Energie alternativa – puterea marii

In nordul Marii Britanii, intre tarmul scotian si insulele Orkney, se afla Pentland Firth, un canal lung de 22,5 km, de fapt o imensa intindere de ape extrem de agitate. De doua ori pe zi, aici, in Gura Iadului – cum au botezat marinarii canalul –, apele Atlanticului sunt luate in stapanire de un curent puternic, care le arunca in Marea Nordului, le supune unei miscari de rotire si le ejecteaza inapoi in Oceanul Atlantic. Curentul atinge viteze de 22 pana la 25 km/h, unii ingineri britanici anticipand ca energia obtinuta din miscarea acestuia ar putea acoperi cel putin 10% din nevoia de electricitate a Marii Britanii.

Proiecte vechi
La nivel global, energia marilor si a oceanelor este o resursa practic inepuiza­bila, intrucat 70% din suprafata Terrei este acoperita de ape. Desi ideea folosirii ei este veche, inginerii nu au reusit, pana de curand, sa rezolve dile­ma construirii unui dispozitiv rezistent, care sa opereze in conditiile ostile ale interactiunii aer-apa si sa respecte normele de protectie a mediului. Primul asemenea dispozitiv a fost un baraj amplasat la gura unui estuar, el captand apa prin intermediul unor tur­bi­ne care puneau in miscare genera­toa­rele de electricitate. Noua tehnologie a fost pusa la treaba in 1965 in La Rance, Franta, iar in 1971 la Bay of Fundy, Canada.

• Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
• Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

Generatorul canadian a fost inchis in 1990, insa cel francez con­tinua sa functioneze, in ciuda restrictii­lor si a amenzilor usturatoare date de Uniu­nea Europeana, asigurand 90% din ne­ce­sa­rul de electricitate al regiunii Bretagne. Turbine pe valuri In urma cu 30 de ani, profesorul Stephen Salter, de la Universitatea din Edinburgh, a proiectat o miniplatforma marina cu greutatea de 300 de tone, prevazuta cu un generator de electrici­ta­te ecologic, care urma sa se hraneasca din miscarea valurilor si a curentilor. Proiec­tul nu a fost niciodata concretizat, intru­cat, in 1985, oficialii UE au calculat gresit raportul costuri-bene­fi­cii si au hotarat ca generatorul este prea scump.

La mijlocul anilor ‘90, bazandu-se pe schemele profesorului Salter, compania britanica Marine Current Turbines si cea norvegiana Hammerfest Stroem au inceput sa proiecteze turbine care se doreau atat ecologice, cat si profitabile. Conceptul de constructie a acestora este simplu, presupunand un generator subacvatic prevazut cu elice si montat pe o structura verticala din otel. Elicea este pusa in miscare de curenti si actioneaza un sistem mecanic (schimba­tor de vite­ze) care converteste viteza relativ mica de rotire a elicei intr-o vite­za suficient de mare pentru a activa generatorul. Acesta din urma produce energie electrica, pe care o livreaza unui transformator.

De aici, prin intermediul unui cablu, curentul electric ajunge la tarm. Unele generatoare sunt prevazute si cu elice aeriene, puse in miscare de vant. Compania britanica a instalat turbina pe 15 iunie 2004, langa oraselul Lynmouth, caruia ii asigura 10% din necesarul de electricitate. Pana la sfarsitul acestui an, britanicii intentioneaza sa mai inaugureze doua astfel de dispozitive, unul la Portland, altul la Pentland Firth. Turbina norvegiana instalata in primavara asigura 30% din necesarul de electricitate al orasului Hammerfest. Dupa decenii de dezastre ecologice si tergiversari, se pare ca, in sfarsit, s-a gasit o modalitate ieftina, sim­pla si inepuizabila de a obtine energie.

Foto: Marine Current Turbines, Dia Vision As/ Torgeir Aune, Earth-Vision/Wave Dragon, Ocean Power Delivery, Statoil