Secretele laptelui matern: au fost descifrate efecte uluitoare ale alăptatului, ce nu erau ştiute până acum!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cu toate acestea, chiar şi ca adulţi, nu am ştiut niciodată cu exactitate ce se găseşte în laptele matern – şi nici, oricât de bizar ar suna, care este rolul său. Timp de decenii, oamenii de ştiinţă s-au gândit la laptele matern strict din punct de vedere al substanţelor nutritive. Acest lucru pare, la prima vedere, ceva logic: laptele este modul în care mama îşi hrăneşte bebeluşul. Cu toate acestea, se pare că laptele nu este însărcinat doar cu transmiterea de substanţe nutritive către bebeluş. Mai mult, cercetătorii descoperă că este posibil ca acest rol să nu fie cea mai importantă sarcină pe care o îndeplineşte.

„Laptele matern este aliment, este medicament şi este un semnal”, explică Katie Hinde, profesor de biologie evoluţionistă umană la Universitatea Harvard. „Atunci când lumea află că studiez laptele matern, prima reacţie a lor este că deja ştim tot ce poate fi ştiut despre acest subiect, sau că nu e ceva important. Eu reacţionez repede: «Nu, nu ştim tot, şi este foarte important!»”, explică profesorul.

În cartea „Baby Meets World”, autorul Nicholas Day afirmă că absenţa alăptatului nu a fost întotdeauna o pedeapsă cu moartea, aşa cum am putea crede astăzi. Cu sute de ani înainte ca laptele praf să fie inventat, bebeluşii au fost hrăniţi cu înlocuitori îngrozitori în loc de lapte matern (un terci din pâine şi bere, de exemplu). Deşi rata deceselor era mult mai mare în rândul acestora decât în rândul celor alăptaţi, mulţi bebeluşi au supravieţuit. Acum, noile dovezi ştiinţifice arată de ce laptele matern este atât de complicat şi totodată atât de uluitor din punct de vedere evoluţionar.

De curând, cercetătorii au descoperit că unele oligozaharide din laptele matern nu pot fi digerate de bebeluşi. Cu toate acestea, oligozaharidele nu-i sunt destinate lui, ci microbilor care trăiesc la el în intestin, pentru care sunt delicioase. Katie Hinde şi Bruce German, profesor la UC Davis, subliniază că „mamele nu mănâncă pentru două fiinţe, ci pentru 2 x 10 la puterea a 11-a – pentru propriul ei microbiom cât şi pentru cel al bebeluşului”. Acesta este unul din motivele pentru care laptele matern este un medicament, multe alte motive fiind încă nedescifrate de oamenii de ştiinţă.

Studiile desfăşurate de Hinde se apleacă mai ales asupra rolului de semnalizare jucat de lapte. „Semnalul vine sub forma unor hormoni care provoacă reacţii fiziologice la nivelul bebeluşului”, explică profesorul. „Bebeluşii au proprii lor hormoni interni, dar primesc hormoni şi de la mama lor. Aceştia se ataşează de receptori aflaţi în bebeluşi, iar noi abia acum începem să înţelegem efectele pe care le provoacă”, a adăugat specialistul.

Hinde lucrează cu macaci rhesus, studiind efectele hormonului cortizol din laptele lor. Cortizolul este considerat de multă lume a fi „hormonul stresului”, deşi acesta joacă mai multe roluri, iar Hinde a descoperit că variaţia şi cantitatea de cortizol din laptele macacilor prezice cu acurateţe modul în care se vor comporta bebeluşii macaci. Descoperirea este uluitoare. Compoziţia laptelui cu care sunt hrăniţi sugarii pare să modeleze comportamentul acestora. Hinde a descoperit că masculii erau mult mai sensibili decât femelele la această modificare de comportament. Cu cât se găsea mai mult cortizol în laptele lor, cu atât macacii masculi erau mai îndrăzneţi în explorările lor.

