Prima pagină Cultura

Baronul Roşu – Primul vânător al Cerului

Nicu Pârlog | 07.19.2011 | ● Vizualizări: 1675
Baronul Roşu – Primul vânător al Cerului     baronul roşu, pilot, avioane, aviatie, istorie + zoom
Galerie foto (5)

Baronul Roşu a fost unul dintre acele personaje reale, ale căror existenţe au depăşit cu mult ştacheta unor etichetări după standarde omeneşti. Disciplina, sângele rece, patriotismul la cote teutonice, acurateţea, perfecţionarea continuă, toate aceste atribute s-au concentrat în bravul ofiţer german, dând naştere unei faime care dăinuie şi în zilele noastre. Dincolo de charisma şi romantismul personajului cu care s-a confundat, Manfred von Richthofen a rămas un ţintaş şi un pilot fără pereche, care a trimis în ceruri nu mai puţin de 80 de inamici valoroşi, înainte de a muri el însuşi... într-un final apoteotic, de proporţii wagneriene!

Cavaleristul care voiasă fie aviator

Acestui german i se potriveşte cum nu se poate mai binemaxima japonezilor cu privire la marele judoka Masahiro Kimura.Uluiţi de performanţele lui Kimura, admiratorii săi niponiobişnuiau să spună "Înainte de Kimura, niciun Kimura; după Kimura,niciun Kimura". Şi astfel orice discuţie ulterioară devenea deprisos.

La fel putem spune şi despre Baronul Roşu, omul care, fără doarşi poate, a revoluţionat din temelii tehnicile şi metodele de luptăale piloţilor de vânătoare.

Cea mai celebră figură a Primului Război Mondial s-a născut pedata de 2 mai 1892 în Kleinburg, în provincia Silezia Inferioară,astăzi aparţinând Poloniei. Pe numele său Manfred von Richthofen,asul aerului de mai târziu avea origini nobile. Familia sa avândrangul de Freiherr, un fel de nobili liberi, care aveau drepturileşi privilegiile baronilor.

Micul Manfred a fost atras de la început de trasul la ţintă şide armele de foc. Încurajat de tatăl său, Albrecht Phillip KarlJulius Freiherr von Richthofen, Manfred vâna deja mistreţi, cerbişi păsări de apă. Mai târziu, talentele de ţintaş exersate dincopilărie se vor dovedi coşmarul a sute de piloţi de vânătoare careau simţit răsuflarea Morţii venind direct din carlinga BaronuluiRoşu. Tatăl său fiind un ulan de carieră, a dorit pentru Manfred otraiectorie militară similară, considerând cavaleria cea mai bunăopţiune. Romantismul lui von Richthofen în privinţa armeicalaveriei avea să fie crunt spulberat pe câmpurile de luptă dinprima conflagraţie mondială, unde şarjele de cavalerie şi-audovedit deplina inutilitate în faţa noilor arme ale vremii -mitraliera, aviaţia şi primele tancuri.

La 11 ani, a intrat în corpul de cadeţi prusaci, unde nu s-aremarcat prin nimic deosebit.

În anul 1911 a intrat în Regimentul de Ulani 1, undesingura sa satisfacţie consta în faptul că putea să călărească ladiscreţie. Sătul de lipsa de acţiune din viaţa de cavalerist,Manfred rămâne celebru prin nota ironică cu care încheia oscrisoare adresată comandantului unităţii:

"Excelenţă, nu am venit la război ca să adun brânză şiouă"...

Doleanţa sa de a servi în proaspăta aviaţie militară germană afost îndeplinită în luna mai a anului 1915.

Porţile gloriei fuseseră deschise. Pe vremea cânt activaîn cavalerie, se specializase în misiuni de recunoaştere şiculegere de informaţii. Prin urmare, prima sa funcţie consta înobservarea de sus a poziţiilor inamice.

Nesatisfăcut, Manfred s-a plâns din nou superiorilor, înconsecinţă fiind mutat la Ostend, pe Frontul de Vest. Împreună culocotenentul pilot Karl Zeumer, survolează Marea Nordului şiobservă un submarin, pe care nu l-a bombardat din simplul motiv cănu-i aflase naţionalitatea. Prima sa întâlnire cu un avion devânătoare britanic s-a soldat cu tiruri reciproce, dar ambeleavioane au scăpat fără pagube majore. Manfred simţise emoţia şitrăirea pe care ţi-o dau manşa şi declanşatorul mitralierei.Avusese revelaţia destinului său.

