt studiu realizat de cercetatorii de la Stanford University School of Medicine, din California, publicat in prestigioasa Proceedings of the National Academy of Sciences.

Pentru a ajunge la ea, oamenii de stiinta au monitorizat functiile cerebrale ale participantilor la studiu tot prin intermediul rezonantei magnetice functionale. In pofida faptului ca filmele de desene animate prezentate ambelor sexe in cadrul experimentului erau menite a stimula aceleasi zone cerebrale, s-a descoperit ca acelasi nucleus accumbens se activa intr-o masura mai mare la femei. Potrivit interpretarii date de cercetatori, acest lucru semnaleaza atat faptul ca femeile au fost mai satisfacute de contextul umoristic respectiv, cat si ca placerea a fost perceputa ca o surpriza, pe neasteptate. Barbatii in schimb, nu au fost luati prin surprindere de distractie: se asteptau la ea. 

Atunci cand organismul uman este supus stresului, vasele sanguine se comprima, se intensifica productia de hormoni daunatori ai stresului si creste presiunea sangelui. Daca perioada de tensiune se prelungeste, se risca o slabirea a sistemului imunitar si probleme cardiace. O echipa de oameni de stiinta americani, condusa de Lee Berk la Loma Linda University a demonstrat ca ajunge pana si sa anticipezi o experienta cu potential “umoristic” pentru a-ti scadea nivelul de stres.

Haz de necaz

De la Platon la Aristotel, de la Cicero la Freud si Bergson, multi au incercat sa defineasca conceptul de umor, trasandu-i caracteristicile principale si sugerand multiple teorii, dintr-o varietate de perspective, lingvistica, sociologica, psihologica, antropologica si teatrala. In baza teoriei psihanalitice a lui Freud, ulterior unii cercetatori au postulat ca subiectii care rad la glume agresive isi reprima agresivitatea, dupa cum cei care gasesc distractive glumele cu tenta sexuala, si-ar reprima de fapt sexualitatea. In prezent, exista voci care afirma tocmai contrariul: ca rezultatele studiilor menite a analiza trasaturile individuale conform ipotezei freudiene demonstreaza ca se rade la glume corespunzatoare unor impulsuri manifestate in mod deschis, mai degrada decat la cele reprimate.

Cand vine vorba de umor, o prima dificultate intampini inca de la nivel lexical: sfera semantica este ampla, complex de delimitat si plina de termeni corelati intre ei, precum comicul, satira, ironia, sarcasmul, anectodicul, etc. Desi aceste cuvinte exprima notiuni diferite, sunt de multe ori confundate si utilizate pentru a defini conceptul de umor.

In psihologie se tinde a se distinge intre umorul scatologic, agresiv sau sexual in baza subiectului tratat; in literatura se identifica mai multe genuri, farsa, anecdota, satira. Henri Bergson, autorul unei carti intitulate “Rasul. Eseu despre semnificatia comicului”, considera comicul si rasul drept doua concepte echivalente. In prezent, teoreticiana belgiana Lucie Olbrechts-Tyteca refuza insa orice distinctie intre “humorous” si “ridiculous”, iar Umberto Eco afirma: “categoria comicului nu pare a dispune de posibilitatea unei diferentieri teoretice de cea a umorului”.

Pana la urma insa, potrivit lui Salvatore Attardo, profesor la Youngstown State University si redactor sef al revistei Humour (editata de International Society of Humour Research), “daca cineva lasa deoparte subdivizarile interne ale umorului si accepta o intepretare mai larga a conceptului, reiese ca umorul (sau comicul) este orice un grup social il defineste ca atare.” V-ati prins?

Daca Attardo sustine ca rasul descrie un efect fara a specifica cauzele acestuia, Olbrechts-Tyteca sugereaza cinci motive pentru care nu se poate utiliza rasul drept criteriu pentru definirea umorului. Cercetatoarea sustine ca exista un ras fiziologic, declansat de utilizarea de substante halucinogene, asadar diferit de cel provocat de comic; ca rasul in cultura occidentala are o semnificatie diferita fata de cea din culturile africane si orientale, ca rasul nu este neaparat proportional cu intensitatea stimulului comic; ca nu exista un acord cu privire la definirea surasului ca fiind o forma atenuata a rasului; ca surasul si hohotul de ras pot fi simulate, prin urmare trebuie interpretate in baza valorii ce le este atribuita din punct de vedere social.

Pentru a face comicul sa nu devina o judecata subiectiva, lingvistii au facut apel la judecati intersubiective, presupunand existenta unei competente umoristice impartasita in interiorul unui anumit grup de vorbitori. La nivel pragmatic, o situatie sau un text sunt umoristice cand efectul lor este rasul, iar abordarea lingvistica presupune ca fiecare vorbitor ar avea si o competenta umoristica pentru evaluarea unui text comic. Asupra notiunii de competenta si a tezei, adoptate pentru simplitate si convenienta, ca toti vorbitorii sunt dotati cu acelasi simt al umorului s-au dezvoltat Semantic Script Theory of Humour (SSTH) si General Theory of Verbal Humour (GTVH). 

Ceea ce diferentiaza abordarea lingvistica de cea psiho-sociologica, este obiectul de studiu: in primul caz este vorba despre efectul comic creat prin intermediul textului, in vreme ce in al doilea se pleaca de la efect pentru a studia apoi felul in care receptarea si producerea acestuia variaza de la persoana la persoana.

La nivelul diferentelor individuale, abordarile cu privire la producerea sau la intelegerea umorului asociaza simtul umorului creativitatii si inteligentei. Cele insa privitoare la aprecirea umorului se bazeaza pe structura stimulului umoristic. Din studiile lui Willibald Ruch (1998), profesor de psihologie a personalitatii la Universitatea din Zurich se deduce ca ceea ce starneste rasul este decis de personalitatea fiecaruia. Exista oameni cu o inclinatie de baza mai conservatoare, cei care prefera bancurile conventionale (in cazul carora stiu ca trebuie sa rada la final), dar exista si altii satisfacuti doar de umorul absurd si ironia sofisticata. De un lucru profesorul Ruch este convins: persoanele vesele sunt mai calme si metabolizeaza stresul in mod pozitiv, fara prea multe conflicte.

________________

SPUNE-TI PAREREA! Ce tipuri de umor preferi? Crezi ca bancurile au un impact mai mare decat umorul vizual? Ce parere ai despre acest articol?

CITESTE SI:

• Cea mai veche carte de bancuri din lume
• Umorul la serviciu, o activitate recomandata!
• Masina de masurat rasul, inventata de un cercetator japonez