Cum putem înţelege schimbările survenite în adolescenţă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Tot mai des se aude următoarea afirmaţie: „numai părinte de adolescent să nu fii în ziua de azi într-un oraş mare”. Asta pentru că lumea s-a schimbat mult, iar pericolele sunt la tot pasul (copiii au destul de uşor acces la maşini, ţigări, alcool, substanţe ilicite), sexul nu mai este tabu, în timp ce internetul vine cu tentaţiile lui deloc puţine. Cum să înţelegem, însă, ceea ce se petrecere cu copiii de ieri, adolescenţii de astăzi, adulţii de mâine?

”Adolescenţa este definită ca fiind perioada provocărilor, etapa în care fostul copil începe să se maturizeze şi să se desprindă, treptat, de mediul familial”, afirmă psihoterapeutul Corina Cerchez. Şi totuşi, părinţii se pot pregăti cumva pentru aceste schimbări? ”Începând cu preadolescenţa, părinţii îşi pot da seama că tinerii din familiile lor se pregătesc pentru o nouă etapă de viaţă, una despre care nici una dintre părţi nu ştie cum va fi şi ce va aduce cu sine. Dar clar, situaţia de viaţă şi cerinţelor relaţiei cu copiii se schimbă”, precizeazăCerchez.

• Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
• Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

De ce este, însă, atât de greu având în vedere că şi părinţii au fost copii şi adolescenţi la rândul lor? Au părinţii vreo scuză? 
”Evident, părinţii au fost şi ei odată adolescenţi, dar acest lucru este foarte diferit când devii părinte. Rolul este total schimbat” mai adaugă psihoterapeutul.

Adolescenţa – o perioadă plină de indecizii şi lipsă de acţiune

În anii de tranziţie, de la copilărie la maturitate, adolescenţii se confruntă cu decizii mari sau mici, unele fiind mai uşor de luat şi de gestionat, în timp ce altele sunt mai dificile. Totodată, unele examene importante bat la uşă, iar nivelul de stres creşte, relaţia cu părinţii poate deveni tensionată: ”Vedem acum, poate mai mult decât oricând o mare nehotărâre la copilul nostru, o ambivalenţă care duce, într-o anumită măsură, la indecizie şi lipsa de acţiune. Este normală”, spune specialistul.

În acest context, mulţi părinţi nu îşi mai recunosc proprii copii.

”Creierul tinerilor se apropie de dezvoltarea maximă, corpul lor fiind aproape matur, dar legal şi economic sunt încă dependenţi. Încercările lor de a acţiona emancipat, aşa cum simt nevoia, sunt adesea subminate de conştientizarea faptului că încă nu pot decide singuri. Acesta este unul dintre motivele pentru care le este greu să se hotărască, să decidă aşa cum consideră ei că este bine”, a mai explicat Cerchez.

Continuarea pe CSID.