Prima pagină Ştiinţă

Dinozaurii cu coase - o familie aparte

Mihaela Stănescu | 11.07.2012 |
Dinozaurii cu coase - o familie aparte      no tags + zoom
Galerie foto (13)

A fost odată un grup mare de vieţuitoare străvechi, cu multe-multe specii, ce au trăit succedându-se, val după val, timp de peste 100 de milioane de ani: se numeau theropode. Acest grup larg şi divers, care a avut o atât de vastă însemnătate în istoria planetei - ne-au rămas ca amintire, din vremea trecerii lor pe Pământ, cele vreo 10.000 de specii de păsări pe care le cunoaştem azi - aduna o mare parte dintre speciile de dinozauri care au trăit pe Terra. Iar dintre theropode, se disting câteva specii mai... ciudate, adunate într-o familie cu trăsături aparte: therizinozaurii, sau dinozaurii cu coase.

Grupul Theropoda a apărut în urmă cu cca 230 milioane de ani, în Triasic, evoluând spectaculos, diversificându-se extraordinar, propăşind timp de multe mii de milenii şi stingându-se la sfârşitul Cretacicului, în marea extincţie care, acum 65 de milioane de ani, a dus la pieire o mare parte a lumii vii. Cuprinde mulţi dintre cei mai recenţi şi mai avansaţi dinozauri, inclusiv cei din care considerăm azi că descind păsările.

Therizinozaurii reprezintă, în cadrul acestui grup vast, un subgrup mic, o familie numită Therizinosauridae, din care se cunosc până acum doar câteva specii. Aceşti dinozauri "cosaşi" - numele lor vine de la therizo, un cuvânt grecesc cu sensul de a cosi sau a reteza - sunt, din anumite puncte de vedere, nişte ciudăţenii printre theropode.

  • Întâi şi întâi, theropodele erau, în majoritatea lor, carnivore, dintre ele făcând parte şi "vedete" rapace ale lumii dino, precum Tyrannosaurus, Deinonychus sau Velociraptor. În această lume de prădători, therizinozaurii făceau oarecum "opinie separată", ei fiind erbivori, după cum arată particularităţile anatomice ale fosilelor găsite.
  • Oasele şoldurilor erau îndreptate înapoi şi unite între ele; toracele era lat, gâtul lung, iar membrele posterioare aveau 4 degete dezvoltate (spre deosebire de restul theropodelor, la care unul dintre degete era foarte redus). Era un ansamblu de trăsături neobişnuite pentru un theropod şi care, multă vreme, i-au cam zăpăcit pe palentologi, care se tot întrebau ce fel de animale vor fi fost aceşti therizinozauri, care parcă nu semănau cu nimic îndeajuns de bine pentru a putea să spui fără umbră de dubiu: "Uite, aici le e locul!"
  • Apoi, şi silueta lor era stranie; deşi arătau altfel decât modelul "clasic" al dinozaurului theropod - adică biped, cu membrele posterioare mari şi cele anterioare reduse, cu o ţinută verticală şi o alură ce aminteşte de cea a multor păsări de azi. Prin contrast, therizinozaurii aveau o ţinută ce aducea aminte, mai curând, de silueta uriaşilor leneşi tereştri - precum Megatherium - care au populat America Centrală şi de Sud până de curând (acum vreo 10.000 de ani asta înseamnă recent la scară geologică). Numele uneia dintre speciile de therizinozauri, Suzhousaurus megatherioides (vom reveni la el) evocă tocmai această asemănare care i-a frapat pe paleontologi. Silueta şi o poziţie în mers parcă aplecată, uşor gârbovită, îi deosebeau net pe therizinozauri de agilele theropode prădătoare cu ţinută verticală, ce alergau şi zburătăceau de colo-colo prin peisajul cretacic, ca nişte găini supradimensionate.


"Fondatorul" grupului, specia care a determinat crearea de către specialişti a unei noi familii, care să găzduiască aceşti membri neobişnuiţi ai ordinului Theropoda, este Therizinosaurus cheloniformis, cunoscută după un număr de fosile descoperite timp de mai mulţi ani şi care au permis, în cele din urmă, cercetătorilor să reconstituie înfăţişarea ciudatului animal.

Primele vestigii au fost descoperite în 1948, în Mongolia, de către o expediţie ştiinţifică sovieto-mongolă; era vorba despre mai multe gheare aplatizate, lungi de aproape un metru - "coasele" care aveau mai târziu să inspire urmele grupului. Paleontologul rus Evgheni Maleev a crezut, iniţial, că ele aparţineau unei reptile asemănătoare ţestoaselor (de unde şi numele de cheloniformis, adică de forma unei ţestoase). Maleev şi-a imaginat creatura ca fiind o reptilă acvatică sau semi-acvatică uriaşă, de 4,5 metri lungime, ce-şi folosea ghearele-coase pentru a recolta alge - o creatură foarte bizară şi unică în felul său. Abia în 1970, paleontologul A. K. Rojdestvenski a afirmat că era un dinozaur theropod şi nu o ţestoasă, dar localizarea sa exactă în arborele filogenetic al theropodelor era încă enigmatică.

Imagine: Matt Martyniuk, CC BY-SA 3.0

Alte fosile - de membre, în special - descoperite ulterior au permis reconstituiri mai precise ale speciei Therizinosaurus cheloniformis: o reptilă enormă, de 10-12 m lungime, cu membre anterioare ce puteau atinge 2,5 ori poate 3 metri, din care cca. 1 metru era reprezentat de ghearele ca lamele de coasă. Şi nu aveau câte o asemenea gheară la fiecare membru anterior, ci câte trei! - una la fiecare dintre cele trei degete! Erau un fel de Edward Mâini-de-foarfecă ai lumii dinozaurilor, coloşi magnifici şi înfricoşători ce umblau de colo-colo prin câmpiile Asiei Centrale, fluturându-şi braţele înarmate cu coase vii!

Ulterior, descoperirea multor fosile ale altor specii de therizinozauri, în Mongolia, China şi vestul Americii de Nord, a permis conturarea "portretului de familie" al acestui grup şi lămurirea relaţiilor dintre el şi alte familii de theropode. Ceilalţi reprezentanţi ai familiei Therizinosauridae nu atingeau dimensiunile impresionante ale lui T. cheloniformis, dar erau printre ei destui de mărimi apreciabile, de la 2 metri lungime (dimensiune care poate nu pare mult pentru dinozauri, pe care noi ni-i închipuim, eronat, ca fiind întodeauna foarte mari, deşi mărimea asta ar fi de ajuns, în cazul unui animal de azi, pentru a-l include în categoria "megafaună") până la "grei" de o tonă, cu corpuri de 5-6 metri lungime.

În fine, descoperirea de fosile de dinţi şi maxilare a ajutat la clarificarea poziţiei therizinozaurilor între theropode şi la elaborarea unor presupuneri mai bine fondate privind regimul lor alimentar.

Fără a detalia parcursul bâjbâit (din lipsă de dovezi) al teoriilor privind aceste vieţuitoare, începând din 1954 şi până în zilele noastre, şi nici lupta de idei între specialişti, care discută în contradictoriu despre speciile care ar trebui incluse şi cele care ar trebui excluse dintre therizinozauri (din cauză că există nişte forme intermediare, de trecere, care încurcă clasificarea), să ne referim la cele mai recente (2010) revizii ale grupului, pentru a menţiona câteva dintre speciile cele mai reprezentative ale acestui inedit ansamblu de forme de viaţă.

Azi, cercetătorii consideră că e vorba despre o ramură aberantă a theropodelor, nu un grup primitiv, ci, dimpotrivă, unul avansat, pornit pe o cale evolutivă proprie, diferită de cea pe care a apucat marea majoritate a theropodelor şi care i-a dus spre un regim de hrană erbivor şi spre dezvoltarea unor trăsături morfo-fiziologice în acord cu acest mod de viaţă diferit.

Therizinozaurii ar fi fost, aşadar, un grup de dinozauri bipezi, erbivori, cu o siluetă şi o postură aparte, cu membre anterioare înzestrate cu gheare ca nişte lame lungi la fiecare deget şi... surpriză! (sau asta nu mai e o surpriză când e vorba despre dinozauri?) ar fi avut şi pene! Aşa indică fosilele unei specii primitive de therizinozaur, Beipiaosaurus inexpectus (ajungem la ea numaidecât), iar paleontologii au extrapolat concluziile, sugerând că toţi therizinozaurii ar fi avut un penaj, mai mult sau mai puţin dezvoltat.

Iată-i, aşadar, pe therizinozauri, uimitorii dinozauri cu coase care, în ciuda înfăţişării lor care unui om i s-ar fi părut cu siguranţă înfricoşătoare (nu-i un noroc că n-am trăit în vremea lor?), erau probabil printre cele mai paşnice creaturi ale lumii mezozoice, folosindu-şi, după opinia savanţilor, lungile gheare arcuite pentru a apuca şi trage spre ei crengile copacilor, spre a se hrăni, aşa cum fac leneşii de azi.

Alxasaurus elesitaiensis este una dintre speciile timpurii de therizinozauri, dar la care era deja prezent tiparul de bază al acestui grup - gât lung, gheare lungi la membrele anterioare, mers biped - îmbinat însă cu trăsături de theropod mai "tipice". A trăit în perioada Cretacicului timpuriu (acum 146-100 milioane de ani); sunt cunoscute mai multe exemplare (descoperite în China), dintre care cel mai mare avea cca. 4 metri lungime.

Imagine: Conty, CC BY 3.0

Beipiaosaurus inexpectus este un alt reprezentant vechi al grupului, ale cărui vestigii descoperite în China (datând tot din Cretacicul timpuriu) prezintă, ca şi specia de mai sus, un amestec de trăsături specifice theropodelor cu altele de therizinozaur. Combinaţia de caractere observată la aceste două specii a ajutat mult la lămurirea ascendenţei therizinozaurilor, consolidând ideea că aceştia au fost o ramură aberantă a theropodelor. Unul dintre cele mai remarcabile lucruri la Beipiaosaurus este faptul că s-au găsit impresiuni ale penajului, sugerând faptul că animalul era acoperit - cel puţin pe cap şi membrele anterioare - cu pene lungi, filamentoase (subţiri, mai degrabă ca nişte fire, cum sunt cele pe care le poartă azi păsările kiwi din Noua Zeelandă şi care arată mai curând a blană, deşi sunt pene). Imaginaţi-vă, aşadar, această creatură lungă de vreo 2 metri, cu pene lungi şi subţiri fâlfâind în jurul corpului şi cu "mâinile" înarmate cu gheare ca nişte seceri: cam aşa ar fi arătat, după o reconstituire realizată în 2009.

Imagine: Matt Martyniuk (Dinoguy2), CC BY-SA 3.0


Enigmosaurus mongoliensis (Mongolia, perioada Cretacicului târziu, acum 99.6-65.5 milioane de ani) a fost descris în 1983; era o reptilă de mari dimensiuni, cu lungimea de 5-7 metri şi cântărind cca. o tonă; în aceleaşi formaţiuni geologice au fost descoperite fosile ale unei specii înrudite, Erlikosaurus andrewsi (descrisă în 1980 - a doua imagine), asemănătoare, dar de dimensiuni considerabil mai mici. S-a discutat mult dacă e vorba despre specii diferite sau dacă specia "mică" reprezintă, de fapt, nişte exemplare imature de Enigmosaurus mongoliensis (specia "mare"). Azi, paleontologii tind, să considere, în general, că e vorba despre specii înrudite, totuşi diferite.

Imagine: Mistyschism, CC BY-SA 3.0

Imagine: Dinoguy2, CC BY-SA 2.5

Erliansaurus bellamanus (fosile găsite în China, datând de acum 72-68 milioane de ani) era un therizinozaur oarecum aparte, datorită gâtului neobişnuit de scurt pentru un dinozaur din această tagmă. Fosilele după care a fost descrisă specia aparţineau unui animal de cca. 2,5 m lungime, considerat însă de specialişti ca un subadult (deci neajuns la completa dezvoltare); la maturitate, s-a calculat că animalul ar fi atins cca. 4 metri în lungime.

Imagine: Kabacchi, CC BY 2.0

Imagine: FunkMonk (Michael B. H.), CC BY-SA 3.0

Neimongosaurus yangi, de aceeaşi vârstă cu specia de mai sus şi găsit tot în China, avea probabil cca. 2,3 m lungime, iar caracteristicile dinţilor de pe porţiunea de mandibulă aflată între resturile scheletice dezgropate arată clar că era un erbivor.

Suzhousaurus megatherioides (China, Cretacicul timpuriu) era, apreciază paleontologii, unul dintre cei mai mari therizinozauri din vremea sa: 6 metri lungime şi 1,3 tone greutate.

Imagine: FunkMonk (Michael B. H.), CC BY-SA 3.0

Nanshiungosaurus brevispinus (China, Cretacicul târziu): 5 metri lungime, 600 kg greutate.



Nothronychus mckinleyi şi Nothronychus graffami sunt singurii therizinozaurii descoperiţi până acum în America (mai exact în partea vestică a continentului nordamerican); toate celelalte fosile de therizinozauri provin din Mongolia şi China. Cele două specii "americane" au trăit în Cretacicul târziu, dar la interval de aproximativ 1 milion şi jumătate de ani una faţă de cealaltă (N. graffemi este mai veche).

Imagine: Kabacchi, CC BY 2.0

Segnosaurus galbinensis (Cretacic, Mongolia) era un therizinozaur cu corpul lung de cca. 6 metri, cu o greutate de 1,3 tone. Se distingea de alţi membri ai familiei sale prin două trăsături specifice: o formă particulară a celor 48 de dinţi de pe maxilarul inferior şi o formă de asemenea aparte - mai aplatizată şi lată, nu îngustă - a ghearelor de la membrele anterioare.

Imagine: FunkMonk (Michael B. H.), CC BY-SA 3.0

Şi, în încheiere, încă o privire aruncată spre marele Therizinosaurus cheloniformis, uriaşul cu 6 gheare lungi de un metru, unul dintre ultimii şi cei mai impozanţi reprezentant al therizinozaurilor - ciudatele făpturi reptiliene care, ridicate în două picioare, înarmate cu seceri şi coase şi acoperite cu pene, cutreierau continentele nordice ale planetei în urmă cu 100 de milioane de ani.



Imagine:
Woudloper, CC BY-SA 3.0