S-a înscris imediat la cursurile de piloţi de vânătoare dinDoberitz, iar în ziua de Crăciun a anului 1915, viitorul Baron Roşuabsolvea cu brio, într-o ceremonie cazonă, cursurile de vânător alaerului.

Maestru şidiscipol

În luna august a anului următor se îndeplinea cea mai arzătoaredorinţă a lui Manfred. Tânărul temerar cu sânge nobil avea să-lîntâlnească pe cel mai mare as al cerului din acele vremuri,faimosul Oswald Boelke, pilotul german care avea pe conştiinţă numai puţin de 40 de piloţi inamici. Boelke căuta "tinere talente"pentru noua sa echipă din Jagdstaffel 2, Manfred fiind imediatremarcat de ochiul de cunoscător al maestrului de "vânătoareaeriană".

Avea să intre rapid în focurile luptei. Temuta aviaţie militarăbritanică domina pe atunci cerurile sub care se desfăşurasîngeroasa bătălie de pe râul Somme. Dar norocul britanicilor aveasă pălească subit. În următoarele luni, flotila Jasta 2, subcomanda lui Manfred, avea să însângereze - la propriu -cerurile.

Precum orice mare războinic sau vânător, von Richthofenurmărea doar adversarii periculoşi şi prestigioşi. Prima sa victimămemorabilă a fost maiorul Lanoe George Hawker, poreclit pe bunădreptate "englezul Boelke". Hawker a căzut eroic sub gloanţeleBaronului. Manfred, în jurnalul său, descrie impresionant ultimelemomente ale duelului din ceruri:

"Sunt la câţiva metri în coada lui. Nu are nicio şansă.Mitraliera scuipă gloanţe până se blochează. Apoi reîncepe sătragă. Se blochează din nou; asta i-a salvat viaţa doar pentru a-iprelungi ulterior agonia. Un glonte de-al meu îl loveşte în ceafă,aproape decapitându-l.

Avionul său se zdrobeşte de sol, mitraliera fIindînfiptă în pământ aproape vertical. Astăzi mitraliera decoreazăintrarea castelului familiei mele din Schweidnitz. Sunt impresionatpână la lacrimi, Hawker a foSt un bărbat viteaz, un sportiv şi unluptător de excepţie".

"Englezul Boelke" era cea de-a unsprezecea şi cea mai importantăvictimă a Baronului.

După cel de-al 16 pilot inamic ucis, Manfred îşi organizeazăpropria echipă de ucenici, intitulată Jagstaffel 11 şiporeclită de jurnaliştii de front "CirculZburător".

Între timp, baronul se perfecţiona încet şi metodic, cuadevărată precizie germană. Calcula în minte poziţii, distanţe,unghiuri, atacuri false, trucuri, tiruri de control, încadrare sauînşelare. Totul cu singurul scop de a nu da nicio şansă de scăpareprăzii înaripate.

Autodidact şi perfecţionist, Manfred a rescris şireinventat arta pilotajului de vânătoare, dezvoltând tactici şiteorii noi şi extrem de eficiente în cadrul duelului aerian. Înaceeaşi perioadă, pentru a face pe plac admiratorilor săi care nuîl scoteau din "Baron Roşu", se decide să-şi vopsească avionul, unmodel Albatros D III, într-un roşu aprins.

Legenda prindea contur şi mai alesculoare...

Lupte şiexcese

Pe măsură ce războiul atinge proporţii distrugătoare nebănuiteiniţial de niciuna dintre părţile implicate, rolul aviaţiei devânătoare începea să se facă cunoscut. Baronul continua să-şiadauge implacabil noi victime în sumbra sa colecţie.

Primul avertisment al sorţii vine cu ocazia unui duel desupraoraşului Lens când, lansat în "execuţia" unui avion britanic, nuobservă un alt avion inamic care îl mitraliază venind din spate. Cutoate că gloanţele au ciuruit rezervorul semeţului avion roşu,acesta nu explodează. Reuşeşte să aterizeze cu bine în spateleliniilor germane. Numărul victimelor se ridicase la 24...

