Home » D:News » O captură fără precedent confirmă: 2012 a fost un an apocaliptic pentru elefanţi

O captură fără precedent confirmă: 2012 a fost un an apocaliptic pentru elefanţi

O captură fără precedent confirmă: 2012 a fost un an apocaliptic pentru elefanţi
Publicat: 14.12.2012
În cursul acestei săptămâni, autorităţile malaeziene au descoperit 1.500 de colţi de elefant ascunşi într-un transport de cherestea ce urma să ajungă în China, fiind vorba despre cea mai mare captură de fildeş realizată vreodată. Membrii organizaţiilor care pledează pentru protejarea naturii afirmă că 2012 va intra în istorie drept anul cu cele mai îngrijorătoare statistici înregistrate în cei 24 de ani de când acestea au început să fie colectate.

„În 2011 credeam că ameninţările la adresa elefanţilor nu au cum să devină mai îngrijorătoare, însă anul 2012 se încheie cu veşti deprimante, care atestă că măcelul elefanţilor nu e nici pe departe aproape de apogeu”, a declarat Jason Bell, coordonatorul programului dedicat elefanţilor din cadrul organizaţiei International Fund for Animal Welfare. „Pur şi simplu, comerţul ilegal cu fildeş prezintă un apetit vorace”, afirmă Bell.

Cei 1.500 de colţi au fost descoperiţi de oficialii vamali din Kuala Lumpur care au inspectat un transport din Togo. Colţii de elefant descoperiţi de autorităţile malaeziene cântăresc aproximativ 20 de tone, cât toţi colţii capturaţi de-a lungul întregului an 2011, când au fost măcelăriţi 25.000 de elefanţi. În 2012, capturile de colţi s-au ridicat la 34 de tone. Fildeşul ajunge să fie vândut pe piaţa neagră şi cu 2.000 de dolari pe kilogram, anunţă un raport elaborat de WWF.

„Comerţul sângeros cu fildeş a atins noi culmi ale distrugerii şi depravării în anul 2012. Nicio zonă din Africa nu mai este sigură azi. De-a lungul întregului continent, pentru prima dată în istorie, numărul morţilor provocate de braconieri este mai mare decât rata naturală a deceselor”, a explicat Will Travers, şeful organizaţiei Born Free USA.

Dacă în 1979 în Africa trăiau aproximativ 1,3 milioane de elefanţi, în 2007 doar 450.000 de exemplare mai existau pe continentul african.

Acum câteva săptămâni, aproximativ 150 de sudanezi înarmaţi au fost văzuţi în Republica Centrafricană călărind cămile şi căutând turme de elefanţi. Experţii se tem de un nou masacru, precum cel de la începutul acestui an, când 600 de elefanţi au fost ucişi într-un parc naţional din Camerun.

În ceea ce priveşte cea mai recentă captură, oficialii malaezieni nu au efectuat niciun arest, însă investighează o companie locală care era implicată în acest transport. Compania ar putea fi amendată, iar persoanele care ştiau de prezenţa colţilor de elefant ar putea petrece 5 ani la închisoare.

Sursa: NBCNews

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina