Home » Știință » Călătoria în timp este matematic posibilă, dar încă irealizabilă. Ce lipseşte

Călătoria în timp este matematic posibilă, dar încă irealizabilă. Ce lipseşte

Publicat: 08.06.2017
Vestea bună este că, din punct de vedere matematic, putem călători în trecut. Vestea rea este că, practic, acest lucru nu este cu putinţă.

TARDIS este numele maşinii timpului din serialul Doctor Who, dar este şi numele dispozitivului ipotetic „folosit” de fizicieni. Aici, TARDIS înseamnă Traversable Acausal Retrograde Domain in Space-time, scrie Curiosity.

În esenţă, teoria se referă la curbarea spaţiu-timpului. Cei doi cercetători, Ben Tippet şi David Tsang, care au efectuat acest studiu, susţin că „cele patru dimensiuni (cele trei dimensiuni spaţiale + timpul) pot fi imaginate ca fiind conectate, astfel timpul (teoretic) poate fi curbat într-un cerc (imaginea de mai jos).

Credit: Ben Tippet

Dacă ai fi în interiorul maşinii timpului, ai simţi o acceleraţie persistentă, dar ceasul s-ar mişca înainte. Dar dacă te-ai uita în afara maşinii timpului, ai vedea timpul mergând invers. Cei din afară ar vedea două versiuni ale persoanei din interior: una mişcându-se înainte în timp şi una mişcându-se înapoi.

Sună totuşi prea bine ca să fie adevărat. Maşina ar trebui alimentată cu o „materie exotică”, care nu a fost (încă) găsită în natură. Tippet precizează că, „deşi matematic este fezabil, nu este încă posibil de a construi o maşină a timpului”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce spun oamenii de ştiinţă despre călătoria în timp?

Un miracol periculos: calatoria in timp

Călătoria în timp este totuşi posibilă? Un experiment revoluţionar a arătat că legile spaţiului şi ale timpului pot fi manipulate

Călătoria în timp ar putea fi REALĂ. ”Oamenii consideră că teleportarea în timp este un lucru ştiinţifico-fantastic”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?