Home » D:News » Dacă banii nu aduc fericirea, atunci cine?

Dacă banii nu aduc fericirea, atunci cine?

Dacă banii nu aduc fericirea, atunci cine?
Publicat: 29.09.2012
O nouă cercetare demonstrează că oamenii care au un IQ mai scăzut sunt mai nefericiţi şi au şanse mai mari de a avea probleme de sănătate, comparativ cu cei care au un IQ ridicat.

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la University College London, studiul oferă noi informaţii cu privire la relaţia dintre IQ şi fericire. Cercetătorii au analizat informaţii dintr-un studiu psihiatric privind morbiditatea la adulţi, realizat în 2007. Cei 6.870 subiecţi, cu vârste peste 16 ani, au fost intervievaţi cu privire la educaţie, sănătate, venit şi viaţa socială. Nivelul fericirii a fost măsurat pe o scară cu trei gradaţii, în timp ce IQ-ul verbal a fost estimat folosind National Adult Reading Test (NART), o metodă de măsurare a inteligenţei premorbide. 

Rezultatele studiului au arătat că oamenii cu un nivel de inteligenţă mai scăzut (70-89), au mai multe şanse să fie dezavantajaţi din punct de vedere social şi mai puţin fericiţi, decât cei cu un IQ crescut. De asemenea, cei care au un IQ scăzut sunt predispuşi la tulburări mentale şi de comportament.

„Am descoperit că IQ-ul este asociat cu nivelul de fericire raportat de individ şi că fericirea creşte odată cu nivelul inteligenţei. Constatarea este relevantă, mai ales acum când există nenumărate dezbateri politice pe tema fericirii. Datele au indicat că persoanele cu un IQ scăzut sunt mai puţin fericite din cauza dezavantajelor socio-economice, precum veniturile mici. De asemenea, acest nivel scăzut de fericire se înregistrează şi din cauză că persoanele cu IQ scăzut au nevoie de ajutor în viaţa de zi cu zi şi au o sănătate mai şubredă. Studiul nostru subliniază că aceste grupuri de oameni au nevoie de susţinere. Reducerea acestor inegalităţi sociale i-ar putea face mai fericiţi pe oamenii cu un IQ mai scăzut”, a declarat autorul studiului, dr. Angela Hassiotis. 

Cercetătorii susţin că există mai multe abordări care ar putea duce la o îmbunătăţire a situaţiei printre care şi implementarea unor programe de educaţie sau de sănătate. 

Sursa: Psych Central

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?