Faima sa creşte direct proporţional cu fiorul rece al fricii pecare îl trimitea în inimile piloţilor inamici. În lunamartie a anului 1917, baronul dobora deja cel de al 31-lea avion alAliaţilor. Devenise un prădător fără rival, rece, nemilos,eficient, calculat, un adevărat şoim camuflat într-un trup deofiţer german. Mai mult, ajunsese să guste plăcerea de a ucide.Dacă la început îşi respecta inamicii, acum Baronul se delectamitraliindu-i pe piloţii care, aterizând cu bine în avioanele loravariate, încercau să iasă din carlingă şi să scape cu fuga.Nobilul de odinioară revela o latură întunecată, necunoscută pânăatunci.

Purta ca suvenir fotografia făcută personal unui pilot britanicpe care tot el îl "decupase" în bucăţi cu mitraliera, pe cândnefericitul fugea pe câmp, sperând să se salveze într-o pădure.

Piloţii britanici ajunseseră de-a dreptul obsedaţi de figuraomniprezentă şi zdrobitoare a Baronului. Toţi aveau colegi,prieteni, rude, superiori care au sfârşiseră ca "trofee" aleimbatabilului vânător. Îl vroiau mort cu orice preţ, cu oricemetodă.

Pe data de 5 mai din acelaşi an 1917, au plănuit în secret unbombardament masiv al aeroportului din Douai al Baronului, sperândca "Diavolul Roşu" (o altă poreclă a lui Manfred) să fie în sfârşitucis. Avertizat din timp de serviciile secrete germane, vonRichthofen refuză să-şi părăseasca domeniul. Mai mult, cu doarcâteva ore înainte de raidul britanicilor, Baronul organizează omasă festivă pentru colegii şi superiorii săi. Pe când savurauţigarile de după masă, alarma antiaeriană a sunat.

Calm şi relaxat, Baronul şi-a invitat prietenii în buncărulsubteran, unde a jucat rolul de amfitrion perfect, delectându-şiinvitaţii cu glume, vinuri vechi şi povestiri de luptă.

Răzbunarea Baronului a venit în luna următoare, când discipoliisăi din Jasta 11 au distrus 89 de avioane britanice. A fost o lunăneagră pentru aviaţia Aliaţilor. La manşa demonicului său AlbatrosD.III, superior avioanelor inamice, Manfred şi-a mai adăugat pelistă 20 de victime în acel iunie de coşmar.

Baronul începe să se bucure de glorie, fapt care aproape l-acostat viaţa. Acasă devenise eroul favorit alconaţionalilor săi. Colecţia sa de decoraţii şi trofee depăşeştecifra de 60 de astfel de însemne militare. În luna iulie, trecerazant pe lângă Moarte. Doamna cu Coasa i-a trimis un primavertisment, neluat în seamă de prusacul cel temerar. Piloţii A. E.Woodbridge şi D. C. Cunnel sunt cât pe ce să pună capăt legendei.Cei doi aşi ai aviaţiei britanice reuşesc să-l incolţească,mitraliindu-l din plin. Un glonte britanic i-a crăpat craniul,Manfred reuşind doar printr-o minune să aterizeze şi să se pună laadăpost.

Aşa se nasclegendele

A fost începutul sfârşitului. Rana de la cap nu s-a vindecatcomplet niciodată, cicatricele şi aşchiile de os nesudatecorespunzător cauzându-i Baronului dureri de cap tot restul vieţii.A avut o pauză de refacere de doar 2 săptămâni, răstimp în care asuferit de pe urma inactivităţii, după cum declara în memoriilesale.

A revenit la manşa unui avion nou şi performant. Vopsit, evidenttot în roşu, triplanul Fokker Dr. 1 avea să-i aducă numeroasevictime Baronului.

Nobleţea i-a revenit şi ea. După ce doboară un avionbritanic, are grijă să-i trimită pilotului supravieţuitor o cutiede ţigări fine, o sticlă de şampanie, plus o scrisoare în care îlasigură de consideraţia sa şi-i ureaza însănătoşiregrabnică.

Activitatea sa continua nestingherită. Lipsit de rival, Manfretdoboară, în două luni, alte 17 avioane aliate. Ultima sa victimă,fatalul număr 80 de pe lista sa de jertfe către Thanatos, a fostlocotenentul D.E. Lewis.

Acolo Sus se decisese. Era de ajuns...

