Cât de repede poate alerga un om?

Într-un studiu publicat în 2008, M. Denny a folosit informaţiile privind rezultatele de  la mai multe curse de 100 de metri pentru bărbaţi  ce au avut loc din anii 1900, până la începutul anilor 2000, pentru a crea un model computerizat pe baza căruia să stabilească cea mai mare viteză atinsă de om. Rezultatele au arătat că un om poate parcurge cei 100 de metri în 9,48 de secunde. 

M. Denny, care în acelaşi studiu a creat modelări computerizate legate de limita superioară a vitezei pe care o pot atinge caii pur sânge şi ogarii, a constatat că şi în cazul acestor curse există o limită. „Dacă ne uităm la alte specii, pe care noi încercăm să le facem să alerge din ce în ce mai repede, observăm că ele au o limită. Nu există niciun motiv pentru care ar trebui să credem că oamenii sunt diferiţi de alte specii şi nu au limite”, a explicat M. Denny. 

• Ce amendă a primit un turist care s-a apropiat prea mult de o morsă din arhipelagul…
• O politiciană din SUA a stârnit controverse după ce a recunoscut că și-a împușcat câinele

Cu toate acestea, modelele statistice nu explică mecanismele din spatele alergatului, motiv pentru care Peter Weyand, un profesor de biomecanică de la Southern Methodist University, a găsit o altă cale prin care să abordeze problema. Mai exact, P. Weyand susţine că factorul principal care influenţează viteza este forţa exercitată de alteţi atunci când ating pământul cu picioarele. 

Atunci când atleţii aleargă cu o viteză constantă, ei îşi folosesc picioarele ca pe nişte beţe pogo (un dispozitiv utilizat pentru sărit de pe sol). Odată ce alergătorul loveşte pământul, membrul său se comprimă şi în pregăteşte pentru regul. Când el este în aer, picioarele i se pregătesc iar pentru a atinge solul.În momentul în care atletul atinge pământul, 90% din forţa sa acţionează vertical pentru a-l împinge pe el înapoi în aer, în timp ce doar 5% din forţă este folosită pentru a-l propulsa orizontal. În acest caz, atleţii acţionează ca nişte bile de cauciuc care sar. 

În mod natural corpul nostru ajustează viteza de deplasare schimbând modul în care lovim pământul. Cu cât lovim solul mai tare, cu atât alergăm mai repede. 

Şi atunci, cât de tare poate un om să lovească pământul atunci când aleargă?

Într-un studiu din 2010, P. Weyand şi alţi patru oameni de ştiinţă au rugat mai mulţi atleţi să alerge în diferite moduri (cu faţa, cu spatele, cu pas săltat) pe benzi de alergare, cu viteză constantă. Rezultatele au demonstrat că atunci când facem salturi, din cauza faptului că picioarele stau mai mult timp în aer,  membrele noastre ating pământul cu 30% mai multă forţă decât atunci când alergăm normal. 

Pe baza acestei informaţii, P. Weyand şi echipa sa au calculat că teoretic, atunci când oamenii ating pământul cu forţa maximă posibilă din punct de vedere fiziologic, ei pot alerga 19,3m/s. Dacă un atlet ar atinge această performanţă, atunci el ar parcure o cursă de 100 de metri în doar 5,18 secunde. 

Totuşi, într-un nou studiu publicat anul acesta, P. Weyand a constatat că maximizarea vitezei de alergare necesită un compromis între modul în care atingem solul şi menţinerea frecvenţei paşilor. Atunci când atletul loveşte solul cu forţa maximă, picioarele lui stau mai mult în aer, ceea ce înseamnă că numărul paşilor pe care îi poate face pe secundă este redus. Combinaţia optimă între frecvenţa paşilor şi forţa cu care este atins pământul variază în funcţie de dimensiunile atletului, lungimea piciorului şi viteza de deplasare, explică P. Weyand.

Care este viteza maximă de deplasare a unui om (fără dopare), potrivit acestei noi cercetări? P. Weyand  ezită să dea un număr exact dar susţine că  un om poate parcurge 100 de metri „în aproximativ 9 secunde şi un pic”. 

Sursa: Popular Science