Misterul ascuns până acum de Lună. Ce reprezenta „strălucirea de la orizont” observată de astronauţii de pe Apollo 15 şi 17

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În timpul misiunilor Apollo 15 şi 17 astronauţii NASA au remarcat o inexplicabilă „strălucire la orizont”, la suprafaţa Selenei, chiar înainte de răsăritul Soarelui. Această descoperire i-a făcut să bănuiască faptul că la mică altitudine deasupra Lunii se află un nor de praf, însă până în prezent nu au fost descoperite alte dovezi care să susţină această ipoteză.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Colorado au confirmat existenţa norului de praf, însă misterul strălucirii de la orizont remarcată de astronauţii din misiunile Apollo tot nu a fost complet elucidat pentru că norul descoperit recent nu are compoziţia şi poziţia necesare pentru a produce strălucirea observată la suprafaţa Lunii în urmă cu peste 40 de ani.

Această descoperire a unui nor de praf la suprafaţa Lunii indică faptul că şi alte obiecte cosmice fără atmosferă ar putea fi înconjurate de nori de praf în suspensie.

Atunci când au observat bizara strălucire de la orizontul selenar dinainte de răsăritul Soarelui, astronauţii americani s-au gândit la fenomenul de difuzie a luminii — atunci când lumina solară întâlneşte în drumul ei mici particule de praf, se împrăştie în diferite direcţii, oferind un aspect de strălucire. Pentru a explica însă strălucirea menţionată în misiunile Apollo, norul de praf ar fi trebuit să aibă nişte proprietăţi particulare: ar fi trebuit să fie foarte dens şi compus din particule cu raza de doar o zecime de micron. În plus, acest nor ar fi trebuit să se afle la o înălţime cuprinsă între 16 şi 100 de kilometri faţă de suprafaţa satelitului.

Echipa coordonată de Mihaly Horányi a analizat datele adunate de sonda LADEE (Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer), aparţinând NASA, sondă ce a orbitat Luna în perioada 2013 — 2014. Echipa lui Horányi căuta informaţii despre misteriosul nor de praf observat în misiunile Apollo doar pentru a descoperi un alt nor de praf, aflat la mai puţin de 1.600 de metri altitudine şi compus din particule cu raza de aproximativ 0,5 microni.

„Este clar că norul care ar fi explicat observaţiile desfăşurate în timpul misiunilor Apollo nu se află acolo tot timpul”, a comentat Horányi, profesor de fizică la Universitatea din Colorado. Aceşti nori de praf se formează probabil în urma coliziunilor dintre particule cosmice şi suprafaţa selenară. Efecte similare au fost observate şi la suprafaţa unor luni îngheţate din sistemul nostru solar, aşa cum ar fi unele luni de pe orbita lui Jupiter.

Aceste rezultate sunt importante în perspectiva viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe planeta Marte. Norii de praf de la suprafaţa unor astfel de planete pot afecta echipamentele spaţiale şi chiar pot pune în pericol viaţa astronauţilor dacă sunt suficient de denşi.

Sursă: Agerpres