Aceste diferenţe ale laptelui în funcţie de sex ar putea să fie „programate” de placentă în timpul sarcinii şi ar putea să fie foarte răspândite. La oameni, primele cercetări sugerează că mamele produc lapte mai gras pentru băieţi decât pentru fete. Această descoperire nu explică pe deplin diferenţele. „Doar pentru că fiii obţin un lapte mai bun nu înseamnă neapărat că obţin mai mult. Se pare că obţin în total un număr egal de calorii”, explică Hinde. De ce obţin atunci băieţii lapte mai gras? „La macaci, femelele rămân în grupul lor social pentru tot restul vieţii”, subliniază Hinde. „Ele formează o legătură cu mama lor ce se încheie abia atunci când una dintre ele moare. Aşa că este posibil ca mamele să-şi hrănească fiicele mai frecvent, ceea ce ajută la formarea acestei legături”, declară profesorul. În schimb, masculii părăsesc grupul, iar laptele mai gras permite să fie alăptaţi mai rar, ceea ce le oferă libertatea de a petrece mai mult timp jucându-se cu străinii, dezvoltând abilităţi de care vor avea nevoie mai târziu în viaţă. Laptele, cu alte cuvinte, reflectă şi cimentează structura socială a macacilor.

Oamenii tind să se gândească la lapte ca la o resursă neschimbată, poate pentru că laptele din supermarket arată întotdeauna la fel. Oamenii de ştiinţă au ajuns, însă, la concluzia că laptele variază foarte mult. Variază de la mamă la mamă şi totodată variază în cazul aceleiaşi mame. Acest lucru se datorează parţial faptului că bebeluşii înşişi pot afecta ceea ce se găseşte în lapte. „Laptele este fenomenal de greu de studiat, pentru că mamele nu sunt producătoare pasive, iar bebeluşii nu sunt consumatori pasivi”, explică Hinde. De fapt, compoziţia laptelui este rezultatul unei negocieri constante, ce poate fi modificată de variabile foarte mici.

De exemplu, Hinde notează că, la oameni, contactul direct pe piele pare să activeze anumite semnale ce sunt transmise prin lapte. „Dacă bebeluşul dă semne de infecţie, acest lucru este transmis cumva spre mamă, iar ea ajustează factorii imuni din lapte. Reacţionează corpul ei la o nevoie a bebeluşului? Poate. Are şi ea cumva o infecţie fără a avea simptome, iar corpul ei reacţionează la asta? Poate. Pot fi ambele adevărate? Poate. Pur şi simplu nu ştim. Sunt lucruri foarte noi”, explică profesorul.

Această conştientizare a rolului de semnalizare pe care îl joacă laptele este motivul pentru care ştiinţa studierii laptelui s-a schimbat enorm. Oamenii de ştiinţă au încetat să mai vadă laptele ca pe un simplu aliment şi înţeleg acum că joacă un rol mult mai amplu – este o variabilă extrem de sensibilă care joacă un rol amplu în dezvoltarea bebeluşului.

Această perspectivă nouă ar trebui să schimbe modul în care privim laptele praf, spune Hinde. În loc să comparăm laptele de mamă cu laptele praf, ar trebui să acceptăm că nu cunoaştem foarte multe despre laptele matern. „Trebuie să o luăm de la început şi să studiem variaţia din laptele matern şi să înţelegem de unde originează şi ce efecte are. Pentru că altfel nu avem cum să înţelegem diferenţele dintre laptele praf şi laptele matern, cât timp noi nu urmărim nici laptele matern. Cu cât vom înţelege mai bine ce se găseşte în laptele matern şi de ce variază, cu atât vom putea să îmbunătăţim şi laptele praf pentru a emula ceea ce este cu adevărat laptele matern”, spune profesorul Hinde.

Aşadar, la aproape 150 de ani de la lansarea pe piaţă a primului produs „lapte praf”, Liebig’s Soluble Food for Babies, despre care se spunea că este „identic” cu laptele uman, acum ştim cât de multe nu ştim despre laptele matern. Acesta rămâne un mister intim, ce provoacă în rândul oamenilor de ştiinţă o uluire similară celei simţite de părinţi atunci când îşi privesc bebeluşii.

Sursa: Slate