Home » D:News » Apele Antarcticii misuna de vietati uimitoare

Apele Antarcticii misuna de vietati uimitoare

Publicat: 14.01.2010
Fotografiile realizate in apele reci ale Marii Bellingshausen, din vestul Antarcticii, in cadrul programului British Antarctic Survey (BAS), dezvaluie o lume submarina de o diversitate neasteptata.

Specialistii care lucreaza la Statiunea de Cercetari Rothera,
din Peninsula Antarctica, au fost surprinsi sa constate ca aceste
ape reci au o biodiversitate extraordinara, comparabila cu cea a
recifelor de corali.

Mii de specii de animale – stele de mare, meduze, scoici,
crustacee, caracatite, pesti – populeaza apele oceanului din jurul
continentului sudic.

Multe dintre animalele descoperite sunt buni indicatori
biologici – specii adaptate la conditii foarte stricte de viata si
care reactioneaza prompt la modificari ale mediului lor de
trai.

Astfel, unele specii sunt foarte sensibile la schimbari de
temperatura, ceea ce le face vulnerabile la modificarile care au
avut loc in ultimii ani, datorita incalzirii globale a climei.

Topirea calotei de gheata antarctice afecteaza ecosistemele
marine, iar cercetarile asupra biodiversitatii din apele acestui
continent ii ajuta pe specialisti sa identifice schimbarile
survenite si sa evalueze impactul lor.

Sursa: British Antarctic Survey

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase