Home » Descopera in Romania » Memoriu pentru salvarea Muzeului Bran – FOTO

Memoriu pentru salvarea Muzeului Bran – FOTO

Publicat: 29.02.2016
Mai mulţi profesori universitari, membri ai Academiei Române, au lansat un memoriu pentru salvarea Muzeului Naţional Bran, care urmează să fie închis în luna august, desfiinţarea acestuia fiind considerată „o gravă şi iremediabilă pierdere pentru tradiţia, cultura şi prestigiul naţional“.

Pentru salvarea Muzeului Naţional Bran şi-au exprimat sprijinul mai mulţi membri ai Academiei Române, profesori universitari din mai multe centre universitare, intelectuali şi sute de cetăţeni de cele mai diverse profesii, care au semnat un memoriu intitulat „S.O.S. Muzeul Naţional Bran“, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei transmis luni corespondentului MEDIAFAX.

„Este binecunoscut renumele naţional şi internaţional pe care îl are zona climaterică şi turistică Bran, faptul că aici vin anual sute de mii de turişti din întreaga lume, inclusiv delegaţii oficiale la nivel înalt. Unul din punctele de atracţie îl constituie Muzeul Naţional Bran, instituţie de cultură cu veche tradiţie şi cu un patrimoniu istoric şi artistic extrem de valoros. Decizia de desfiinţare a acestei instituţii de cultură, ce a funcţionat ca muzeu de stat mai bine de 60 ani, aduce o gravă şi iremediabilă pierdere pentru tradiţia, cultura şi prestigiul naţional“, se arată în memoriul citat în comunicatul Muzeului.

Semnatarii memoriului transmit că secţia etnografică în aer liber, cu mii de obiecte de artă populară românească şi numeroase monumente de arhitectură tradiţională, constituie mândria acestei regiuni aflate la interferenţa etno-culturală dintre Transilvania şi Ţara Românească. Colecţia de obiecte de artă decorativă, mobilier, arme, icoane, cărţi rare a fost adunată timp de o sută de ani, multe dintre piese fiind aduse de Regina Maria pentru amenajarea Castelului Bran ca reşedinţă regală.

Galerie foto

vezi galeria
7 foto

„Depozitele amenajate, laboratoarele de conservare şi restaurare, biblioteca, fondul documentar, fototeca şi celelalte structuri organizatorice odată distruse sunt o pierdere economică şi culturală incalculabilă. În timp ce în alte localităţi din ţară se înfiinţează unităţi muzeale, muzeul Bran, un muzeu cu vechi tradiţii şi un patrimoniu excepţional – clasat în Tezaur – este sortit distrugerii, dezmembrării şi dispariţiei. Toate acestea în condiţiile în care în ultimele şase decenii a fost cel mai vizitat muzeu din ţară şi singurul din Transilvania care găzduieşte o colecţie de obiecte legate de istoria Familiei Regale din România“, se mai arată în memoriu.

Reprezentanţii Muzeului Naţional Bran mai precizează că memoriul semnal de profesorii universitari şi membri ai Academiei Române constituie o elocventă mărturie istorică şi un apel la raţiune pentru salvarea patrimoniului cultural naţional.

Muzeul Naţional Bran se va închide, în luna august, după 60 de ani de funcţionare, conform unei decizii a Ministerului Culturii şi Cultelor.

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene, a declarat, săptămâna trecută, pentru corepondentul MEDIAFAX, că Muzeul Naţional Bran va fi desfiinţat conform unei decizii a MCC, urmând ca cele aproape 10.000 de exponate să fie expuse fie în Castelul Bran, fie la Muzeul de Istorie.

Muzeul Naţional Bran funcţionează în prezent în clădirea Vămii Medievale Bran, care din luna august va trece în administrarea privată a familiei de Habzburg, care deţine şi Castelul Bran, prin urmare, muzeul va fi desfiinţat. Cele aproape 10.000 de exponate aparţin însă statului român, o parte dintre acestea urmând să fie predate spre expunere în Castel, iar o parte către Muzeul de Istorie Braşov. Aceste fonduri preluate de la Bran vor fi cuprinse într-o colecţie distinctă, numită „Colecţia Castelului Bran“. Muzeul Naţional Bran mai are în administrare şi Muzeul Satului Brănean, însă acesta va rămâne în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, ca secţie a Muzeului de Etnografie Braşov şi va fi transformat într-un eco-muzeu.

Muzeul Bran a fost înfiinţat în 1957, iar până în 1991 a fost administrat de autorităţile locale judeţene, fiind apoi preluat de Ministerul Culturii.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...