Ce ascunde faţa „nevăzută” a Lunii? (VIDEO)

Publicat: 25.03.2013

Unele porţiunii ale Lunii nu au primit lumină de la Soare timp de milioane, poate chiar miliarde de ani, iar caracteristicile lor sunt foarte puţin cunoscute. Recent, însă, o sondă a NASA a cercetat aceste regiuni selenare permanent întunecate, dezvăluind înfăţişarea acestor peisaje presărate cu cratere cufundate în beznă.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Sonda spaţială Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), operată de Goddard Space Flight Center al NASA, a realizat imagini ale părţii întuncate a satelitului natural al Pământului, cu forme de relief care nu au fost niciodată luminate de Soare.

Axa Pământului este înclinată la cca. 23,4 grade faţă de verticală, ceea ce înseamnă că lumina solară poate ajunge în orice regiune a planetei, chiar şi al poli, măcar o parte a anului.

În schimb, axa Lunii este înclinată doar cu 1,6 grade, fiind, aşadar, aproape perpendiculară pe direcţia razelor solare, iar asta înseamnă că unele creatare adânci, din apropierea polilor Lunii, n-au fost „văzute” de soare de peste 2 miliarde de ani.

Oamenii de ştiinţă sunt interesaţi de partea întunecată a Lunii, deoarece se crede că acolo ar exista condiţii propice pentru captarea şi menţinerea unor substanţe volatile precum apa, care altfel s-ar evapora şi s-ar risipi în spaţiu.

De fapt, LRO, împreună cu alte sonde spaţiale, ale Japoniei şi Indiei, chiar a ajutat la confirmarea prezenţei apei pe Lună. În octombrie 2009, LRO a detectat prezenţa apei îngheţate atunci când „sora” ei, o altă sondă numită Lunar CRater Observation and Sensing Satellite, a căzut într-un crater permanent întunecat din apropierea Polului Sud al Lunii.

Misiunea LRO, în valoare de 504 milioane USD, a fost lansată, în iunie 2009. Sonda este echipată cu un set de instrumente, inclusiv un instrument de topografiere cu laser, pentru a creea cea mai detaliată hartă topografică a suprafeţei selenare din misterioasele zone întuncate.

Sonda măsoară de asemenea temperaturile şi absorbţia neutronilor în cele mai întunecate „colţuri” ale Lunii.

Aşadar, deşi Soarele n-a reuşit niciodată să pătrundă în aceste colturi, LRO a făcut-o şi a reuşit să topografieze suprafaţa, graţie unui instrument numit LAMP (Lyman Alpha Mapping Project), care detectează modul în care lumina slabă provenită de la unele stele ajunge la aceste cratere.