Home » D:News » Una dintre cele mai mari rezervaţii naturale din lume, sacrificată pentru uraniu!

Una dintre cele mai mari rezervaţii naturale din lume, sacrificată pentru uraniu!

Una dintre cele mai mari rezervaţii naturale din lume, sacrificată pentru uraniu!
Publicat: 03.07.2011
Tanzania va pune în aplicare planurile de extragere a uraniului din rezervaţia naturală Selous, una dintre cele mai mari din lume, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Ministrul resurselor naturale, Ezechiel Maige, a declarat că
suprafaţa rezervaţiei se va reduce cu cel mult 1%, modificare pe
care membrii Comitetului Patrimonial Mondial au aprobat-o, sub
rezerva efectuării studiilor de mediu. În plus, Maige susţine că
veniturile din minerit ar putea contribui la întreţinerea
parcului.

Potrivit UNESCO, rezervaţia se întinde pe 50.000 km
pătraţi în partea de sud a Tanzaniei şi adăposteşte un număr mare
de elefanţi, rinoceri, gheparzi, girafe, hipopotami şi crocodili,
fiind relativ ferită de prezenţa omului.

Într-un interviu acordat BBC, Maige a declarat că proiectul
minier este în fază incipientă, dar că el nu va afecta mai mult de
0.69% din suprafaţa parcului şi că va constitui o sursă foarte
importantă de venit pentru întreaga ţară.

Companiile estimează un câştig de aproape 200 de milioane de
dolari în fiecare an de pe urma mineritului, din care 5 milioane
vor fi plătite către guvern. Unele dintre aceste companii ar putea
contribui la întreţinerea parcului, care este costisitoare, şi ar
crea locuri de muncă pentru aproximativ 1.600 de tanzanieni.

Pe de altă parte, Ezekiel Maige anunţă că planurile nu vor
afecta nici rezervaţia forestieră Undendeule din sudul rezervaţiei
Selous, ba mai mult de atât, că o vor ajuta. Costurile actuale cu
întreţinerea rezervaţiei se ridică la circa 490.000 de dolari pe
an, iar veniturile provenite de la companiile ce vor participa la
proiect ar putea fi utilizate pentru angajarea de personal pentru
stoparea braconajului.

În încheiere Maige a afirmat că, deşi Tanzania nu are nevoie de
aprobarea UNESCO pentru demararea proiectului, ţara sa doreşte să
ţină cont de recomandările organizaţiei.

Ministrul a concluzionat ca exploatarea uraniului va fi
demarată.

Purtătorul de cuvânt al UNESCO, Lazare Eloundou Assomo,
a declarat pentru BBC că a fi regretabilă demarea exploatării
uraniului fără aprobarea UNESCO.

Conform declaraţiilor lui Maige, există studii care atestă că
nivelul radiaţiilor de uraniu nu va creşte. Uraniul emană radiaţii
şi acum, însă acesta nu sunt periculoase pentru oameni. Ministrul a
declarat că uraniul urmează să fie prelucrat în străinătate.

UNESCO a condiţionat aprobarea exploatării de obţinerea avizului
autorităţii de mediu din Tanzania şi de o expertiză independentă
UNESCO.

Ministrul Maige a declarat ca decizia se va lua anul viitor la
şedinţa Comitetului Patrimoniului Mondial referitoare la reduceea
suprafeţei Rezervaţiei Naturale Selous.

Sursa: BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?