Prima pagină D:News

Dovezile geologice prezic efecte climatice devastatoare la tropice

05.18.2011 | ● Vizualizări: 308
Dovezile geologice prezic efecte climatice devastatoare la tropice     arheologie, geologie, tropice, muson, seceta + zoom
Galerie foto (1)

Un nucleu de sedimente dintr-un lac din Munţii Anzi sugerează că, odată ce temperaturile cresc, musonii de vară se vor diminua, provocând o scădere severă a cantităţii de apă din regiunile tropicale. Regiunile ecuatoriale din America de Sud primesc deja precipitaţii mult mai puţine decât în mileniul trecut, conform unui nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Nucleul de sedimente de aproape 2 metri lungime de la Laguna Pumacocha, Peru, care conţine cea mai detaliată bază de date geochimice a fluctuaţiilor climatului tropical, prezintă faze uscate şi umede ale musonilor de vară din America de Sud şi corespund cu alte date geologice existente care relevă informaţii despre modificările precipitaţilor din jur.

Asociate cu aceste surse, datele eliberate de sedimentele ilustrează că precipitaţiile din timpul verilor musonice din America de Sud au scăzut considerabil din 1900 (producându-se cea mai mare schimbare a precipitaţiilor care a avut loc după anul 300 î.e.n.), în timp ce emisfera nordică a experimentat temperaturi mai calde.

"Acest model sugerează că regiunile tropicale sunt mult mai uscate decât credeam. În cazul în care musonii care sunt atât de utili pentru alimentare cu apă a zonelor tropicale continuă să scadă în acest ritm, consecinţele vor fi devastoare", susţine Mark Abbott, profesor de geologie şi ştiinţă planetară la Universitatea din Pittsburgh.

Baza de sedimente arată fluctuaţiile regulate de precipitaţii în perioada cuprinsă între anii 300 î.e.n. şi 900 e.n., în special cu precipitaţii abundente în jurul anului 550. Însă, începând cu anul 900 o secetă severă s-a instalat aici şi a durat aproape trei secole, cea mai uscată perioadă fiind înregistrată între anii 1000 şi 1040, eveniment corelat cu dispariţia populaţiilor native americane, inclusiv Tiwanaku şi Wari, care au locuit pe teritoriul pe care astăzi se află Bolivia, Chile şi Peru.

După anul 1300 musonii încep să ude tropicele. Cea mai umedă perioadă din ultimii 2300 de ani s-a înregistrat între 1500 şi 1750, perioadă cunoascută astăzi sub denumirea de Mica Eră Glaciară datorită scăderii bruşte de temperatură la nivel global.

În jurul anului 1820, a existat o scurtă perioadă de secetă, precedată rapid de o fază umedă, înainte ca ploile să înceteze iar în 1900. Până în iulie 2007, când sedimentele au fost colectate, a existat o creştere abruptă a condiţiilor uscate, pâna la un punct nemaiatins din anul 1000. Pentru a crea o bază de date a climei cu ajutorul informaţiilor culese din sedimente, echipa a analizat raportul izotopului delta-O-18 (un izotop al oxigenului) din fiecare strat anual de noroi. Acest raport are o relaţie negativă cu precipitatiile: niveluri de delta-O-18 sunt scăzute în timpul sezoanelor umede şi ridicate atunci când ploile musonice sunt rare.

Echipa a constatat că istoria precipitaţiilor sugerată de nucleul din lac s-a potrivit cu cea stabilită prin analiza izotopului delta-O-18 din peştera Cascayunga din Peru şi din calota glaciară Quelccaya, din Anzi.

Abbott spune că nucleul Pumacocha corespunde modelului climatic dintre anii 980 şi 2006, dar oferă mult mai multe detalii.

O conexiune a fost stabilită între precipitaţiile şi temperaturile din emisfera nordică prin comparaţia dintre nucleu şi mişcarea Zonei de Convergenţă Intertropicală (ITCz), o fâşie des afectată de furtuni în apropiere de Ecuator unde se întîlnesc vânturile din emisfera sudică cu cele din emisfera nordică. Prezenţa istorică a ITCz a fost cuantificata prin măsurarea concentraţiilor de titan din sedimente marine. Un nivel ridicat de titan în partea de nord a bazinului Cariaco din Venezuela arată că ITCz a atins intensitatea maximă, în acelaşi timp în care musonul din America de Sud a fost foarte uscat, între 900 şi 1100.

Pe de altă parte, cele mai umede perioada de la Pumacocha -între 1400 şi 1820, care a coincis cu Mica Eră Glaciară - se corelează cu perioada în care ITCz s-a deplasat spre sud, în timp ce temperaturile din emisfera nordică se răceau.

Sursa: Futurity