Home » D:News » Nutrienţii care te ajută să obţii un bronz sănătos

Nutrienţii care te ajută să obţii un bronz sănătos

Nutrienţii care te ajută să obţii un bronz sănătos
Publicat: 16.07.2015
E vară şi una dintre principalele probleme care ne preocupă este cum să ne bronzăm cât mai repede, uniform şi nu în ultimul rând fără riscuri în ceea ce priveşte sănătatea, iar în aceste condiţii se vorbeşte foarte mult despre beta-caroten ca despre un catalizator al procesului de bronzare, a afirmat pentru AGERPRES nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

Beta-carotenul ca şi substanţă aparţine unei familii de compuşi numiţi carotene sau carotenoide şi se găseşte în fructele şi legumele de culoare galbenă sau roşie. El este transformat în organism în retinol (vitamina A) care este un antioxidant foarte necesar.

„Studiile clinice au arătat că, printr-un consum echilibrat de alimente bogate în beta-caroten, organismul poate beneficia de protecţie împotriva radicalilor liberi, substanţe care distrug celulele. Această protecţie are un nivel mai ridicat atunci când în organism alături de beta-caroten mai există şi vitaminele C şi E”, spune specialistul.

Cele mai importante surse alimentare de beta-caroten sunt legumele şi fructele de culoare verde, galbenă şi portocalie: morcov, spanac, salată verde, roşii, broccoli, pepene galben, dovleac, cartof dulce, mango.

În plus, arată Lygia Alexandrescu, se recomandă consumul de brânză dulce proaspătă, alune de pădure nesărate şi neprăjite şi ouă. În general, cantitatea de beta-caroten existentă într-o plantă este direct proporţională cu intensitatea culorii acesteia.

Suplimentele de beta-caroten însă trebuie luate numai la recomandarea medicului profilactic sau pentru tratarea unor afecţiuni dermale. De asemenea, sensibilitatea pielii la lumina solară poate fi ameliorată atunci când aportul nutriţional de beta caroten este mare.

„Aceste suplimente se găsesc fie sub formă de capsule, fie sub formă de gel şi trebuie luate cu alimente care să conţină minim 3 grame de lipide (nuci sau avocado) pentru a se asigura o absorbţie maximă. Persoanele care consumă mari cantităţi de alcool şi sunt dependente de nicotină nu trebuie să suplimenteze beta-caroten întrucât în acest caz excesul de beta-caroten creşte riscul de boli cardiovasculare şi cancer la aceste persoane”, explică nutriţionistul.

În afară de scopul terapeutic şi profilactic, suplimentele de beta-caroten, care conţin şi D-biotina, acid pantotenic şi vitamina E, se iau şi pentru protejarea pielii şi, se pare, pentru bronzarea acesteia în siguranţă. În aceste suplimente, beta-carotenul provine din alga verde Dunaliella salina. Datorită emisiilor de raze ultra-violete, radicalii liberi se formează în mod constant însă beta-carotenul blochează acţiunea acestora şi previne deci degenerarea ţesutului dermal.

D-biotina, substanţa care se găseşte în suplimente, alături de beta-caroten, este o vitamină responsabilă de o serie de procese metabolice şi este indispensabilă în regenerarea celulelor pielii.

Acidul pantotenic are un rol esenţial în cadrul metabolismului celular şi în special al proceselor care au loc la nivelul pielii (fortificare, reconstruire).

Vitamina E are rol de protector celular şi blochează acţiunea agresivă a radicalilor liberi asupra membranelor celulare. Combinaţia de beta-caroten şi vitamina E este foarte eficientă pentru organism pe perioada verii, mai explică ea.

„Aşadar, beta-carotenul, alături de celelalte substanţe nutritive protectoare, apăra de acţiunea radicalilor liberi organismul şi pielea expusă razelor solare. De asemenea, este obligatorie aplicarea cremelor cu indice maxim de protecţie atât înainte, cât şi după expunerea la soare, iar timpul de expunere directă şi generală la soare să fie limitat şi numai dimineaţa devreme şi după-amiază, înainte de apus”, mai arată Lygia Alexandrescu.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă