Home » D:News » Pentagonul doreşte să distrugă lucrările de artă realizate de deţinuţii de la închisoarea Guantanamo

Pentagonul doreşte să distrugă lucrările de artă realizate de deţinuţii de la închisoarea Guantanamo

Pentagonul doreşte să distrugă lucrările de artă realizate de deţinuţii de la închisoarea Guantanamo
Publicat: 29.11.2017
Washingtonul se consideră proprietarul lucrărilor de artă, desene, picturi şi sculpturi realizate de deţinuţii de la Guantanamo şi îşi propune să modifice tratamentul la care acestea erau supuse până acum.

Doar 41 de deţinuţi mai „găzduieşte” în prezent închisoarea americană de la Guantanamo din cei 700 care au fost încarceraţi aici, de-a lungul vremii, scrie Mediafax.

Spaţiul de detenţie de la Guantanamo a fost înfiinţat în vremea administraţiei George W. Bush, în contextul aşa-numitului „război împotriva terorismului”.

În pofida promisiunilor de a o desfiinţa, făcute în campania electorală din 2008 de către Barack Obama, în baza de la Guantanamo încă mai sunt deţinuţi.

Pe perioada recluziunii, unii dintre aceştia au avut posibilitatea de a participa la diferite ateliere artistice, iar lucrările lor au putut fi scoase din spaţiul de detenţie în baza unor aprobări acordate de autorităţile militare americane.

O expoziţie cu lucrări ale deţinuţilor organizată la New York, intitulată „Odă mării” (site-ul expoziţiei, aici) s-a dovedit a nu fi pe placul autorităţilor americane şi a determinat Pentagonul să ia atitudine şi să afirme că lucrările de artă sunt proprietatea sa şi că-şi rezervă dreptul de a le distruge.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de publicaţia Miami Herald, a afirmat că lucrările cu pricina „sunt proprietatea statului american”.

Drept urmare, orice transfer al lucrărilor de artă realizate de deţinuţii de la Guantanamo către teritoriul Statelor Unite a fost interzis.

Conform publicaţiei britanice The Independent, „America nu vrea, pur şi simplu, ca lumea să vadă aceste lucrări.”

Din ianuarie, de când Donald Trump s-a instalat la Casa Albă, de la Guantanamo n-a mai fost eliberat niciun deţinut, deşi toţi cei aflaţi acolo sunt încarceraţi exclusiv în baza unor decizii extrajudiciare.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase