Home » D:News » Primul transplant de bronhie artificială, realizat în Franţa

Primul transplant de bronhie artificială, realizat în Franţa

Publicat: 03.03.2011
O echipă de chirurgi din Franţa a reuşit prima grefă a unei bronhii artificiale. Beneficiarul a fost un pacient în vârstă de 78 de ani ce suferă de cancer la plămâni. Prin această operaţie, realizată în premieră mondială, a fost evitată eliminarea totală a plămânului, procedura normală în astfel de cazuri.

Operaţia a fost efectuată pe 28 octombrie 2009 de către o echipă
a spitalului parizian Avicenne, însă a fost dată publicităţii abia
astăzi, pentru a se putea observa reacţia pacientului pe termen
lung.

Inovaţia chirurgicală a permis eliminarea eliminarea părţii
canceroase în condiţii mai sigure, iar prin evitarea extirpării
plămânului pacientul nu a mai fost expus riscului mare de deces
post-operatoriu.

Pacientul se simte „foarte bine”, a anunţat chirurgul Emmanuel
Martinod, cel ce l-a operat. „Operaţia noastră este concluzia a 10
ani de cercetări în domeniu”, a adăugat el.

Bronhia artificială este formată din ţesut biologic şi întărită de
un stent. Pentru că s-a folosit ţesut aortic, pacientul nu a avut
nevoie de medicamente anti-respingere, care sunt contraindicate în
tratamentele contra cancerului.

Spitalul parizian urmează să susţină astăzi o conferinţă de presă
pentru a oferi mai multe detalii despre acest succes medical.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută

Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!

Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului

Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților

S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun

A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat

Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea

O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței

Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal

Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?

(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină

Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?

Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții

Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei

Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ

Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul

Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!