Evangheliile gnostice – o alta perspectiva asupra religiei

Foto (1)

Termenul de evanghelii gnostice se refera la o colectie de scrieri privitoare la invatamintele lui Isus, scrise in majoritate in secolul al II-lea al erei noastre. Desi nu se incadreaza in canoanele bisericesti, acestea au starnit de-a lungul timpului interesul oamenilor de stiinta, cei care au adoptat si adaptat aceste invataturi neoficiale vietii lor cotidiene, de multe ori in detrimentul celor canonice. Andrew Bernhard subliniaza intr-una din cartile sale despre evangheliile non-canonice faptul ca acestea contin invataturile lui Isus, repovestirea lor sau episoade din viata acestuia.

Termenul de evanghelii gnostice se refera la o colectie de scrieri privitoare la invatamintele lui Isus, scrise in majoritate in secolul al II-lea al erei noastre. Desi nu se incadreaza in canoanele bisericesti, acestea au starnit de-a lungul timpului interesul oamenilor de stiinta, cei care au adoptat si adaptat aceste invataturi neoficiale vietii lor cotidiene, de multe ori in detrimentul celor canonice. Andrew Bernhard subliniaza intr-una din cartile sale despre evangheliile non-canonice faptul ca acestea contin invataturile lui Isus, repovestirea lor sau episoade din viata acestuia.

Evangheliile “cunoasterii”

Repudiate de o mare parte a crestinilor si negasindu-si locul in randul scriiturilor bisericesti oficiale, invataturile gnostice au fost incadrate ca fiind scrieri aprocrife ale Noului Testament. Succesul de care se bucura acestea in ultimii ani se datoreaza unor controverse religioase, pornite in majoritate de la romanul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Popularitatea neasteptata pe care romanul a avut-o, si mai ales, controversele aprige care s-au nascut in urma publicarii lui, au trezit interesul publicului pentru acest domeniu. Romanului i-au urmat o serie de documentare si chiar filme de fictiune, menite sa pastreze viu interesul pasionatilor de acest subiect. Brusc, evangheliile gnostice au intrat in atentia publicului larg, facandu-si o intrare demna de interes pe scena vietii religioase.

Numele acestor evanghelii au fost inspirate din termenul grecesc “gnosis”, care inseamna “cunoastere”, si care a dat numele unui curent aparut in filozofie in timpurile pre-crestine. In tot acest timp, idei proprii gnosticismului grecesc s-au impletit cu cele ale crestinismului timpuriu. Prin urmare, termenul de “gnosticism crestin” a ajuns sa reprezinte o comunitate crestina timpurie, care credea ca salvarea sufletului inseamna renuntarea la lumea materiala prin intermediul revelatiei. Conform acestora, raspunsurile la intrebarile de natura spirituala ar trebui cautate inauntrul fiintei, nu in exteriorul ei.

Evangheliile gnostice cuprind un numar mare de invataturi, care dateaza din perioade diferite si care au fost identificate in mai multe locatii. Descoperirea lor succesiva a oferit de fiecare data noi informatii si a facut posibila aparitia unor noi perspective asupra religiei dar au fost, in acelasi timp, si motiv de dezbateri in randul teologilor, cercetatorilor si istoricilor. Majoritatea acestor documente au fost gasite accidental, unele dintre ele fiind conservate aproape in totalitate, altele fiind recuperate doar partial sau fragmentar. Anumite manuscrise au fost multiplicate, iar in prezent ne-au parvenit numai copiile, cum este si cazul Evangheliei dupa Maria. Manuscrisele de la Nag Hammadi au fost descoperite de catre doi fermieri, in decembrie 1945, si au fost numite dupa zona in care au fost adapostite timp de secole, in vreme ce alte evanghelii gnostice au fost gasite in perioade si locatii diferite.

Evanghelia dupa Maria

Evanghelia dupa Maria a fost recuperata ca parte a Codexului Akhmim si a vazut lumina tiparului pentru prima data in 1955. Aceasta a fost descoperita in anul 1896, intr-un codex de papirus, fiind incadrata in categoria cartilor apocrife. Desi termenul utilizat pentru a descrie acest manuscris este “evanghelie”, documentul nu reprezinta o evanghelie in sensul scolastic al cuvantului.

Akhmim Codex sau Papyrus Berolinesis 8502 pentru cercetatori, continea in momentul descoperirii sale inca trei texte apocrife. Toate cele patru documente erau redactate in limba copta. Ulterior, inca doua fragmente ale Evangheliei dupa Maria au mai fost descoperite, insa amandoua erau transcrise in limba greaca.
Dezbaterile asupra perioadei in care au fost scrise sau asupra limbii in care au fost redactate in original nu au intarziat sa apara. Teologul feminist Karen King este de parere ca evanghelia originala a fost scrisa undeva in a doua jumatate a celui de-al doilea secol. In acelasi timp, o alta cercetatoare, Esther De Boer, crede ca aceasta a fost scrisa mult mai devreme. Cele doua fragmente in limba greaca, datand din secolul III, au fost publicate in 1938 si 1983, iar cel scris in copta a fost tradus si publicat pentru prima data in 1955.

Insa cea mai mare controversa legata de aceasta evanghelie pierduta si gasita incepe chiar din titlu. Cercetatorii si istoricii au fost de acord, in general, ca este vorba despre o scriere apocrifa, insa au intampinat dificultati in a se pune de acord asupra persoanei la care se referea textul. Care Maria? Argumentele in favoarea Mariei Magdalena sunt numeroase, tinand cont de faptul ca statutul ei de discipol al lui Isus era recunoscut si de faptul ca ea a fost primul martor al Reinvierii. De asemenea, numele ei este pomenit in numeroase scrieri crestine timpurii. Se pare ca aceasta il acompania pe Isus in calatorii, iar Evanghelia dupa Matei o mentioneaza ca fiind unul dintre martorii crucificarii lui Isus. In Evanghelia dupa Ioan, Maria este primul martor al Invierii lui Isus.

In cuprinsul acestei scrieri, exista un episod in care Maria ia cuvantul in fata discipolilor, iar Petru o contrazice vehement pe motiv ca este femeie. Acelasi episod este mentionat in Evanghelia dupa Ioan si intr-un alt text apocrif, Pistis Sophia. In acest text, Maria este identificata fara niciun dubiu ca fiind Maria Magdalena. Chiar si scena finala din Evanghelia dupa Maria vine in sustinerea acestei teorii. Unul dintre apostoli sare in apararea femeii, spunandu-i lui Petru: “Sigur ca invatatorul o cunoaste mai bine. De aceea o iubeste pe ea mai mult decat pe noi.” Afirmatia apostolului este mentionata si in Evanghelia dupa Filip.Petru este ofensat de faptul ca Invatatorul a optat sa vorbeasca in secret cu o femeie despre viziuni, in loc sa faca acest lucru liber, in prezenta tuturor discipolilor. Acesta nu intelege de ce Isus o prefera pe Maria pentru a Ii interpreta invataturile, in locul altui discipol.

Alti istorici sunt de parere ca este vorba despre Fecioara Maria, ceea ce ar putea explica la fel de bine de ce Isus o iubea pe ea mai mult decat pe ceilalti discipoli. Cateva pasaje intalnite in evanghelii o indica tot pe Fecioara ca fiind discipolul aflat in competitie cu Petru. Neintelegerile privitoare la continutul acestei evanghelii au fost exacerbate intrucatva si de faptul ca manuscrisului ii lipsesc sase pagini la inceput si inca patru la mijloc, ceea ce inseamna ca scenele de inceput sunt invaluite in mister, lasand loc multor prezumtii in ceea ce priveste locurile si circumstantele acestui dialog, care are loc initial intre Isus si apostoli si, ulterior, intre Maria si apostoli.

Evanghelia dupa Iuda

In anii ‘70 , un papirus scris in limba copta a fost descoperit in apropierea localitatii Beni Masah, in Egipt. Datarea cu carbon il plaseaza in secolul II al erei noastre, iar majoritatea istoricilor ii recunosc vechimea, insa nu si autenticitatea scrierii. Desi evangheliile canonice au fost scrise de cei ale caror nume le poarta, ultimul text intrat in randul scrierilor gnostice nu a fost scris de Iuda, ci mai degraba de adeptii gnostici ai lui Isus. Descoperit in urma cu 30 de ani, manuscrisul a incaput in mana expertilor abia in anul 2005, intr-o stare mai mult decat deplorabila. Expertii au depus o munca titanica pentru a evita distrugerea a ceea ce a mai ramas din text. Conform cercetatorilor, manuscrisul original continea 31 de pagini scrise pe ambele parti. Cand a aparut pentru prima data pe piata, in 1999, acesta mai avea doar 13 pagini scrise pe ambele parti. S-a speculat ca paginile lipsa au fost indepartate deliberat, pentru a fi vandute pe piata neagra. Existenta unei Evanghelii a lui Iuda este mentionata in jurul anului 180 d.Hr. de catre episcopul Irineu din Lyon, care o include in randul textelor apocrife, negandu-i insa veridicitatea in cartea sa, “Despre erezii”.Prima traducere a fost efectuata in 2006 de catre National Geographic Society, care a creat ulterior si un documentar amplu pe aceasta tema.

In privinta episodului tradarii lui Isus, evangheliile canonice se afla in consens: Iuda este cel care l-a tradat pe Isus, predandu-L soldatilor romani contra unor arginti. Insa proaspat descoperita evanghelie vine sa aduca o noua perspectiva asupra acestui episod. Documentul descrie intreg episodul tradarii si mortii lui Isus, din perspectiva lui Iuda. Texul este o povestire gnostica a unui aranjament intre Iuda si Isus, in care primul trebuie sa-si vanda Invatatorul romanilor pentru ca sarcina Acestuia pe Pamant sa fie incheiata. In aceasta noua perspectiva, Iuda este reabilitat. El nu a facut decat sa asculte instructiunile Invatatorului, iar rolurile sunt inversate. Cel care era considerat pana acum tradator s-a dovedit a fi, de fapt, unealta vointei divine, si in acelasi timp, cel mai de incredere apostol al lui Isus. Fiul Domnului este cel care isi regizeaza aceasta iesire de pe scena istoriei, iar Iuda este catalizatorul. Insa nu numai ideea tradatorului care este, de fapt, apostolul ales, a iritat reprezentantii lumii crestine, ci si faptul ca se sugereaza ca Isus si-a orchestrat singur tradarea pentru a evada din propriul corp, din cauza ca se simtea captiv, nu pentru a mantui omenirea. O alta versiune asupra a doua evenimente de baza ale culturii crestine face ca acest nou aparut text sa fie vazut ca apartinand unor curente gnostice, conform carora corpul uman este o forma de inchisoare a spiritului, iar Iuda este cel care a ajutat spiritul lui Isus sa scape de aceste constrangeri fizice.

Tot aici, se incearca oarecum discreditarea evangheliilor canonice, prin mentionarea faptului ca toti ceilalti discipoli nu cunosteau nimic din toate acestea, Iuda Iscariotul fiind singur ales de catre Invatator pentru a lua parte la Marele Plan. De-a lungul timpului, mai multi filozofi au speculat faptul ca Iuda a actionat la cererea lui Isus, astfel incat Acesta sa Isi implineasca menirea pe Pamant. Pentru prima data insa, un text scris si datat in vechime, vine sa sustina aceste teorii. Isus il avertizeaza pe Iuda asupra sarcinii grele pe care a fost desemnat sa o indeplineasca, avertizandu-l ca numele sau va fi blestemat pentru multe generatii de acum incolo, insa va veni o vreme in care acesta va stapani peste toti. Intr-un alt pasaj al manuscrisului, Isus Il indeamna pe Iuda sa se indeparteze de ceilalti discipoli, pentru a-I impartasi misterele regatului Sau.

Spre deosbire de textele canonice, care nareaza fapte din ultimul an de viata a lui Isus (in Evanghelia dupa Ioan sunt ultimii trei ani) si despre nasterea Acestuia (in evangheliile dupa Luca si dupa Matei), Evanghelia dupa Iuda este scrisa sub forma unui dialog intre Invatator, Iuda si apostoli, fara a se incadra in contextul filozofic retoric. Acest gen era extrem de popular la inceputul crestinismului, in vreme ce singurele evanghelii scrise sub forma narativa sunt cele canonice. Ca si in scrierile canonice, in Evanghelia dupa Iuda se povesteste episodul in care Isus este arestat de catre soldatii romani, iar Iuda primeste de la acestia argintii. Insa, spre deosebire de primele, in acest text se insista pe rolul important pe care apostolul l-a jucat in implinirea menirii pe Pamant a Fiului Domnului. O alta diferenta semnificativa este data de faptul ca in Noul Testament, Iuda, macinat de remuscari, se spanzura de un copac, insa in evanghelie nu se specifica soarta pe care a avut-o acesta dupa arestarea lui Isus, desi este consemnata o viziune pe care Iuda o impartaseste Invatatorului, in care acesta vazuse cum ceilalti 11 apostoli il vor ucide aruncand cu pietre in el.

Maria, discipolul preferat al lui Isus, Petru, una dintre figurile cheie ale religiei crestine, un discipol invidios, Iuda tradatorul care nu era tradator, ci de fapt, un erou nedreptatit al carui sacrificiu nu a fost recunoscut nici astazi, toate aceste fapte continute in evangheliile gnostice au aruncat o umbra asupra textelor biblice canonice. Cat adevar si cata fantezie contin acestea? Interesul pe care l-au ridicat este inca de data recenta, studiile asupra lor sunt inca la inceput, iar cercetatorii si istoricii s-au blocat in teorii si pareri partinitoare. Tocmai din cauza faptului ca aceste texte innegrite de timp incearca sa rescrie insasi baza istoriei crestine, interpretarea si mai ales autentificarea lor nu pot fi decat controversate, transformandu-le in unul dintre cele mai mari si vechi mistere ale lumii.