Înapoi la articol
Poza 1 / 3

Factorul „Al Treilea Om”: cum explică psihologia misterul „îngerilor păzitori”?

Ce au în comun Ron DiFrancesco - supravieţuitor ca prin miracol al prăbuşirii turnului sudic al complexului World Trade Center -, Sir Ernest Shackleton, eroicul explorator al Antarcticii în primele decenii ale secolului XX, Francis Smythe, alpinist britanic care, în 1933 a fost cât pe-aci să devină primul om ajuns pe vârful Everest, „ratându-l” cu doar 300 de metri? Ei toţi şi alţii s-au aflat, la un moment dat, în situaţii-limită, simţindu-se pe marginea prăpastiei ce desparte viaţa de moarte, şi au primit în acele momente un ajutor de o natură pe care oamenii de ştiinţă nu ştiu să o explice deocamdată. Au supravieţuit cu ajutorul unor entităţi misterioase, al unor prezenţe stranii, inefabile, care i-au încurajat şi i-au călăuzit. În urma multelor mărturii ale unor persoane care au trecut prin asemenea situaţii, psihologii au admis că există, în aceste experienţe, aspecte comune, asociate probabil cu modul de a funcţiona al minţii omeneşti. Au dat fenomenului un nume – „sindromul cel de-al treilea om” – şi acum caută explicaţii pentru aceste trăiri misterioase.