Pe data de 21 aprilie 1918, o luptă aeriană, care părea oînfruntare obişnuită, s-a sfârşit prost. Nici astăzi nu se cunosccu adevărat circumstanţele morţii Baronului. Avionul său a fostlovit concomitent atât de gloanţele căpitanului canadian Arthur"Roy" Brown , cât şi de proiectilele artileriei anti-aeriene. Lovitşi fumegând, Fokker-ul roşu a intrat în picaj, izbindu-se de pământîn apropiere de Sailly-le-Sac, într-un perimetru ocupat deinfanteria australiană. Cei de la sol s-au repezit spre avion,descoperind uluiţi în carlingă trupul lui Manfred von Richthoffen.Trupul său fusese lovit de un singur cartuş, calibrul 303. Moarteaar fi fost instantanee şi nedureroasa, inima şi plămânii săi fiindtransformaţi într-o masa amorfă de carne şi sânge.

Informaţiile sunt oricum contradictorii, un martor declarând căBaronul era încă în viaţă, dar că a murit imediat ce a fost scosdin carlingă, alt martor vizual, sergentul Ted Smout, susţinând căManfred a scos un singur cuvânt: "Kaput"...

Cu sau fără "Kaput", în urechile sale răsunau dejacorurile de întâmpinare ale walkiriilor.

Căpitanul Brown nu a declarat niciodată că el a fost cel carel-a doborât pe cel mai faimos pilot de vânătoare al Istoriei, fiindde părere că onoarea aparţine exclusiv tiraliorilor dinanti-aeriana australiană.

Cum stă bine unei legende, moartea sa a rămas şi se parecă va rămâne învăluită în mister.

O ultimă anchetă efectuată de Discovery Channel în anul 2002sugerează că tiraliorul australian W.J. Evans din cadrul Bateriei53, Brigada 14 de Artilerie Australiana, ar fi cel care, de latrăgaciul mitralierei sale antiaeriene marca Lewis, l-a trimisdirect în legendă pe Baron. Rezultatul anchetei celebrului post TVnu a fost însă acceptat de istorici, pe baza lipsei unor dovezi mairiguroase.

Britanici au decis, totuşi, să organizeze funeralii importantecelui mai de temut adversar.

I-a fost scris Baronului ca sicriul său să fie purtat pe umeride şase căpitani din Royal Air Force, în timp ce o gardă de onoarede 40 de oameni a tras nenumărate salve în văzduh.

Astăzi, spaima romantică a cerurilor de altădată odihneşte încimitirul militar din Wiesbaden, rămăşiţele sale fiind reînhumateaici în urma unei ceremonii funerare din anul 1975.

Asta a fost scurta poveste a Baronului Roşu. Are un aeraristocratic, romantic şi epic.

Este o mărturie vibrantă a unor vremuri când duelulaerian era cu adevărat o experienţă limită, plin de marţialitate şiadrenalină. Incomparabil cu ce se întâmplă astăzi, când tehnologiamilitară din cadrul aviaţiei a transformat o luptă aeriană într-unfel de joc pe calculator.

Nu cred că Baronului i-ar fi plăcut în carlinga unui F-22Raptor, dar asta este o opinie personală. Nu prea văd un războinicdin stirpea sa adorând ultra-tehnologizarea din prezent. Cel puţinvorbele sale îmi lasă această impresie....

Din spusele baronuluiRoşu:

-Toate ziarele sunt pline de poveşti fantastice pe seamamea.

-Băiat fiind, a trebuit să intru în corpul cadeţilor. Nu am vrutasta. Dar voinţa tatălui meu a fost mai puternică. Ce am vrut eu nua contat atunci, şi nu am uitat asta niciodată.

-Totul a depins de ce fel de adversari am întâlnit. Vicleniipiloţi francezi sau temerarii englezi. Dintre toţi, preferenglezii. Cel mai des, îndrăzneala lor se traduce prin prostie. Şisunt sigur că ei se cred curajoşi.

-Mi-am onorat toţi piloţii doborâţi. Din banii mei am plătitfiecăruia câte o piatră funerară.

-Niciodată nu am fost în stare să învăţ ceva cum trebuie. Amdescoperit totul singur.

-Este ruşinos că lista mea de trofee nu cuprinde măcar un singurrus.

-La război nimeni nu face altceva decât să-şi atace adversarul.Asta cred ca este încifrat în instinctul fiecărui german.

-Oricine poate deveni entuziast din orice lucru. La un momentdat, eram încântat să arunc bombe. Găseam o plăcere nebună înaruncatul bombelor şi exploziile de după impact.

-După ce am descoperit pilotajul de vânătoare, am uitat dedefinitiv de bombardamente.