Home » D:News » 5.000 de picturi rupestre au fost descoperite în Mexic (GALERIE FOTO)

5.000 de picturi rupestre au fost descoperite în Mexic (GALERIE FOTO)

Publicat: 24.05.2013
Arheologii au descoperit aproximativ 5.000 de picturi rupestre realizate de vânători-culegători într-un lanţ muntos din nord-estul Mexicului, regiune despre care cercetătorii ştiau că nu a găzduit populaţii prehispanice.

Picturile galbene, roşii, albe şi negre înfăţişează oameni, cerbi, şopârle şi miriapode, sugerând că aceste grupuri vânau, pescuiau şi adunau hrană, anunţă specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie  (INAH) din Mexic.

De asemenea, picturile rupestre prezintă şi scene religioase, astronomice şi abstracte, majoritatea imaginilor fiind foarte bine conservate.

Arheologii nu au reuşit să dateze cele 4.926 de picturi descoperite, însă intenţionează să efectueze analize chimice şi datări cu carbon pentru a stabili vechimea lor.

Operele de artă au fost descoperite în 11 situri diferite din peşterile şi munţii din apropiere de Burgos, statul Tamaulipas, aflat la graniţa cu SUA. Peste 1.550 de imagini au fost realizate în situl supranumit „Peştera cailor”.

„Este o descoperire importantă, pentru că ne permite să documentăm prezenţa grupurilor prehispanice în Burgos, unde se credea până acum că nu au existat”, a comentat arheologul Martha Garcia Sanchez de la Universitatea din Zacatecas.

Picturile rupestre au fost realizat de cel puţin trei grupuri cunoscute sub numele de Guajolotes, Iconoplos şi Pintos. Există dovezi ce atestă că şi alte grupuri s-au perindat în jurul lanţului muntos San Carlos, printre care Cadimas, Conaynenes, Mediquillos, Mezquites, Cometunas şi Canaimes.

„Aceste grupuri au evitat să intre sub controlul spaniolilor timp de 200 de ani”, a comentat Garcia Sanchez. „Au fugit în munţii San Carlos unde aveau apă, plante şi animale ca hrană. Spaniolii nu au mers în munţi după ei”, a explicat arheologul.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare și riscuri pentru sănătatea mintală
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare ...
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan
Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie
Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie