Noi indicii referitoare la originea apei care ar putea exista în interiorul Lunii

Până nu demult, oamenii de ştiinţă presupuneau că apa ar fi fost adusă în interiorul Sistemului solar de cometele pe a căror suprafaţă se găsea gheaţă. Un nou studiu arată însă că cea mai mare parte a apei din interiorul straturilor din care este formată Luna provine însă de la asteroizii care au lovit satelitul natural al Pământului în urmă cu aproximativ 4,5 – 4,3 miliarde de ani.

 

Pentru mult timp, s-a considerat că  în interiorul straturilor Lunii nu poate exista apă, mai ales după ce au fost analizate probele de rocă prelevate în timpul misiunilor Apollo de la sfârşitul anilor ’60. Cu toate acestea, folosind tehnicile avansate dezvoltate în ultimii ani, specialiştii au descoperit indicii care atestă prezenţa apei în probele prelevate de NASA, susţine David Kring, cercetător în cadrul Lunar and Planetary Institute din Huston, SUA. Acesta a adăugat că, deşi suprafaţa Lunii este uscată, în interior lunar ar putea exista de 10.000 până la 10 milioane de ori mai multă apă decât ar fi putut exista la suprafaţă.

 

Cercetătorii şi-au pus întrebarea: Cum anume ar fi putut ajunge apa pe Lună şi pe Pământ?

 

Pentru a încerca să dezlege acest mister, o echipă internaţională de cercetători a coroborat date dintr-o serie de studii diferite în care au fost analizate mostre de rocă selenară şi meteoriţi. Apoi, specialiştii au studiat compoziţia elementelor volatile din rocile spaţiale, analizând în special raportul dintre hidrogen şi deuteriu (un izotop mai greu al hidrogenului). Acest raport este asemenea unei amprente digitale, care le permite cercetătorilor să identifice originea apei din interiorul Lunii. În linii mari: în cazul în care raportul indică prezenţa unei comete, înseamnă că apa a apărut ca urmare a impactului unei comete, iar în cazul în care raportul indică prezenţa unui asteroid, înseamnă că apa a apărut ca urmare a impactului unui asteroid. 

Teoria conform căreia cometele au fost cele care au adus, în cea mai mare parte, apa pe Pământ, dar şi pe suprafaţa altor corpuri cosmice, ar putea fi aplicată în cazul unor planete gazoase, cum ar fi, de exemplu, Jupiter. Acestea sunt singurele structuri destul de masive încât pot exercita atracţia gravitaţională necesară producerii unui impact cu comete. În cazul în care cea mai mare parte a apei care poate exista pe Jupiter a provenit de la asteroizi, savanţii ar putea afla noi informaţii referitoare la evoluţia lui Jupiter şi a planetelor similare cu ea de-a lungul ultimilor 4,5 miliarde de ani. 

 

,,Va exista o restrângere semnificativă a variantelor referitoare la evoluţia Sistemului Solar şi aici mă refer la modul în care s-au format planetele gigantice, modul în care orbitele lor s-au schimbat şi aşa mai departe. Prin urmare, cred că implicaţiile studiului nostru vor merge mult mai departe de aplicarea teoriei în cazul Terrei şi a Lunii”, a declarat David Kring pentru publicaţia Los Angeles Times. 

 

Sursa: latimesc.com

 

Vă mai recomandăm şi: Trei firme de inginerie din Italia urmează să construiască cel mai mare telescop optic la sol. Unde va fi amplasat acesta – VIDEO

 

                                             Imagini inedite ale aselenizărilor publicate de NASA

 

                                             Cât timp îţi va lua să parcurgi, ÎN CĂDERE, diametrul Pământului? VIDEO