Home » D:News » Oamenii de ştiinţă au descoperit o planetă orfană care hoinăreşte prin Univers

Oamenii de ştiinţă au descoperit o planetă orfană care hoinăreşte prin Univers

Publicat: 15.11.2012
Astronomii au anunţat că au găsit o planetă care s-a îndepărtat de sistemul stelei sale, rătăcind singuratică prin spaţiu.

Specialiştii cred că obiectul CFBDSIR2149 este un corp rece şi tânăr care, din motive necunoscute, s-a eliberat de atracţia gravitaţională a stelei mame. 

Nu este pentru prima dată când este descoperită o astfel de planetă, doar că aceasta este cea mai apropiată, aflată la doar 100 de ani lumină de Pământ. Observaţii iniţiale indicau că obiectul ar fi fost ori o planetă singuratică, ori o pitică cenuşie ( un obiect substelar cu o masă mai mică decât este necesar pentru a menţine arderea dată de reacţia de fuziune nucleară pe bază de hidrogen în nucleul ei). 

Astronomii şi-au dat seama de natura obiectului abia atunci când au constatat că el rătăcea în apropierea unor stele tinere care îşi schimbă locaţia, cunoscute sub numele de grupul mobil AB Doradus. 

„Acest grup este unic. El este alcătuit din aproximativ 30 de stele de vârstă apropiată, cu o compoziţie similară şi care se deplasează împreună prin spaţiu. Tocmai această legătură dintre stele AB Doradus şi planetă ne-a permis să aflăm vârsta planetei şi să o putem clasifica”, a explicat astrofizicianul Lison Malo, de la Universitatea din Montreal. 

Cercetările au scos la iveală că CFBDSIR2149 are o vârstă cuprinsă între 50 şi 120 de milioane de ani, o temperatură de aproximativ 400 de grade Celsius şi o masă de 4 – 7 ori mai mare decât Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. 

Aceste obiecte sunt importante deoarece ne pot ajuta să înţelegem cum unele planete pot fi ejectate din sistemele solare din care provin. De asemenea, studierea lor ar putea arată cum obiectele foarte uşoare pot lua naştere în timpul procesului de formare a unei stele. 

Sursa: AFP

Sursa foto: ESO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă

Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”