Astronomii au descoperit una dintre cele mai misterioase stele super-magnetice

NGC 1624-2, steaua nou descoperită, i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă rolul pe care îl joacă magnetismul stelar în evoluţia stelelor şi galaxiilor. NGC 1624-2, care se află la o distanţă de aproximativ 20.000 de ani lumină faţă de Pământ, în constelaţia Perseu, are o masă de 35 de ori mai mare decât cea a Soarelui. Masa ei îi asigură mult combustibil, făcând-o foarte luminoasă şi caldă. Din această cauză, ea ar putea să explodeze relativ repede, după o viaţă de doar 5 milioane de ani, echivalentul a o zecime din 1% din vârsta actuală a soarelui nostru.

De asemenea, NGC 1624-2 are un câmp magnetic de 20.000 de ori mai puternic decât al Soarelui. Acest câmp magnetic foarte puternic leagă şi controlează vântul stelar al particulelor energetice din jurul său, până la o distanţă de 11,4 ori mai mare decât raza stelei. 

• 2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
• Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”

Deşi NGC 1624-2 este cea mai magnetică stea masivă dintre toate cele observate până acum, unele stele cu masă intermediară au un câmp magnetic de două ori mai puternic. Prin urmare, puterea câmpului magnetic al stelei NGC 1624-2 păleşte în comparaţie cu cele ale magnetarelor, rămăşiţe dense ale unor stele moarte, despre care se crede că ar fi cele mai magnetice obiecte din univers. Câmpul magnetic al NGC 1624-2 este de aproximativ 20.000 de gauss la suprafaţa stelei, pe când, un magnetar obişnuit are un câmp de 10 trilioane de gauss, de 500 de milioane mai mare. Totuşi, dacă NGC 1624-2 ar ajunge brusc la dimensiunea unui meganetar, păstrându-şi magnetismul, ea ar avea un câmp magnetic de suprafaţă de aproape 10.000 trilioane de gauss. 

Câmpul magnetic al stelei influenţează structura internă pe toată durata de viaţă. Cu toate acestea, procesele fundamentale care produc câmpurile magnetice ale stelelor masive nu sunt foarte bine cunoscute de oamenii de ştiinţă. 

Pentru că steaua se află la distanţă mare de noi şi este învăluită de nori de praf, oamenii de ştiinţă au utilizat Telescopul Hobby-Eberly de la Observatorul Universităţii din Texas pentru a o monitoriza. Observaţiile au relevat că, din cauza vântului, steaua se mişcă destul de încet, făcând o rotaţie completă în jurul axei sale în aproape 160 de zile. 

Sursa: Space / Foto: ESA – Christophe Carreau