Home » Știință » Aşa arată polii lui Jupiter. Sonda Juno a transmis noi imagini către Pământ

Aşa arată polii lui Jupiter. Sonda Juno a transmis noi imagini către Pământ

Publicat: 15.12.2018
Sonda Juno aflată în apropierea gigantului gazos Jupiter a ajuns la jumătatea misiunii sale şi a trimis către Pământ o nouă imagine cu cicloanele de la poli.

În timp ce realizează o orbită completă în jurul planetei Jupiter, Juno a  înregistrat noi imagini cu polii. Conform BBC, senzorii sondei au realizat măsurători asupra compoziţiei planetei, în încercarea de a descifra modul în care cea mai mare planetă din Sistemul Solar s-a format.

De asemenea, prin cartografierea câmpurilor magnetice şi gravitaţionale, specialiştii doresc să analizeze structura lui Jupiter. Dr. Candice Hansen, din cadrul Institutului Ştiinţei Planetare, Arizona, ce conduce proiectul JunoCam, a prezentat o serie de imagini remarcabile atât needitate, cât şi unele procesate în cadrul unei conferinţe din Washington.

Sursa-NASA/SWRI/MSSS/ROMAN TKACHENKO

„Atunci când am realizat prima trecere pe deasupra polilor, am ştiut că observăm o zonă neexplorată până atunci. Nu ne-am aşteptat însă să vedem aceste furtuni şi ciloni cu formă de poligon”, a declarat prof. Hansen. După 16 ani de observare a planetei, aceste furtuni solare sunt tot aici, a adăugat ea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Fulgerele de pe Jupiter sunt remarcabil de similare cu cele de pe Pământ

Apă pe Jupiter? Descoperirea ce poate creşte şansele dezvoltării ”vieţii exotice” pe gigantul gazos

Jupiter are ”personalitate dublă”. Astronomii au descoperit o ciudăţenie surprinzătoare a câmpului magnetic al gigantului gazos

Misterul caracteristicilor colorate din atmosfera lui Jupiter a fost rezolvat

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?