În Norvegia se află unicul laborator de cercetări situat într-un gheţar

Laboratorul este gestionat de Direcţia pentru Resurse de Apă şi Energie din Norvegia şi se găseşte dincolo de Cercul Polar de Nord. 

Iniţial, în gheţar a fost săpat un tunel pentru o instalaţie hidroenergetică, dar oamenii de ştiinţă au convins compania energetică să sape încă un tunel pentru a amenaja un laborator de cercetări glaciologice (studiul gheţii).

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

În mod normal, pentru a ajunge la baza unui gheţar ar fi fost nevoie de forarea verticală prin gheaţă – o operaţiune foarte complicată, iar într-o astfel de situaţie, cercetătorii n-ar fi putut lucra decât dacă gheaţa de la suprafaţă n-ar fi fost prea crăpată.

În schimb, existenţa tunelului le permite un acces simplu la baza gheţarului, în acelaşi loc de fiecare dată.

Totuşi, munca într-un laborator cu astfel de aşezare  implică dificultăţi specifice.

În primul rând, laboratorul e situat într-o zonă foarte izolată şi greu accesibilă. Cercetătorii trebuie să zboare cu avionul până într-un mic oraş norvegian, de acolo să meargă cu maşina mai multe ore, să ia feribotul, să meargă pe jos pe un drum neasfaltat, care include şi o porţiune de urcuş pe munte. Ajunşi la intrarea tunelului, mai trebuie să parcurgă o porţiune de peste 1,5 km pe scările care duc spre laborator. Când condiţiile meteo sunt bune, drumul pe jos ia în total cam o oră, dar când e zăpadă proaspăt căzută, oamenilor le trebuie 4-5 ore ca să ajungă la intrarea în tunel.

Pentru a ajunge în mai multe puncte de sub gheţar, ca să studieze modul în care masa de gheaţă se deplasează peste stratul de rocă de deasupra, cercetătorii au croit câteva tunele adiţionale, de 9-12 m lungime, topind gheaţa cu ajutorul apei fierbinţi. E un proces lent, crearea unui singur astfel de tunel cerând 24-48 de ore.

Faptul că lucrează sub gheţar şi nu la suprafaţă îi fereşte pe cercetători de intemperii, dar tunelul din interiorul gheţarului rămâne totuşi un mediu de muncă dur. Unora dintre care lucrează aici li se pare stresant şi apăsător acest spaţiu strâmt şi se mai întâmplă – deşi rar – să izbucnească unele conflicte între oameni, mai ales când e vorba despre persoane care nu au prea multă experienţă în acest gen de muncă.

Acest loc are însă şi farmecul său, datorat mai ales frumuseţii oferite de gheaţa cristalină, care îi încântă pe cercetători ori de câte ori sapă un nou tunel.

Ce studiază oamenii de ştiinţă aici? Modul în care se deplasează gheţarii, ciclul apei de-a lungul anului, felul în care gheţarii influenţează nivelul apei mării prin topirea lor şi scurgerea apei în ocean. De asemenea, se testează aici teorii privind semnalele seismice – asemănătoare celor măsurate în cazul unor cutremure – pe care le emit gheţarii aflaţi în mişcare. Instrumentele aflate în tunel se află mult mai aproape de baza gheţarului şi pot înregistra astfel semnalele cu mai mare acurateţe decât în cazul în care ar fi plasate la suprafaţă, aşa cum se procedează adesea în studiile de glaciologie.

Pentru a evita problemele cauzate de topirea gheţii în timpul lunilor mai calde, studiile au loc doar în perioadele reci, între lunile noiembrie şi aprilie.

„Laboratorul” este, de fapt, un spaţiu multifuncţional, ce asigură inclusiv cazare celor care lucrează aici. Spaţiul cuprinde 4 dormitoare, o bucătărie, baie, trei laboratoare de lucru, o cameră frigorifică, un atelier şi o instalaţie pentru încălzirea apei. Poate găzdui până la 6 persoane, dar cel mai adesea se află aici doar 3 sau 4 specialişti, care stau câte 6-7 zile.

Sursa: Live Science / Credit foto: Credit: Miriam Jackson/NVE