Home » D:News » A fost descoperită cea mai întunecată exoplanetă

A fost descoperită cea mai întunecată exoplanetă

A fost descoperită cea mai întunecată exoplanetă
Publicat: 16.08.2011
Astronomii au descoperit o planetă mai neagră ca tăciunele şi care este de mărimea lui Jupiter. Aceasta orbitează in jurul stelei sale la o distanţă de doar cinci milioane de kilometri, estimându-se că temperatura la suprafaţă atinge 1.200 de grade Celsius.

Planeta ar putea avea o temperatură prea ridicată pentru a avea nori reflectori, aşa cum au cele aflate în sistemul nostru solar, dar nici acest lucru nu explică de ce această planetă este atât de închisă la culoare.

Corpul ceresc a fost denumit TrES-2b, deoarece a fost descoperit de Trans-Atlantic Exoplanet Survey în 2006. Acesta se află la aproximativ 750 ani-lumină distanţă de Terra, în constelaţia Draco.

De asemenea, TrES-2b se află în câmpul vizual al telescopului spaţial Kepler, a cărui misiune principală este descoperirea exoplanetelor (corpuri cereşti aflate în afara Sistemului Solar) folosind măsurători extrem de sensibile la lumină pentru a detecta când aceste planete trec prin dreptul stelelor lor.

Utilizând datele acumulate de Kepler în primele patru luni de cercetare, Dace Kipping de la Centrul de Astrofizică din cadrul Universităţii Harvard şi David Spiegel de la Universitatea Princeton au analizat cantitatea de lumină provenită direct de la TrES-2b.

Aceştia au măsurat cantitatea de lumină provenită de la partea întunecată a planetei (atunci când planeta se află direct în faţa stelei) şi au comparat-o cu cea provenită de la partea luminoasă a planetei. Diferenţa dintre cele două măsurători a oferit informaţii cercetătorilor despre câtă lumină reflectă planeta.

În sistemul nostru solar, norii lui Jupiter reflectă 52% din cantitatea de lumină primită de la Soare, iar Pământul doar 37%. În schimb, noua planetă descoperită de astronomi reflectă doar 1% din cantitatea de lumină primită de la steaua în jurul căreia orbitează.

Planeta este mult prea fierbinte pentru a putea avea nori reflectori care să o înconjoare, însă acest lucru nu explică în totalitate de ce planeta reflectă atât de puţină lumină. Cercetătorii care au descoperit această planetă susţin că nu este vorba doar de absenţa reflectării luminii, ci de ceva ce absoarbe razele luminoase în mod activ.

„Probabil este vorba de un număr de substanţe chimice, care atunci când sunt combinate au acest efect de absorbţie a luminii. Este vorba de o reacţie exotică, pe care nu am mai văzut-o până acum”, a declarat Dr. Kipping.

Mai multe detalii despre această planetă vor fi aduse atunci când telescopul spaţial Kepler va oferi mai multe date de cercetare, următorul calup fiind aşteptat pe 22 septembrie.

Sursa: BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor