Home » D:News » Să fie aceasta soluţia care va preveni exterminarea elefanţilor?

Să fie aceasta soluţia care va preveni exterminarea elefanţilor?

Publicat: 14.11.2012
Cererea de fildeş a crescut considerabil în ultimii ani, pe măsură ce economia Chinei s-a dezvoltat în mod considerabil. În Kenya, numărul elefanţilor braconaţi s-a dublat în ultimii patru ani, afirmă Iain Douglas-Hamilton, fondatorul organizaţiei „Save the Elephants”.

Statisticile arată că anul 2011 a fost unul negru pentru elefanţi, peste 2.500 de exemplare fiind ucise pentru fildeşul lor. În ciuda eforturilor mai multor ţări africane de a combate braconajul, numărul elefanţilor care cad victimă traficanţilor de fildeş este într-o continuă creştere, ONG-ul estimându-se că în fiecare zi sunt omorâţi 100 de elefanţi.

Din acest motiv, organizaţiile de protejare a mediului înconjurător au apelat la noi soluţii pentru a combat acest flagel. 

Un fost superstar din baschetul american, gigantul Yao Ming (ce măsoară 2,29 metri), a acceptat să participe la o iniţiativă inedită, ce intenţionează să convingă populaţia chineză să nu mai achiziţioneze produse realizate din fildeş, reducând astfel cererea pentru acest preţios material.

Fostul baschetbalist va fi protagonistul unui documentar despre soarta crudă pe care o au elefanţii braconaţi, acest film urmând să fie difuzat în China. De asemenea, începând cu luna decembrie, televiziunile din întreaga ţară vor difuza o reclamă în care Yao Ming anunţă că „atunci când nu veţi mai cumpăra, tot atunci va înceta şi măcelul”. Mesajul superstarului chinez va fi, de asemenea, afişat pe panouri ce urmează să fie amplasate în toată ţara.

Organizaţiile de protejare a naturii speră ca noua campanie să aibă succes. Până acum, ONG-urile au lucrat cu guvernele africane pentru a lupta împotriva braconierilor. Pentru că acest efort s-a dovedit a fi insuficient, acum aceste organizaţii încearcă să reducă cererea masivă de fildeş originară din Asia. „Mulţi chinezi nici nu ştiu că elefanţii sunt ucişi pentru fildeş şi că acest material preţios nu este obţinut de la elefanţii care mor de moarte naturală”, explică Peter Knights, reprezentantul organizaţiei Wild Aid.

Primele semne sunt încurajatoare: în urma efortului lui Yao Ming, mai multe televiziuni din China s-au arătat interesate de realizarea unor documentare în parcul naţional Masai Mara din Kenya.

Sursa: The Economist

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor