Prima pagină Stiinta

5 lucruri pe care le fac oamenii care au o inteligenţă emoţională dezvoltată

01.17.2016 | ● Vizualizări: 24377

Dacă te numeri printre persoanele care au o inteligenţă emoţională dezvoltată, atunci eşti foarte priceput în a recunoaşte atât emoţiile tale, cât şi pe ale celor din jur.

 Acest tip de persoane sunt empatice şi încearcă să se folosească de latura afectivă chiar şi atunci când doresc să aplaneze unele conflicte din jurul lor, arată The Independent.

Există şi anumite comportamente pe care le au oamenii cu o inteligenţă emoţională ridicată, faţă de cei care au un nivel mediu al afectivităţii. 

1. Acest tip de oameni sunt mai înclinaţi spre a asculta ceea ce spun alte persoane, mai degrabă decât a le vorbi celor din jur. Ei reuşesc să îi facă pe ceilalţi să se simtă importanţi în cadrul conversaţiei prin faptul că le acordă atenţie. 

2. De asemenea, oamenii care au o inteligenţă emoţională peste medie ştiu când să facă un pas înapoi. De exemplu, un astfel de individ, va şti să tacă atunci când nu este stăpân pe un anumit subiect de discuţie, preferând să tacă şi să îi asculte pe ceilalţi participanţi la conversaţie. 

3. Este clar faptul că acest tip de oameni au capacitatea de a-şi stăpâni emoţiile. Auto-controlul este una dintre caracteristicile definitorii ale lor. Sunt foarte pricepuţi la asta şi nu reacţionează fără să gândească, nu explodează ca un vulcan. Ei înţeleg foarte bine că emoţiile sunt foarte puternice şi ca nu pot fi reprimate, însă ştiu cum să le ţină în frâu atunci când este cazul. 

4. Oamenii care au o inteligenţă emoţională peste medie au şi stimţul al umorului. Foarte puţini oameni din această categorie fac parte din categoria celor care transformă orice lucru într-o glumă, chiar dacă râd foarte mult. Ei delimitează clar situaţiile amuzante de cele care nu au nimic de-a face cu divertismentul. 

5. Aceşti oameni se încadrează şi în categoria celor care acceptă foarte uşor feedback-ul celor din jur. Ei sunt deschişi criticilor, pe care le ascultă cu atenţie şi le acceptă atunci când este cazul. Chiar şi în cazul în care criticile aduse nu sunt pertinente, ei le ascultă până la sfârşit şi abia apoi combat persoana care le-a adus. 

Sursa: Gândul