Home » D:News » Cum să alegi somonul. Sfaturi de la specialişti

Cum să alegi somonul. Sfaturi de la specialişti

Cum să alegi somonul. Sfaturi de la specialişti
Publicat: 06.11.2018
Ani de zile peste de numele alimentaţiei sănătoase era legat pentru totdeauna şi scris cu litere mari SOMON. Consumul regulat reduce riscul de boli coronariene, de infarct, de Alzheimer şi previne apariţia degenerescenţei maculare, principala cauză a orbirii la persoanele trecute de vârsta de 50 de ani. Toate aceste afirmaţii sunt dovedite de numeroase studii. Însă, ceea ce s-a aflat mult mai târziu de începerea campaniei de promovare la nivel mondial a somonului, este că somonul este benefic dacă este sălbatic, provenit din apele reci. Dar, la nivel mondial somonul sălbatic reprezintă maximum 1% din totalul de somon de pe piaţă. Şi noi cu cine votăm, vorba lui Caragiale?
Doi doctori şi profesori universitari, experţi în nutriţie, din echipa Asociaţiei Pro Consumatori, fostă Asociaţia pentru Protecţia consumatorilor din România – conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC şi prof. univ. dr. Ion Schileru – ASE Bucureşti dau indicaţii preţioase pentru alegerea somonului de pe piaţa din România.
 
Somonul – cum alegi somonul afumat sau somonul marinat
Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC – Alegerea unui sortiment de somon afumat/marinat sau congelat, nu este aşa de simplă, precum pare.
La somonul afumat/marinat trebuie să verificăm pe eticheta produsului următoarele informaţii:
 
somonul provine din acvacultura intensivă
somonul provine din ferme piscicole certificate, care respectă codurile de bune practici din domeniul pisciculturii
somonul a fost afumat la rece sau la cald
somonul a fost capturat în ocean (FAO 67 şi FAO 61)
preparatul din somon conţine potenţiatori de gust şi aromă (de preferat să nu)
preparatul din somon conţine zahăr (atenţie la cantitate)
preparatul din somon conţine sare în exces (există produse pe piaţa din România ce au peste 2,5 g sare la 100 g somon)
somonul are peste 19 g de proteină la 100 g produs
De asemenea,  trebuie să avem în vedere şi culoarea, mirosul şi gustul produsului după deschiderea ambalajului.
 
Somon – cum alegi somonul congelat
La somonul congelat comercializat în ambalaje din diverse tipuri de materiale, consumatorii trebuie să verifice:
 
data capturării,
data congelării
data ambalării
data până la care poate fi consumat
 
Continuarea pe CSID.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa