În Sahara există sute de fortăreţe ridicate de o civilizaţie dispărută

Noi imagini obţinute cu ajutorul sateliţilor au scos la iveală mai bine de 100 de fortăreţe create de garamanţi, o populaţie care a trăit între anii 500 î.Hr. şi 700 d.Hr., pe teritoriul actual al Lbiei.

Analizând mai multe obiecte din lut provenite din aceste fortăreţe, situate la 1.000 de kilometri de Tripoli, specialiştii de la Universitatea Leicester, Marea Britanie, au concluzionat că aşezările aparţineau garamanţilor.
Oamenii de ştiinţă au recunoscut că au fost uimiţi să vadă că fortăreţele s-au păstrat atât de bine. Deşi prezintă urme de eroziune, majoritatea zidurilor au între 3 şi 4 metri înălţime.

• O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
• Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Aici, arheologii au găsit nenumărate dovezi care vin să dezmintă ideea acceptată până acum, care susţinea că garamanţii erau un popor barbar. Având metalurgie, textile de bună calitate şi un sistem de scriere, se pare că garamanţii erau organizaţi într-o formă statală foarte bine conturată.

Aşezările includeau atât cimitire, cât şi suprafeţe agricole, iar pe o suprafaţă de patru kilometri pătraţi au fost găsite 10 aşezări de mărimea unor sate, lucru care demonstrază o densitate extraordinară a populaţiei.

De asemenea, descoperirile de aici dovedesc că această populaţie avea cunoştinţe avansate în materie de irigare, putând să creeze propriile oaze. Folosind canale subterane, garamanţii au reuşit să cultive plante mediteranene precum grâul, orzul, smochinul şi viţa-de-vie, sau sub-sahariene precum bumbacul şi sorgul.

Specialiştii au concluzionat că, pentru a construi aceste canale subterane, într-un an, ar fi nevoie de 77.000 de persoane care să lucreze, fără a include săpatul şi lucrările de întreţinere.

Deşi nu se ştie exact ce a dus la dispariţia acestei civilizaţii, oamenii de ştiinţă bănuiesc că principala cauză ar putea fi epuizarea apei din acea zonă. Apa subterană nu este o resursă regenerabilă şi, prin urmare, odată ce ea a fost epuizată, nu va mai reapărea.

Sursa: National Geographic