Home » D:News » Enigmaticii amfibieni preistorici isi dezvaluie secretele

Enigmaticii amfibieni preistorici isi dezvaluie secretele

Enigmaticii amfibieni preistorici isi dezvaluie secretele
Publicat: 16.12.2008
Gerrothorax pulcherrimus, o specie de amfibian care a trait in urma cu 210 milioane de ani poate fi declarat, in opinia biologilor de la Harvard, creatura cu cea mai neobisnuita deschidere a gurii din regnul animal, anunta agentia de presa Reuters.

Contemporan cu primii dinozauri, Gerrothorax pulcherrimus nu isi deschidea gura prin coborarea mandibulei, asa cum se intampla in cazul tuturor vertebratelor, ci isi ridica maxilarul pana in zona cefei pentru a putea prinde si inghiti eventuala prada.

„Putem afirma ca acest animal este cea mai urata creatura care a existat vreodata. Deschiderea gurii sale se aseamana foarte mult cu ridicarea capacului unei cutii. Pur si simplu, nu iti poti imagina cum ar fi sa iti misti capul in acest mod pentru a inghiti de fiecare data. Exista pesti si salamandre care inca mai deschid gura in acest fel, dar nu avem cunostinta de niciun animal care sa poata face acest lucru”, afirma Farish Jenkins, unul dintre cercetatorii Universitatii Harvard.

Gerrothorax masura 1 metru lungime si avea corpul acoperit de o platosa solzoasa extreme de dura, asta ca un raspuns la uriasele reptile carnivore alaturi de care traia la sfarsitul Triasicului. Oamenii de stiinta presupun ca acesta traia in medii semiacvatice, asta datorita corpului aplatizat, a modului neobisnuit de hranire dar si a branhiilor dezvoltate de acesta in paralel cu plamanii. Cel mai probabil, amfibianul preistoric isi pandea prada, formata din pesti si vietati de mici dimensiuni, prinzand-o in uriasa deschidere a gurii.

Gerrothorax pulcherrimus a disparut in urma cu circa 200 de milioane de ani in timpul Marii Extinctii a Vietii de la finalul Triasicului, eveniment care a dus la disparitia amfibienilor uriasi si la aparitia dinozaurilor ca specii dominante pe Terra.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase