Când au început strămoşii noştri să vâneze? Mult mai devreme decât credeam, spun oamenii de ştiinţă

Acum 2 milioane de ani, strămoşii noştri erau oameni-maimuţă cu creiere de dimensiuni destul de mici, iar oamenii de ştiinţă au crezut multă vreme că aceşti umanoizi, deşi consumau carne, nu vânau; se credea că îşi procurau carnea de la animale găsite moarte (din cauze naturale) sau din resturile lăsate în urmă de prădători precum leii sau leoparzii.

Însă descoperirea recentă a unui sit preistoric în care erau „tranşate” animale sugerează că strămoşii omului, în urmă cu 2 milioane de ani, vânau sistematic, folosind tehnici complexe pentru a încolţi şi ucide prăzi precum gazele, antilope gnu (foto) şi alte animale mari.

• 2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
• Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”

Descoperirea a fost făcută de prof. Henry Bunn, antropolog la Universitatea Wisconsin.

Inventariind resturile fosile găsite în acest sit şi comparîndu-le cu prăzile obişnuite ale leoparzilor şi leilor, antropologul a ajuns la concluzia că oamenii primitivi nu luau prăzile carnivorelor, nici nu mâncau orice animal mort găsit din întâmplare, ci vânau selectiv anumite animale.

Descoperirea are implicaţii foarte importante pentru paleontologie şi antropologie. Până acum, se considera că datele cele mai vechi privind vânătoarea practicată de strămoşii omului proveneau dintr-un sit paleontologic vechi de 400.000 de ani, din Germania, unde fuseseră găsite dovezi ale faptului că oamenii vânau cai cu ajutorul suliţelor şi mâncau carnea lor. Noile descoperiri arată că omul vâna cu mult mai devreme, încă de acum aproape 2 milioane de ani.

În prima jumătate a secolului XX, printre specialişti prevala ideea că instinctul înnăscut de a vâna i-a împins pe strămoşii omului să inventeze şi să perfecţioneze suliţele şi topoarele, ducând totodată la creşterea dimensiunilor creierului, pentru a permite folosirea acestor arme tot mai complexe.

În schimb, în anii ’80, oamenii de ştiinţă erau mai degrabă înclinaţi să considere că mărirea creierului a survenit pentru a sprijini cooperarea între indivizi. Astfel, oamenii şi-au dezvoltat limbajul şi alte abilităţi care i-au ajutat să construiască şi să menţină societăţi complexe.

„Nu resping acest scenariu”, a declarat. prof. Bunn. „Însă un asemenea scenariu ne-a făcut să subestimăm priceperea la vânătoare a strămoşilor noştri îndepărtaţi. Oamenii i-au desconsiderat, socotindu-i doar consumatori de hoituri, şi cred că nu mai e corect să-i considerăm astfel.”

Prof. Bunn şi colegii săi au studiat un sit din Olduvai Gorge, Tanzania, unde pare să fi existat o uriaşă „măcelărie” preistorică. Aici erau aduse – de către oameni preistorici, cel mai probabil membrii ai speciei Homo habilis – carcase de antilope, gazele şi gnu, în urmă cu peste 1,8 milioane de ani. Carnea era desprinsă de pe oase şi mâncată.

Rezultatele analizelor resturilor osoase arată că oamenii vânau mai ales animale adulte, în plină vigoare, spre deosebire de lei şi leoparzi care ucid deopotrivă indivizi tineri, bătrâni şi adulţi.

Pentru speciile mai mici de antilope, preferinţele erau diferite: oamenii vânau exemplare mai vârstnice, în vreme ce leii şi leoparzii preferau adulţii tineri.

Rezultatele indică faptul că oamenii nu mâncau ceea ce rămânea de la masa leilor şi a leoparzilor, ci alegeau ei înşişi prăzile preferate şi le vânau pe acelea.

Bunn crede că e posibil ca oamenii primitivi să fi pândit căţăraţi în copaci, aşteptând ca turmele de erbivore să ajungă dedesubt, pentru a le lovi cu suliţele, cu mare precizie.

Această abilitate, dezvoltată mult mai devreme decât se crezuse, avea să aibă implicaţii profunde asupra evoluţiei omului. Odată obişnuiţi să consume carne, oamenii primitivi ar fi avut acces la o sursă bogată de proteine, nemaifiind nevoiţi să consume atât de multă energie pentru digestia dificilă a alimentelor vegetale. Resursele de energie astfel economisite ar fi putut fi folosite pentru dezvoltarea creierului.

Sursa: The Guardian