Este acest om responsabil de moartea a 100 milioane de persoane?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Producţia mecanizată a ţigărilor şi consumul lor pe scară largă se leagă de numele lui James Buchanan Duke – cunoscut şi sub numele de Buck Duke -, un om de afaceri american care nu numai că a contribuit la crearea ţigării în forma ei modernă, dar a fost şi un pionier al marketingului şi sistemului de distribuţie care au contribuit la răspândirea ţigărilor peste tot în lume.

Jordan Goodman, autor al cărţii Tobacco in History, care, ca istoric, este prudent, în general, când e vorba de a atribui responsabilitatea pentru un fapt unei anume persoane, declară totuşi că poate, cu conştiinţa împăcată, să afirme că James Buchanan Duke este responsabil de apariţia fenomenului ţigării, specific secolului XX.

În 1880, la vârsta de 24 de ani, Duke a intrat în afacerile cu ţigări, devenind patronul unei mici fabrici ce producea ţigări gata făcute, pe atunci un produs puţin răspândit. Ţigările erau rulate manual, hârtia fiind răsucită la capete pentru a le închide.

Doi ani mai târziu, împreună cu un mecanic numit James Bonsack, a pus la punct o maşină care producea ţigări în mod mecanizat, mult mai rapid. Noile ţigări erau deschise la capete, astfel că au fost necesari aditivi  – glicerină, zahăr, melasă şi diverse chimicale – pentru a împiedica uscarea excesivă a tutunului.

Acum, însă, se punea problema vânzărilor. Dacă pe vremea producţiei manuale muncitoarele rulau cca. 200 de ţigări pe zi, acum fabrica producea zilnic 120.000 de ţigări – o cincime din consumul de ţigări de pe tot teritoriul Statelor Unite. Producea mai mult decât se putea vinde, deci a fost nevoie de o strategie prin care să atragă mai mulţi clienţi.

Duke a sponsorizat curse de maşini, a împărţit gratis ţigări la concursurile de frumuseţe, a plasat reclame în reviste şi a ataşat pachetelor de ţigări cartonaşe cu imagini ce puteau fi colecţionate. A subliniat, în campaniile de reclamă, caracterul modern şi igienic al noilor sale ţigări, produse mecanizat, spre deosebire de cele rulate manual, ce implicau folosirea mâinilor şi a salivei. Numai în 1889, a cheltuit pe reclamă 800.000 dolari, echivalentul a 25 milioane USD în banii actuali.

Dar, deşi până în 1900 consumul de ţigări în SUA crescuse de 4 ori, ele rămâneau un produs de nişă; cea mai mare parte a tutunului era consumat sub formă de tutun de mestecat ori fumat în pipă şi trabucuri.

Duke a preconizat fumarea ţigărilor în locuri în care trabucurile sau pipa nu erau permise – de exemplu în restaurante sau saloane – şi a dus o campanie intensă pentru răspândirea fumatului în rândul femeilor.

A le convinge pe femei să fumeze în public a fost o luptă grea, deoarece trebuiau schimbate concepţiile culturale. Pe vremea aceea, o femeie fumând la colţul străzii era o imagine asociată prostituţiei, iar „femeile onorabile” nu fumau niciodată în public.

În anii 1920, American Tobacco Company l-a angajat pe Edward Bernays să realizeze o campanie de relaţii publice pentru a încuraja femeile să fumeze în public. El a angajat un grup de tinere femei care au defilat pe stradă cu ţigările aprinse, iar acest gest a devenit un simbol al libertăţii, al emancipării femeilor americane.

Pe vremea aceea ţigările erau considerate mult mai puţin dăunătoare decât pipa sau trabucul, pentru simplu motiv că erau mai mici. Dar azi se ştie că ele genereză dependenţă într-un grad mult mai mare decât trabucurile şi sunt mai periculoase şi prin faptul că, spre deosebire de modul în care sunt fumate tradiţional trabucurile, în cazul ţigărilor fumul este inhalat.

De fapt, în jurul anului 1900 ţigările erau chiar promovate ca fiind sănătoase; apar în enciclopediile farmaceutice până în 1906 şi erau prescrise de medici ca remediu împotriva tusei, răcelii şi chiar tuberculozei (boală considerată azi de OMS ca fiind favorizată de fumat). Abia în anii 1930 a s-a descoperit o corelaţie între fumat şi cancerul pulmonar, iar legătura cauzală a fost stabilită abia în 1957.

La începutul anilor 1900 a existat o mişcare anti-ţigară în SUA (care a avut ca efect interzicerea ţigărilor în 16 state între 1890 şi 1927), dar raţiunile ei nu erau legate de sănătate, ci de moralitate, răspândirea fumatului ţigărilor în rândul copiilor şi al femeilor fiind văzută ca un semn de declin moral al societăţii.

Duke şi-a extins operaţiunile şi pe alte continente; a fondat, împreună cu firma britanică Imperial Tobacco, concernul British American Tobacco şi a câştigat enorm prin exporturi şi, mai apoi, prin externalizarea producţiei în ţări precum China, unde a deţinut jumătate din piaţa de ţigări, pînă în 1952, când şi-a sistat operaţiunile în această ţară, la cererea guvernului chinez.

Duke a controbuit, astfel, în mod esenţial la transformarea afacerilor cu ţigări într-o industrie globală.

E drept, el nu ştia că fumatul ţigărilor produce cancer şi favorizează instalarea unei întregi cohorte de alte boli. Dar azi se ştie acest lucru; de aceea, criticii insistă asupra responsabilităţii pe care o au toţi cei implicaţi în acest segment al afacerilor – de la companiile producătoare de ţigări până la firmele ce realizează campaniile de reclamă.

Consumul de ţigări este în continuare în creştere. Chiar dacă în ţările bogate fumatul este în declin, în ţările în curs de dezvoltare consumul creşte cu 3,4% anual.

OMS avertizează că, în lipsa unor măsuri preventive eficiente,  100 de milioane de oameni vor muri din cuza fumatului în următoarele 3 decenii, adăugîndu-se celor 100 de milioane care au murit deja din cauza ţigărilor, în cursul secolului XX.

Sursa: BBC News