Home » D:News » Povestea incredibilă a familiei care trăieşte în casă cu un urs. VIDEO

Povestea incredibilă a familiei care trăieşte în casă cu un urs. VIDEO

Publicat: 09.05.2017
Această familie din Rusia a uimit pe toată lumea cu imaginile pe care le-a publicat pe internet. Svetlana şi Yuriy Panteleenko pot părea un cuplu obişnuit, asta până ajungem să vedem cine stă la masă alături de ei.

Cei doi nu mai au nevoie de un copil pentru că-l au pe Stepan, un urs de 23 de ani, domesticit de cei doi, care a ajuns să trăiască în aceeaşi casă cu ei, devenind, practic, un membru al familiei, scrie Gândul. 

Înalt de aproximativ 2,15 metri, Stepan este un adevărat animal de companie, astfel că familia Panteleenko cinează cu el sau se uită la televizor stând cu toţii pe canapea în sufragerie. Mai mult, el participă şi la treburile casnice, ieşind alături de „mama” lui în grădină atunci când aceasta udă florile. 

Chiar dacă Stepan primeşte mai mult decât un castron de terci pe zi, consumând astfel peste 25 de kilograme de peşte, legume şi ouă, mâncarea lui preferată este laptele condensat. 

Svetlana şi Yuriy l-au adoptat pe Stepan atunci când acesta avea numai trei luni. Potrivit spuselor celor doi, ursuleţul a avut un comportament anormal pentru un asemenea animal, astfel că totul a mers de la sine. 

Din fericire, la cele 136 de kilograme ale sale, Stepan iubeşte să joace fotbal, ceea ce îl ajută să asimileze într-un mod sănătos toată cantitatea de mancare pe care o consumă zilnic. 

„Nu-i place nimic mai mult decât să se cuibărească lângă noi pe canapea în timp ce ne uităm la televizor. Când l-am adoptat avea numai trei luni şi a fost găsit în pădure de vântori. Îşi pierduse mama şi era într-o stare deplorabilă. Iubeşte oamenii necondiţionat şi este un urs tare sociabil. Indiferent de ce ar crede oamenii, nu este agresiv deloc. Nu am fost niciodată răniţi de Stepan. Este foarte talentat şi iubeşte picnicurile”, a povestit Svetlana.

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos