Valea Nazca – aerodromul zeilor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Conform unei zicale din batrani, uneori, pentru a deveni constienti de forma reala a lucrurilor, sau pur si simplu, de existenta lor, este necesar sa ne retragem cativa pasi si sa le observam de la o distanta obiectiva. Desenele misterioase din Nazca, infatisand siluete clare de animale uriase pe solul desertificat al pustiului, ne-ar fi ramas poate pe veci necunoscute, daca, in loc sa scrutam din inaltimi regiunea, am fi abordat-o de aproape.

“Liniile Nazca”, cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru. Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica. Se crede despre ele ca au fost create de cultura Nazca intre anii 200 i.Hr. si 700 e.n.

In anul 1939, in timpul unei misiuni de zbor cu avionul deasupra desertului Nazca, pilotii insarcinati sa fotografieze din aer viitorul traseu al autostrazii panamericane ce trecea prin Valle de Palpa, au surprins in poze linii si figuri geometrice ciudate. S-a crezut initial ca sunt vechi drumuri si santuri de irigare incase. Teoria a fost insa rapid infirmata de arheologul american Paul Kosak de la Universitatea din Long Island (SUA), care si-a efectuat, in 1940, diagnoza asupra recentei descoperiri.

Misterioase si enigmatice, desenele din Nazca au fost, la inceput, sursa multor speculatii exagerate. Cu timpul insa, teorii avizate au inceput sa vada lumina. Doctorul in matematica Maria Reiche, cea care si-a inchinat aproape toata viata cercetarii curioaselor desene peruane, a propus ipoteza conform careia autorii lor stapaneau savant arta masuratorilor si a transpunerii lor pe teren la scara impozanta. Potrivit lui Reiche, care a si-a inceput cercetarile in 1946 pe baza insemnarilor lui Kosak, desenele fusesera executate printr-un procedeu destul de simplu. Liniile fusesera trasate pe pamantul de culoare galbuie cu ajutorul unui strat subtire de pietre inchise la culoare, autorii lor folosind o unitate de masura fixa.

Totusi, cercetatoarea era convinsa ca desenele nu puteau fi executate decat daca popoarele locale cunosteau taina zborului, fapt pe care a incercat sa-l dovedeasca, mai tarziu, americanul Bill Sporer. El a pornit in solutionarea enigmei de la iscusinta populatiei Nazca in arta tesaturilor. Din examinarea microscopica a patru bucati de tesatura descoperite in apropierea desenelor din pustiu, a reiesit ca vechii peruvieni foloseau la materialele lor o urzeala mai buna decat cea folosita astazi la confectionarea panzei de parasuta si mai solida decat tesaturile folosite pentru aerostate. In acelasi timp, la capatul multora dintre liniile drepte ale desenelor s-au gasit gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10 metri, umplute cu pietre innegrite de foc. Impreuna cu reprezentarea unor obiecte plutitoare pe ceramica Nazca, toate au condus la ideea ca in aceste locuri s-ar fi putut aprinde focuri pentru a incalzi aerul dintr-un balon si a-l inalta.Anul 1975 aduce cu sine si efectuarea unui experiment, pe baza ipotezei lui Sporer, cand, folosindu-se materiale si tehnici accesibile popoarelor din Nazca, s-a procedat la realizarea unui balon cu aer cald. Dupa ce a fost aprins un foc sub el, s-a ridicat cu cei doi piloti din nacele, confirmand posibilitatea ca locuitorii din Nazca sa fi cunoscut arta zborului.Desigur, exista si propuneri mai excentrice menite sa explice formarea desenelor, Erich von Daniken, sustinator fervent al ideii existentei civilizatiilor extraterestre, fiind unul dintre emitentii lor de vaza. Acesta vede in Valle de Palpa un aerodrom al extraterestrilor, care ar fi dirijat din avion efectuarea desenelor sau le-ar fi realizat cu ajutorul razelor laser. Ele ar fi servit drept repere de navigatie. Teoria este insa respinsa cu tarie de catre Maria Reiche, care nu poate accepta ca prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atat de primitiv, incat sa fi pus in acest scop pietre.

Si legende locale, cu nuanta mistic-religioasa, planeaza in jurul desenelor, localnicii warrau gasind o explicatie metaforica si simplista a originii lor. Ei pastreaza in legatura cu Valle de Palpa mituri ce povestesc despre un lacas aflat in ceruri, de unde stramosul lor a coborat pe pamant si a vanat cu arcul animalele infatisate de desenele din Valle de Palpa. Pastrand insa registrul stiintific, desi eforturile cercetatorilor par sa fi dat roade in incercarea identificarii unor posibile explicatii ale originii desenelor uriase din Nazca, scopul mobilizarilor uriase in vederea realizarii lor, ramane inca un mister. Teoriile nu au intarziat sa apara nici in acest sens, dar ele sunt, mai degraba, hazardate.

In anul 1972, ca urmare a presupunerii ca desenele din Valle de Palpa reprezinta o harta astrala, cunoscutul astronom Gerald S. Hawkings s-a deplasat in Peru pentru a vedea daca printre desene existau semne care sa indice vreo legatura cu observatiile astronomice. Au fost identificate cateva linii calendaristice orientate spre punctele orizontului unde apunea Soarele in perioadele de solstitii prin anii 350 – 550 e.n., dar celor mai multe desene nu li s-a deslusit scopul. Unele ipoteze sustin ca desenele ar putea sta la baza unor funeralii ritualice speciale. In cadrul acestora, capeteniile decedate ar fi fost trimise in aerostate, in “sanul” zeului-soare, fiintele reprezentate pe sol ramanand in urma ca simboluri ale vietii lor vesnice. Din pricina aspectului pe alocuri hidos si amenintator al reprezentarilor faunistice din solul Nazca, s-a presupus chiar ca ele ar putea servi drept “sperietori” si s-a ajuns la premisa ca indeplinesc rolul unui front defensiv, menit sa alunge posibili intrusi aerieni.

Polemicile au mers pana acolo, incat desenelor li s-a contestat chiar originalitatea. Au fost considerate imitatii primitive si imperfecte ale remarcabilei si enigmaticei culturi Marcahuasi. Este vorba despre o regiune a provinciei Huarochiri, din Peru, in apropiere de Lima, raionul Casta, unde, pe o suprafata de cativa kilometri patrati, se afla cea mai spectaculoasa galerie de sculptura vazuta vreodata. La fel ca Mount Rushmore din SUA, cu busturile celor patru presedinti cioplite in munte, culmi intregi muntoase au fost aici transformate in sculpturi.

Nu se cunoaste cu exactitate nici astazi scopul formatiunilor din Nazca, iar ele continua sa ridice semne de intrebare referitoare la istorie si la evolutie, dar desenele peruane nu reprezinta totusi un fenomen izolat. Locatii similare, care alimenteaza la fel de mult curiozitatea si au origini la fel de necunoscute, se gasesc in mai multe locuri pe suprafata Pamantului.

In desertul chilian Tarapacaru s-au descoperit in 1968 desene asemanatoare, printre care si conturul, lung de o suta de metri, al unei siluete umane, construit din bucati de lava, pe o colina inalta de 200 metri. Partea de rasarit a Americii de Nord gazduieste asa-numitele “moundy”, ridicaturi la suprafata pamantului, din lut sau piatra, de diferite forme si dimensiuni. La fel ca desenele din Nazca, au forma unor animale uriase, a caror forma poate fi observata numai din avion. Nu se stie de ce au aparut, insa ele reprezinta performanta uriasa de dislocare a sute de mii de metri cubi de pamant si piatra. In Anglia intalnim calul lung de 111 metri din Uffington, cu o vechime de cel putin 2000 de ani si “Marele barbat din Wilmington”, de pe coasta muntelui Windover, care sunt tot atatea exemple de desene misterioase asemanatoare celor descoperite in Peru. Exemplele pot continua. O constatare interesanta, insa, este ca si in epoca moderna realizarea unor astfel de desene este foarte anevoioasa si presupune un sistem de semnalizare complex, cu stegulete, megafoane si teodoliti (instrumente optice complexe), ceea ce face cu atat mai bizara realizarea lor cu mii de ani in urma.

Desenele din desertul Nazca, Peru, America de Sud vin, deci, ca o ironie a vechimii, care, alaturi de fenomene asemanatoare, dandu-ne totul si de fapt nimic, ne sugereaza o evolutie nestiuta a civilizatiei umane, mult mai fragmentata si mai putin graduala decat se banuieste inca.