Home » D:News » Fluviile lumii se schimbă dramatic, odată cu încălzirea globală

Fluviile lumii se schimbă dramatic, odată cu încălzirea globală

Fluviile lumii se schimbă dramatic, odată cu încălzirea globală
Publicat: 16.11.2011
Schimbările climatice ameninţă să aducă transformări la nivelul bazinelor unora dintre cele mai mari fluvii ale lumii, producând, totodată, în mod irevocabil, modificări ale ritmului anotimpurilor.

Unele fluvii din Africa, precum Nilul, Limpopo (foto) şi Volta, vor primi mai puţină apă din precipitaţii decât de obicei, ceea ce va afecta producţia de hrană şi va alimenta tensiuni internaţionale.

Aceste veşti aruncă o perspectivă sumbră asupra bazinului Limpopo, care acoperă o parte din Botswana, Africa de Sud, Mozambic şi Zimbabwe, găzduind 14 milioane de oameni.

Autorităţile au anunţat că, în unele părţi ale bazinului, nici măcar sistemele de irigaţii nu ar putea face faţă efectelor negative produse de schimbările climatice.

Principala cauză este evaporarea produsă în urma creşterii de temperatură. În următoarele decenii, se preconizează o creştere a temperaturii globale cu 2-5 grade Celsius. Din acest motiv, echilibrul apei din bazinul superior al Nilului Albastru (care curge prin Etiopia, Sudan şi Egipt) ar putea fi puternic afectat.

Cercetarea s-a bazat pe studiul a 10 bazine ale celor mai mari fluvii din lume, incluzând zone din America de Sud şi Asia.
Rezultatele au arătat că, în timp ce rata evaporării continuă să crească, multe dintre pierderile economice vor apărea şi din cauza precipitaţiilor sporite, survenite ca urmare a acumulării apei în atmosferă.

În plus, schimbările climatice ar putea duce la modificări minore ale ritmului anotimpurilor. Astfel de schimbări vor crea situaţii de criză, necesitând crearea unor noi strategii de management menite să găsească rezolvări pe termen lung.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase