Home » D:News » „Bisturiul invizibil”, o nouă tehnologie ingenioasă face posibile operaţiile noninvazive

„Bisturiul invizibil”, o nouă tehnologie ingenioasă face posibile operaţiile noninvazive

„Bisturiul invizibil”, o nouă tehnologie ingenioasă face posibile operaţiile noninvazive
Publicat: 21.12.2012
O lentilă acoperită cu un strat de nanotuburi de carbon, ce transformă lumina în sunet, poate concentra undele de sunet de înaltă presiune cu o mai mare precizie ca niciodată. Cercetătorii de la Universitatea Michigan care au conceput această tehnologie afirmă că ar putea duce la conceperea unui „bisturiu invizibil” cu care ar putea fi efectuate operaţii chirurgicale noninvazive.

Astăzi, tehnologia ultrasunetelor este folosită în numeroase ramuri ale medicinei, şi nu doar pentru a studia fătul atunci când se află în pântec. Doctorii folosesc ultrasunetele concentrate pentru a distruge pietrele de la rinichi şi tumorile aflate în prostată, spre exemplu. Aceste instrumente funcţionează prin concentrarea undelor de sunet cât mai aproape, pentru a genera căldură.

„Principala problemă a tehnologiei utilizate astăzi pentru concentrarea ultrasunetelor este faptul că punctul format este destul de gros, măsurând câţiva milimetri”, a explicat Hyoung Won Baac, un cercetător de la Harvard Medical School. „Uneori, punctul măsoară chiar câţiva centimetri, astfel că este dificil de ţintit puncte de mici dimensiuni din corp”, a explicat cercetătorul.

O echipă de cercetători condusă de profesorul Jay Guo a reuşit să concentreze undele de sunet într-un punct de 75 pe 400 de micrometri (un micrometru este 1/1000 dintr-un milimetru). Această undă poate tăia folosind presiunea, nu căldura. Guo afirmă că noua tehnologie ar putea fi folosită pentru efectuarea unor operaţii, deoarece fasciculul este atât de concentrat încât poate fi manevrat cu atenţie pentru a evita fibrele nervoase.

„Credem că această tehnologie ar putea fi folosită ca un bisturiu invizibil pentru a efectua operaţii chirurgicale noninvazive. Nimic nu va intra în corpul dumneavoastră cu excepţia fasciculului de ultrasunete. Am reuşit să facem un fascicul atât de concentrat încât poţi ţinti celule individuale”, a declarat Guo.

În experimentele efectuate de cercetători, aceştia au reuşit să elimine o celulă dintr-un cancer ovarian şi să creeze o gaură cu un diametru de 150 de micrometri într-o piatră la rinichi artificială, toate acestea în mai puţin de un minut.

„Acesta este doar începutul. Efortul nostru ştiinţific deschide calea spre manevrarea celulelor şi ţesuturilor la o scară mult mai mică decât se poate în acest moment”, a declarat Guo.

Sursa: ScienceDaily, UMich

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul