Home » D:News » Un străvechi mister a fost descifrat în Egipt după ce au fost descoperite mai multe artefacte arheologice importante

Un străvechi mister a fost descifrat în Egipt după ce au fost descoperite mai multe artefacte arheologice importante

Publicat: 08.02.2014
Arheologii egipteni au descoperit o mumie veche de 2.000 de ani, dar şi câteva seturi de inscripţii (cartuşe) care dovedesc că faraonul Akhenaton a domnit alături de tatăl său, Amenhotep al III-lea, în urmă cu 3.400 de ani, informează AFP.

Arheologii egipteni au descoperit în regiunea Ad Daqahliyah, la 100 de kilometri de Cairo, corpul mumificat al unei femei înmormântate alături de 180 de statuete funerare (ushabti), a anunţat ministrul egiptean al Antichităţilor. Un număr mare de statuete reprezintă semnul unui statut social înalt al defunctei.

„Inscripţiile şi hieroglifele arată, de asemenea, numele celor doi faraoni unul lângă celălalt”, a precizat Mohamed Ibrahim, ministrul egiptean pentru Antichităţi.    (Foto: AFP)

În sudul ţării, la Luxor, unde a fost descoperit mormântul faraonului Akhenaton, arheologii egipteni şi spanioli au descoperit noi inscripţii şi fresce reprezentându-i unul lângă celălalt pe Amenhotep al III-lea şi fiul său, Amenhotep al IV-lea, care a domnit sub numele Akhenaton, după ce a lansat o revoluţie religioasă.

„Inscripţiile şi hieroglifele arată, de asemenea, numele celor doi faraoni unul lângă celălalt”, a precizat Mohamed Ibrahim, ministrul egiptean pentru Antichităţi. „Această descoperire este importantă, întrucât reprezintă dovada faptului că Amenhotep al III-lea şi Amenhotep al IV-lea au domnit împreună, deoarece inscripţiile datează din timpul primului Heb-Sed al lui Amenhotep al III-lea„, a mai spus acesta.

Heb-Sed este o sărbătoare religioasă care marchează împlinirea a 30 de ani de domnie a unui faraon din Egiptul Antic.

Akhenaton, faraon din a 18-a dinastie, a domnit în Egipt cu 1.300 de ani înainte de Iisus Hristos. Domnia lui a fost marcată de o tentativă de introducere a monoteismului, prin cultul discului solar Aton, şi printr-o intensă creativitate artistică. Analize realizate pe ADN-ul unor mumii au arătat recent că Akhenaton a fost tatăl faronului Tutankhamon.

Surse: Mediafax, AFP, VisirAmenhotep

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată