Moarte, durere şi căinţă – Meandrele torturii în Evul Mediu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Când oamenii devin subiectul şi victimele sadismului instituţionalizat

Fără doar şi poate, epoca torturii medievale este una dintre cele mai negre şi mai ruşinoase pagini din întreaga istorie a omenirii. Luată la o analiză seacă şi directă, tortura constă în vătămarea deliberată, sistematică prin durere şi mutilare fizică şi psihică a unei persoane. Prin definiţie, tortura medievală nu este un simplu act de sadism instinctual, ci este întotdeauna susţinută de scopuri premeditate. Prin urmare, pe vremuri se torturau oameni pentru a se smulge informaţii greu de aflat, pentru a se obţine declaraţii şi confesiuni sau ca formă de pedeapsă pentru diverse infracţiuni şi încălcări ale legilor civile sau ale dogmelor religioase. Scopurile torturii erau de intimidare, umilire, terorizare, răzbunare sau pedepsire. Nu se poate imagina tortura medievală fără oribilul şi cumplitul instrumentar aferent acesteia, instrumentar compus din unelte ale groazei care şi astăzi înspăimântă pe vizitatorii oricărui muzeu de profil…

Sumbrele camere de tortură erau situate de obicei în subsolurile şi beciurile cetăţilor. Zidurile erau foarte groase, astfel încât urletele victimelor să nu deranjeze locuitorii. Temniţele în care condamnaţii îşi aşteptau rândul la tortură erau foarte mici, mizere şi întunecate. Aveau lungimea şi lăţimea de circa 3-4 metri, iar în ele erau înghesuiţi între 10-20 de condamnaţi. Din nefericire pentru noi, oamenii, tortura ne-a însoţit prin istorie încă din cele mai vechi timpuri. Primul cod de legi, cel a lui Hammurabi din Babilon, prevedea pedepse prin tortură. Totuşi, apogeul acestor practici abominabile a fost atins în Evul Mediu. Nu doar în Europa, ci şi în Asia. Evident, tortura în Europa a fost îndelung aplicată sub ordinele Bisericii Romano-Catolice, mai ales prin intermediul temutei Inchiziţii. Dar nici capetele regale sau primele state europene nu erau străine de torturarea celor indezirabili. Dacă victimele Inchiziţiei erau îndeobşte cei acuzaţi de diverse erezii, femeile învinuite de vrăjitorie sau băştinaşii din Lumea Nouă care nu se converteau de bună voie, cei sacrificaţi de regi şi nobili erau victimele luptelor politice. În acele vremuri crude şi absurde, au existat multe metode de tortură, unele mai crude decât altele. Unele torturi duceau la moartea în chinuri inimaginabile a condamnaţilor, în timp ce altele îi lăsau infirmi pentru tot restul vieţii lor. Oamenii erau arşi cu cleşti încinşi în foc, biciuiţi, traşi pe roată, spânzuraţi de mâini în timp ce aveau greutăţi legate de picioare, erau traşi încet în ţeapă, înecaţi lent, legaţi de diverse dispozitive diabolice care le smulgeau tendoanele şi le dizlocau oasele din încheieturi, erau mutilaţi fel şi chip şi crunta listă a torturilor continuă aproape la nesfărşit.

Urzeala tronurilor şi chinurile lui Theon Greyjoy

Theon Greyjoy    (Foto: HBO)

Odată ce o mare parte din atmosfera şi scenariul seriei Urzeala tronurilor a avut drept inspiraţie realităţile medievale europene şi nu numai, apar şi în serial unele referiri la tortură. Unele metode folosite pentru smulgerea informaţiilor sau ca forme de pedeapsă sunt asemănătoare până la un punct cu cele medievale. Un caz particular în care tortura îşi arată cu adevărat cumplita dimensiune este cel al lui Theon Greyjoy. Acesta este un personaj important din serial, care debutează încă din primul sezon. Theon Greyjoy este moştenitorul Lordului Balon Greyjoy din Insulele de Fier. Theon a fost ostatic al celor din Casa Stark încă din perioada în care a eşuat revolta tatălui său împotriva regelui Robert Baratheon. În ciudat statului său inferior, Theon a devenit prieten apropiat al lui Robb Stark. Cu toate acestea, după ce Robb l-a trimis pe Theon ca emisar la tatăl său în timpul războiului dus de el contra Tronului de Fier, Theon s-a întors împotriva Casei Stark şi l-a sprijinit pe Lordul Balon în campania destinată cuceririi Nordului. Din acea poziţie, Theon a cucerit castelul Winterfell, unde s-a instalat, autointitulându-se pe această cale, Prinţ de Winterfell. Succesul său a ţinut până în momentul în care a fost trădat de proprii săi oameni de încredere, care l-au legat şi l-au predat conducătorilor Casei Bolton. Ajuns din nou prizonier, de data asta în mâinile lui Ramsay Snow, Theon a fost supus unor torturi şi mutilări oribile. I-a fost jupuită pielea de pe degetele de la mâini şi de la picioare şi a fost lăsat să zacă în propriile sale dejecţii. La fel, i-au fost smulşi dinţii cu cleştele astfel încât actul hrănirii să devină un chin. La final, este castrat de viu.

Toate acestea metode oribile de tortură şi mutilare erau des întâlnite şi în procedurile penale medievale.