De la Ingerul Mortii, la pradatoarea sexuala

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Potrivit psihiatrului italian Vittorino Andreoli, timp de secole societatea le-a tinut „in frau” pe femei. Barbatul era educat sa fie razboinic, ea sa aduca copii pe lume. „A fost suficient sa li se dea femeilor un pistol, in miscarile de rezistenta din timpul ultimului razboi mondial si mai apoi in anii terorismului, pentru a se constata cat de capabile erau si ele sa ucida. Acum se folosesc de arme la fel si chiar mai bine ca barbatii, iar egalitatea sociala le permite sa se apere si sa-si descarce agresivitatea prin metode care pe vremuri erau de competenta exclusiva a barbatilor.”

Disparitatea cantitativa intre delincventa feminina si cea masculina a fost observata inca de la primele studii criminologice care s-au ocupat de asasinii in serie. Incidenta statistica mai redusa a criminalitatii feminine a primit multiple interpretari, de unde se poate banui ca nici una nu s-a dovedit suficient de convingatoare. Si ar putea fi mai mult aparenta decat reala.

Poate ca, spun „gurile-rele”, femeile doar au avut mai multe posibilitati de a-si „acoperi urmele”, de a-si ascunde crimele comise de obicei in mediul familial, acolo unde ele traiau si se afirmau si unde isi dezlantuiau si pasiunile criminale. Realitatea este ca, in mod traditional, femeile nu erau educate sa fie agresive, ci mai degraba pasive, si toate conditionarile sociale faceau astfel incat femeile sa ajunga mai rar la crima.

Rudyard Kipling scria ca femela din orice specie animala este mult mai feroce decat masculul si de-a lungul timpului au existat si unii cercetatori ai fenomenului care au considerat femeia mai cruda decat barbatul in razbunare, neobosita in urmarirea victimei si cu mai putine scrupule si procese de constiinta. S-a mai spus si ca femeile care ajung sa ucida gasesc solutii extreme la probleme cu care mii de alte femei convietuiesc pasnic in fiecare zi; sau ca o asasina este doar o femeie obisnuita care a facut o criza de nervi.

Intr-un studiu asupra criminalitatii feminine devenit clasic, psihiatrul Cesare Lombroso a infatisat femeia criminala ca ansamblul tuturor caracteristicilor criminale masculine insumate celor mai mari defecte ale femeilor: in opinia acestuia, siretenia, ranchiuna si inselatoria. Lombroso mai credea si ca femeia criminala se joaca cu ideea ca dispune de victima din motive pe care le considera intemeiate, dar care pot sa nu fie asisderea pentru un barbat; atunci cand aceasta decide sa ucida este capabila sa-si justifice actul in fata propriilor ochi, inventandu-si o moralitate proprie, adecvata cazului respectiv.