Home » D:News » Un caz extrem de rar: băiatul care avea în gură sute de dinţi

Un caz extrem de rar: băiatul care avea în gură sute de dinţi

Publicat: 24.07.2014
În India, medicii au extras din gura unui tânăr de 17 ani nu mai puţin de 232 de dinţi, în cursul unei intervenţii chirurgicale care a durat 7 ore. Operaţia a avut loc la JJ Hospital din Mumbai.

Ashik Gavai, în vârstă de 17 ani, a fost adus la spital de tatăl său; adolescentul, originar dintr-un sat indian, suferea de 18 luni de dureri şi de umflarea părţii drepte a feţei, dar medicii din mai multe spitale nu reuşiseră să identifice cauza problemei.

Abia la spitalul din Mummbai, medicii au putut diagnostica problema şi au intervenit apoi, printr-o operaţie dificilă, în urma căreia tânărului i-au fost îndepărtaţi 232 de dinţi.

Conform declaraţiei dr. Sunanda Dhiware, şeful Departmentului de Stomatologie al spitalului, băiatul suferea de o tumoare benignă de un tip rar, un odontom compozit complex, în partea respectivă a gingiei formându-se un mare număr de dinţi. 

Băiatul are acum 28 de dinţi, implantaţi normal pe maxilare.

Cazul lui Ashik Gavai este unul extrem de rar şi este deosebit din mai multe puncte de vedere: odontomul era, în acest caz, situat în mandibulă (maxilarul inferior), deşi, de obicei, asemenea tumori afectează maxilarul superior, iar  cei 232 de dinţi extraşi reprezintă un nou record: până acum, din tumori de asemenea tip fuseseră extraşi cel mult 37 de dinţi.

Sursa: BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase